eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

twentyfuckingtwo

Cand eram mica, stiam cand urma sa fie ziua mea. Mama, intotdeauna imi cumpara cadoul pe care mi-l doream. Indiferent care ar fi fost el. Imi amintesc ca niciodata nu mi-a placut sa imi serbez ziua. Nu suport cand cineva se simte obligat sa imi cumpere un cadou. Cand da din colt in colt nestiind daca este prea mult sau daca este prea putin. Imi plac cadourile mici, spontane, care nu au un loc anume pe calendar. Stiu ca majoritatea oamenilor adora sa fie ziua lor. Dar eu, eu care rad 20 de ore din 24, de ce as adora mai mult ziua asta? Sunt in centrul atentiei de cand ma stiu, nu am nevoie de o zi speciala pentru asta.

Si totusi... anul asta... te-am avut pe tine... atat de aproape! Mi-ai facut cel mai frumos cadou, unicul nematerial pe care l-am primit si tot ce pot spune este ca iti multumesc. Pentru ca am fost o zi intreaga undeva in nori. Tu m-ai dus acolo!

Totul a fost superb... colegii, prietenii, fratele, mama si in special TU!

Multumesc.

Now I’m twentyfuckingtwo...

traind la intensitate minima...

Cu fiecare zi care trece si relatia noastra avanseaza, imi dau seama ca o sa sufar enorm. Cu fiecare secunda pe care o petrec alaturi de tine, realizez ca la final eu voi fi cea care plange cu lacrimi amare. Traiesc totul cu mana pe frana de mana, pregatita in orice moment sa o actionez. Stiu ca ma judeci si imi spui ca nu risc, dar la dracu! Ca am riscat mereu si uite ca nu m-a dus nicaieri! Caut sa imi gasesc alte preocupari decat as putea sa am cu tine, incerc sa te tin la distanta de mai mult de trei sferturi din viata mea. Mi-e teama sa te las sa faci parte din toate gandurile mele si atunci cand imi dau seama ca imi zboara gandul la tine, imediat ma gandesc la altceva. Cand imi spui ceva de-a dreptul frumos, sunt impresioanata doar pe sfert de cat ar trebui sa fiu. Zbor la cea mai mica altitudine posibila atunci cand ma saruti. Traiesc incet si sigur fiecare moment. Mi-e teama de un sfarsit. In vocabularul tau, nici macar nu exista „sfarsit” atunci cand te referi la mine. Pentru tine este cea mai sigura relatie, cea mai simpla. Sunt in planurile tale si maine si poimaine si dupa asta.

Dar totusi...

atat de firesc...


Iubesc lucrurile simple... care vin de la sine. Cuvintele tale mi se par cele mai potrivite cadouri. Atingerile tale sunt florile mele preferate. Ochii tai verzi ii am aproape în fiecare gând. Mâinile tale sunt motivul pentru care adesea zâmbesc în coltul gurii. Ador sa fiu în preajma ta. Iar tu știi asta.

Mi se pare atât de fireasca relația noastră, încât adesea nu îmi vine sa cred ca e real ce mi se întâmpla. Azi mi-am dat seama ca ai ochii verzi. Sunt 3 luni deja și eu abia azi am observat ca ai ochii verzi. Știam ca ai ochii deschiși la culoare, dar pana azi mi-am refuzat dreptul de-ai privi cu atenție. Si tot azi mi-am dat seama de ce.

Când eram puștoaică și completam oracole, de fiecare data la intrebarea „cum ai descrie băiatul ideal?” răspundeam același lucru, în fiecare: „înalt, deștept, brunet și cu ochii verzi”.

mi-e teama sa recunosc cât ești de aproape de oricare gând de-al meu, căci mi-e groaza ca am sa te pierd.

Abia aștept sa te iubesc... mi se pare atât de firesc...


am ales zambila asta dintre zecile de flori pe care le-am tot primit zilele astea. pentru ca de la tine l-am primit pe cel mai mare si pe cel mai frumos. o zambila... care miroase a noi...

uite unde era scorpia...

