si daca....

Si daca acum plec... daca acum plec pentru a mia oara...ai sa iti doresti sa fie ultima oara?

Si daca acum te uit, te uit in secunda asta, ai sa ma intelegi ca ma doare?

Si daca eu nu mai pot, ai sa intelegi ca nu mai pot pentru tine?

Si daca acum eu nu mai stiu ... nu mai stiu sa iubesc, ai sa ma ierti de dragul ca am stiut sa te iubesc odata?

Si daca eu nu ma mai intorc, o sa ma mai pastrezi in suflet?

Si daca eu nu te voi mai privi, vei mai sti ce culoare au ochii mei?

Si daca ai sa ma ierti vreodata, ma vei mai iubi vreodata?

Nu pot sa te mai las sa ma saruti, sa imi adulmeci parfumul si sa imi mangai ochii. Credeam ca suntem amandoi in acelasi joc, dar nu e asa. Tu ma iubesti, eu nu mai vreau. Nu mai vreau sa iubesc, pentru ca nu mai stiu cum. Eu vreau doar sa traiesc! De dragul iubirii ce ti-am purtat-o odata, nu pot sa iti fac rau. Sunt egoista, stiu! Dar nu pot sa iti privesc ochii cum se sting de fiecare data cand imi iau ramas bun. Nu pot sa iti zic adio de zeci de ori si sa vad cum mori putin cate putin...

Mi-ai jurat ca nu o sa ma mai iubesti... ai uitat...

Plec iubirea mea... pentru ca tu meriti sa te iubeasca cineva... iar eu nu mai stiu sa iubesc!

Iarta-ma! Intr-o zi poate am sa ma iert si eu...

Te iubesc... nefiresc de prostesc!

Intr-o zi o sa ascult din nou melodia asta si gandul o sa imi zboare tot la tine! Intodeauna, tot la tine!

Simturi atrofiate…

Nu mai simt. Nu mai pot sa simt. Azi am vrut sa plang. Pentru ca nu te mai iubesc. Dar nu mai pot nici sa plang. M-am chinuit un timp, am incercat sa vars macar un sfert de lacrima, dar nu am reusit.

Mi s-au atrofiat simturile. Nici macar nu mai simt durerea sau lipsa ei. Iubirea. Nimic. Am devenit o nesimtita cu acte in regula.

Nu te mai iubesc si nici macar nu mai pot sa plang pentru asta. De azi... nu mai simt. De cateva zile simteam cum amortesc, cum apune si ultima farama de pasiune. Cand am plecat zilele trecute din patul tau la 3 dimineata si m-ai rugat sa raman, nici macar nu m-am uitat inapoi. M-am imbracat si am plecat. Fara sa imi pese de ce s-a intamplat sau de ce avea sa se intample. Te-am lasat singur intr-un pat cu cearceaful sifonat care miroase a mine. Nu imi mai pasa.

Cand mi-ai vorbit de sentimente, dupa tot ce s-a intamplat intre noi, jur ca imi venea sa vomit. Cum as putea sa mai simt ceva pentru tine!? Cum poti sa confunzi dorinta cu iubire?! Cum poti sa crezi ca vreau un loc in viata ta?!

Imi pare rau. Daca ai crezut ca m-am intors in timp, la tine, ... imi pare rau! Nu m-am intors. Aveam nevoie de o pauza, de refulare, de senzatii... nu de sentimente.

Si judeca-ma... in final si tu ai avut rolul tau in schimbarea mea...

Scrisoare deschisa catre... cea care-am fost odata...

Imi pare rau ca lucrurile nu au iesit asa cum ti-ai imaginat. Unele, s-au intamplat de un milion de ori mai bine. Altele, cum se putea mai rau. Imi pare rau ca nu ai intotdeauna curajul sa spui ca suferi. Ma bucur totusi enorm ca nu o faci. Mi-ar fi placut sa crezi in continuare in jumatati si in suflete pereche. In adormit in sunetul unei respiratii greoaie si in trezirea alaturi de doi ochi verzi. Mi-ar fi placut sa crezi ca ai nevoie doar de un suflet alaturi. De fapt, ai nevoie de mai mult. Ma gandesc cu groaza cat de cinica voi ajunge saptamana viitoare. Ma ingrozeste si mai tare gandul ca peste un an voi fi si mai rau. Apoi din ce in ce mai rau. Pana intr-o zi cand o sa ma trezesc obosita de cinism si sabotat relatii. Si am sa ma intreb... dar daca..!?

Pana atunci... te-am iubit, fraiere!

si eu... eu ce fac acum?!?

Vreau de atata timp sa scriu randurile astea, incat acum nici nu mai stiu exact care e inceputul... nu caut sa imi gasesc scuze... nu simt nevoie sa ma justific in fata nimanui... si totusi...

