eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

Dezintoxicare... de tine...


N-am mai scris de ceva timp. Pentru ca nu am avut cuvintele cu mine. Mi le-am lasat pe toate acasa, la mare departare si am inceput procesul de dezintoxicare.
Sa fii lucida si sa te indragostesti de un barbat insurat este sinonim, din punct de vedere al gradului de prostie, cu a te droga cu heroina de 2 ori pe zi. Mai ales atunci cand esti constienta ca relatia asta nu poate degenera intr-un divort al implicatului si intr-o relatie serioasa cu tine. Mai ales cand ii admiri relatia impecabila de familie (ignorand pata pe care o faci tu) si sotia si toti ceilalti membri ai familiei. Cu fiecare lucru pozitiv pe care il adaug CV-ului lui, adaug inca un gram de heroina in doza. Si mi-e teama ca intr-o zi o sa fac poc. Si atunci fac ce am invatat sa fac cel mai bine: fug si uit. Sau uit si fug. Nu mai stiu nici eu care e exact ordinea. Si pierd contactul cu el, cu lumea lui si cu lumea noastra. Pentru ca imi daunez mie. Eu ma stric pe mine. Nu stric gradina unui vecin, ci stric propria-mi curtea. Terfelesc toate rasadurile mele. Distrug toti pomii din curtea mea. Ma desprind din mine si ma vad din exterior:  Frumoasa si epuizata. Indragostita si indurerata. Am gasit exact ce cautam: o drama. Mi-era atat de teama ca nu mai sunt capabila de iubire, incat mi-am dorit sa simt durere din iubire. Si acum, dupa ce m-a epuizat durerea asta, dupa ce a stors din mine fiecare farama de viata... acum sunt singura. Asa cum eram si inainte de tine. Dar atunci eram singura si goala. Acum sunt plina. Plina cu faramele si amintirea iubirii tale.

N-o sa plang pe bloguri. Nu am chef sa fac nimic. M-am intors „acasa” pentru ca am primit un mesaj care m-a trezit la realitate.
Un prieten foarte bun, s-a dus sa ma astepte in cer. Pana la urma... aveau dreptate...
La sfarsit...e doar un cimitir ... si multa ceata!