Iete ca ieri cand faceam inventarul blogurilor pe care imi place sa le rasfoiesc, citesc acilea la dra blonda un articol despre cartea asta. Citesc si alte 5-6 trimiteri catre carte pe care le mai gasesc cu ajutorul almighty google. Asa ca daca aseara tot ma perindam prin oras, mi-am cumparat si cartea doar sa vad ce miere de albine are ea inauntru. Recunosc ca mai auzisem de cartea asta, chiar citisem cateva paragrafe in engleza atunci cand s-a lansat la mama ei, dar nu m-a tentat sa aflu mai mult. Iete ca aseara am cumparat-o si am citit mai bine de 3 sferturi din ea. Si asta nu pentru ca este extrem de captivanta, ci pentru ca aveam o criza de colica biliara si oricum nu puteam sa dorm.

M-am distrat copios inca de cand am cumparat-o si am luat-o de pe rafturile cu minciuni de la sectia de „autoeducare”. Autoeduca-m-as. Ca altii n-au putut, macar eu sa ma autoeduc.

N-o sa va spun ce am citit, nu de alta, dar e suficient ca a scris cineva, nu trebuie sa o mai fac si eu. Dar va spun ca nu vreau sa leg pe nimeni la cap si sa prind in mreje pe careva si nici nu vreau sa ma marit. Nu acum. Pentru ca abia saptamanile astea implinesc 22 de ani si in caledarele mele de pustoaica in crestere, la 22 de ani nu ma vedeam maritata. Inca nu ma vad. Mai tarziu. Timp sa fie. Vorba unui prieten, ca oricum ma prinde Apocalipsa nemaritata.

Citind, am descoperit ca deja pot sa imi asum statutul de scorpie, nu am nevoie de vreo diploma care sa ateste asta. Am devenit scorpie treptat, incepand cu prima relatie esuata pe care am avut-o. Tinand cont ca am trecut prin cateva, m-as declara o scorpie de nivel mediu spre avansat.

Nu ma autoproclam vreun spin de fata rea, dar recunosc ca am momente in care sunt a dracu. Prietena mea cea mai buna, oglinda mea, ego-ul meu cu maini si picioare, mi-a zis ca sunt nebuna ca m-am bagat intr-o relatie care nu duce nicaieri. Ete mon cherie, ca duce de cateva luni bune catre nicaieri si imi e al dracului de bine. Si nu ma deranjeaza prea tare cand face ceva care in mod normal m-ar calca pe nervi. Imi notez doar in agenda ca data viitoare el sa fie cel calcat pe nervi. Nu imi fac planurile luand in calcul planurile pe care le-ar putea avea el, ci imi vad de ele asa cum vreau eu. Dupa ceasul meu de la mana, nu dupa al lui. Si iete ca mi-e bine. Asa scorpie cum sunt. Ca nu ii raspund la telefon de fiecare data cand suna. Ca nu ma duc peste tot unde vrea el si multe altele. Probabil ca d-asta ma suna si mai tarziu si mai incolo si maine si tot asa. Cu my ex lovely ex, eram mereu cu GPS-ul pe mine si daca nu ma suna el, il sunam eu. Si a doua zi nu m-a mai sunat. Si tot asa. Acum, asta e. Daca ma intreaba ce e cu mine de nu dau niciun semn, ii raspund „pe criza asta, facem economii. Nu mai am minute, apeluri, chestii”. Si il bufneste rasul stiind ca nu vorbesc serios, dar nici nu ma intreaba mai multe.

Acum blamati-ma. Urati-ma. Oricum sunt deja scorpie si se spune ca oamenii de la o varsta... nu se mai schimba! Mai ales atunci cand nici nu vor sa o faca!


uitasem, cand eram mai mica am invatat si eu ceva inteleigent de la tata: decat sa planga mama, mai bine plange ma-sa! se pare ca aveam valeitati de scorpie inca din pruncie...