Trec printr-o perioada buna si proasta in acelasi timp. Sunt lucruri care din punct de vedere profesional imi merg excelent si sunt lucruri care ma ucid ca o otrava care se raspandeste lent in organism. Ne-am despartit. Eram ca doua picaturi de apa si acum ne-am despartit. Si stiti cum se despart doua picaturi de apa ce odata au fost egale?! Va spun eu... inegal! Adica, una dintre ele, in urma despartirii, devine mai mare, iar cealalta devine infirma. Asa se intampla intotdeauna in orice fel de despartire. Partajul, nu este menit sa fie egal. Scopul lui este doar sa medieze o despartire. Sa imparta in doua parti, o singura parte. Doua parti ce vor fi intotdeauna inegale. Nu vreau sa analizez despartirile.

In urma despartirii noastre, eu sunt picatura mai mica. Iar el, a plecat cu o parte din mine. Ne-am despartit fara scandal, certuri, reprosuri. Ne-am despartit vorbind si discutand. El spune ca asa e cel mai bine pentru mine. Eu cred ca cel mai rau imi e fara el. E ciudat cum poti avea o singura divergenta pe care sa nu o poti rezolva si a carei solutie sa fie una atat de drastica. Nu ne certam, nu ne injuram, nu ne bateam. Si sa nu credeti ca ne plictiseam vreo clipa de atata „perfectiune”. Nicidecum! Eram atat de imperfecti impreuna, incat orbeam totul in jur. Ne adoram. Defectele, calitatile. Iar acum...

Mereu cand se termina o relatie, (cel putin asa mi s-a intamplat mie mai mereu), incerci sa ramai prieten cu celalalt. „Prieten” eu cred ca este un cuvant mult prea mare. Genul de prietenie pe care o ai cu cineva cu care nu te vezi perioade lungi de timp si pe care daca o vezi pe strada o data la 5 ani, zabovesti cateva secunde alaturi de ea, pentru a pune si raspunde catorva intrebari derivate din „ce faci” si „cum o mai duci”. Dar ce te faci, cand ex-jumatatea ta iti apare in cale, zilnic, 8 ore pe zi? Ce te faci daca auzi vocea respectiva mai bine de 75% din timp? Ce faci intr-o situatie de genul?

Spune-mi... si eu ce fac acum?! Sa vad daca ce fac... ma va duce undeva...sau ma va duce la balamuc?!



p.s. sufar.


To be continued...

trebuie sa lupti... iar... iar... si ... iar

<>

Mereu am fost de parere ca trebuie sa lupti pentru ceea ce vrei sa ai si apoi trebuie sa lupti ca sa pastrezi ceea ce ai castigat. Am obosit. Sa lupt. Nu vreau sa fiu nevoita sa lupt pt fiecare lucru pe care mi-l doresc. Nu vreau sa lupt in fiecare secunda pentru ceva. Am obosit. Pur si simplu, vreau ca macar un singur lucru sa vina de-a gata. Fara ca eu sa fac ceva pentru asta. Sa se intample de la sine. Nici macar sa nu trebuiasca sa clipesc pentru realizarea lui. Am obosit.
Lupt de ani de zile. Cu mine mai ales. Cu orgoliul si mandria mea. Cu teama de a fi din nou ranita. In fiecare secunda lupt si mi-e teama sa fiu invinsa. Ma zbat si fac tot posibilul sa se intample lucrurile asa cum mi-am propus. Adesea castig. Adesea pierd. Rezultatul devine infirm oricare ar fi el. Sunt prea ocupata de lupta in sine si uit chiar sa ma bucur cand mi se intampla. N-am nimic de-a gata. Pentru toate am luptat. Vroiam ca macar tu sa fii de-a gata. Macar pentru tine sa nu fiu nevoita sa lupt. Tu nu stii, dar eu am obosit. Adesea mi-e teama ca oboseala asta o sa imi ia mintile intr-o zi. Sau ca teama asta de durere o sa ma innebuneasca de tot. Nu sunt o fricoasa. Nici pe departe. In orice batalie ma pun in randul intai si sunt prima la orice lupta. Trag aer in piept si imi spun ca pot. Dar acum... acum, dupa ce mi-am vazut inima pe jos, in praf, in gunoi, zdrobita si calcata in picioare de oricine... acum, mi-e frica de durere. Pentru ca am simtit-o in fiecare por si in fiecare globula. Fiecare particica din mine a simtit-o inzecit. Simt ca indiferent de cat de tare lupt, finalul va fi acelasi.

O Doamne... nu vreau sa rad iar si sa imi vad sufletul pierdut. Nu vreau sa fiu nevoita sa zambesc iar cand in mine urla fiecare fir de sange. Nu vreau sa spun ca sunt bine, cand as putea sa ma numesc cadavru. Nu vreau. Nu iar!

NU IAR!!! TE IMPLOR!

