eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

Camasa mea... imaculata!



Nu am pretetia ca scriu bine. Nu cer ca oamenii sa stie sa ma citeasca. Sa ma inteleaga. Scriu pt mine si pentru gandurile mele. Bune, rele, egoiste, altruiste. Sunt ale mele. Ati vazut parintii cum isi apara odraslele chiar si atunci cand fac nefacute?! Asa imi apar si eu sentimentele. Sunt ale mele, le apar pana o sa ma separe de lumea asta 7 metri de tarana. Ca la final voi fi in Rai sau in Iad...nu este problema nimanui!

Am scris si in trecut si am o parere foarte bine impamantenita despre relatii. In general. Nu imi plac compromisurile, le fac pe cat se poate de rar. Le inteleg rostul pe pamant, dar le evit. Nu am mai avut o relatie in adevaratul sens al cuvantului de ceva timp. Nu mai stiu exact de cand pt ca nu imi amintesc. Nu stiu daca am uitat voluntar sau nu.

Nu imi plac totusi relatiile de fatada. Nu ma refer doar la cele din reviste. Ma refer si la rude prietenii etc. Aceia care pozeaza in the happy ending family, iar data viitoare cand intreb despre ei, aud ba ca se cearta pe nu stiu ce furculita la partaj, ba ca el a plecat cu una (nu una ca mine, ca eu n-am plecat nicaieri cutrelor), ba ca pe ea a prins-o cu unul. Nu inteleg. De ce?! De ce stai ?!! Si tu ca femeie si tu ca barbat ? 

Eu vad iubirea ca pe o camasa alba. Imaculata. Si relatiile... ca pe o calimara cu cerneala. Hop dau eu peste, sare o picatura de cerneala. Hop dai tu, alta picatura. Si uite asa camasa mea e numai pete. O bagam la spalat, evident. Pentru ca o iubim. Dar cerneala... nu iese definitiv. Si daca totusi ai reusit sa scoti 99.99% din pata... cu lupa tot vezi 0.01% din ce a ramas.

Cred ca de asta sunt singura. Cred ca asta este motivul pentru care in baie e o singura periuta de dinti. Pentru ca refuz sa merg patata pe strada. Prefer sa am doar jumatate de camasa imaculata, decat una intreaga patata.

Este o prostie nu?! Ca o sa alerg intr-o zi dupa un baiat care o sa ma strige mami trebuie sa fac compromisuri, nu?! Asta este pretul pe care trebuie sa il platesc... sa accept ca am nevoie de compromisuri.
Am inteles. Dar... deocamdata nu ma tine buzunarul sa platesc pretul asta. Poate alta data.


PS Nu va mai atacati prin comentarii. Fiecare are dreptul la propria opinie. Buna, rea etc. Apoi contrar aparentelor, nu imi place cand cineva ma lauda pentru iubirea pt un barbat insurat. Dimpotriva...ma intristeaza. Inseamna ca mai sunt si altii care au trecut prin asta. Eu ma condamn si regret. Dar ce sa fac acum?! Sa ma sinucid ca nu stiu ce anonima imi spune ca asta e motivul pentru care se duce lumea asta de rapa!? Macar am simtit. Macar am realizat. Macar am plecat.