...

Cateodata, cand sunt in bratele tale,  simt bataile inimii tale in spate. Nimic nu-mi poate mangaia sufletul mai tandru de atat. Nu este melodie care sa imi placa mai mult decat ritmul batailor inimii tale... 

antistres...

Uite ca mi-au folosit anii in care am fost dezamagita si ranita de fel si fel de idioti. Azi mi s-a spus ca sunt iubita perfecta. M-a distrat copios denumirea, mai ales ca venea de la prietenul cel mai bun al iubitului meu. Tocmai de la el care este un curvar de mare exceptie si care este ferm convins ca femeia este de 2 feluri: una pe care o tii acasa, esti gelos pe toate activitatile ei si cea de a doua categorie, restul, cele care trebuie folosite si abandonate de indata.

Totul a pornit de la banala conversatie pe care o avem zilnic de cand prietenul meu este plecat in alte tari. Desi vorbeam cu el zilnic si inainte de plecarea asta, acum stiu ca ma suna zilnic, de mai multe ori pe zi chiar, doar sa ma verifice si sa raporteze mai departe. Fac pe proasta ca nu ma prind, si le fac jocul, ca deh... daca mergi pe burta, inaintezi in fata! E adevarat ca nu sunt genul care sa isi terorizeze restul (urasc cliseul cu jumatatea), sau care sa fie stresanta si enervanta ca altele. Am mai scris despre asta. Nu pun 100 de intrebari, adesea ma limitez doar la „esti ok”. Acum spre exemplu prietenul prietenului ma intreaba la ce ora aterizeaza mandrul. Habar n-am. Pentru ca nu am intrebat. Stiu ca ziua, si ca noaptea tarziu. Ce mai conteaza ora. Nu imi place sa imi verific iubitul. Sunt genul care iti acorda incredere si care nu pune la indoiala nimic. Pana la prima minciuna. Indiferent in ce consta ea, ca mi-ai zis ca ai baut cola si tu erai pe MD, e minciuna de maxima importanta. Si de atunci fereasca! si sa te tii!

Mi se pare funny ca ei simt nevoia sa se joace 5 ore in continuu FIFA facand pauze doar sa se sune sa isi reia de zeci de ori reusitele. Sau ca au o zi a lor in care simt nevoie sa se umileasca reciproc la ping pong. Si fac asta doar ca sa aiba ce ne povesti nou, consoartelor, incredibilele lor reusite. Sau ca se dau cu placa de la 9 dim pana la 14 cand ii ia foamea si apoi repede de la 15-16.30 pana se opreste telescaunul.

Nu sunt genul care tine mortis sa vorbeasca cu partenerul non stop. Mess sms tel. Ma oboseste. Mai ales in cursul saptamanii, cand nu imi mai vad capul de treaba. Ma multumesc cu un sms sau un tel sau un hello pe mess de dimineata. cu un ce faci pe la pranz si seara, daca ne vedem, nimic, daca nu ne vedem la un tel acolo 5-10 minute cu rezumatul.

Iar daca suntem plecati pe undeva, nu vreau sa fiu centrul lui de interes (asta poate si pt ca deja sunt :)), ci ma multumesc cu o atentie sporadica. Nu sunt geloasa, nu ma supara decat nesimtirea si lipsa de respect. Nu fac crize, nu sunt isterica.

Nu sunt iubita perfecta. Asta nici macar pe departe. Unele gesturi le fac in mod calculat, iar anii si imbecilii aferenti m-au facut sa fiu asa calma si de neatins. Sunt ingrozitor de independenta, in permanenta ocupata, cu cateva grupuri diferite prieteni foarte apropriati, cu care simt nevoia sa ma vad adesea neinsotita. Asta pt ca nu imi place sa amestec iubirea si implicit suferinta aferenta, cu familia si cu prietenii mei. Evit maxim momentele in care ei se cunosc, adesea ranind ambele parti. Lansez urme de gelozie in sufletul lui pentru ca lucrez cu si pentru barbati. Numai cu barbati. Un mediu pe care il ador, desi pe unii dintre ei i-as trimite intr-o gaura neagra. Adesea ma captiveaza stirile sportive mai ceva decat o comedie romantica. Imi place la nebunie sa ma joc pe playstation tot soiul de jocuri cu batai (acum l-am instrainat iar pentru ca mi-am intrat in paine si pierdeam notiunea timpului). Oficial am cel mai agitat somn, ma zvarcolesc si ma fatzai non stop. Rad intotdeauna, chiar si atunci cand ti-e lumea mai "draga". Am intotdeauna dreptate, exceptie facand doar momentele in care am dreptate. Si multe alte defecte.

In final, sunt adorabila :) Dar nicidecum perfecta.

PS am ales poza asta pt post caci inca sunt acolo... cel putin sufletul meu inca e acolo.