eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

eu nu mai plang...

Se spune ca n-a murit nimeni din dragoste. Sau din lipsa ei. Eu nu cred asta. Cred ca durerea pe care ti-o da iubirea, sau mai grav, lipsa ei, este una dintre cele mai insuportabile dureri posibile. Poti sa te anestezieze si sa te spintece pe bucatele, chiar si sa iti scoata inima din piept si tu sa nu simti nicio durere, dar oricate anestezii ai face, oricate medicamente ai lua, daca te doare sufletul, simti in fiecare bucatica din corp.

m-am trezit azi dimineata cu o durere acuta dupa ultima interventie. Era fizica, o simteam. Dar nici macar asta nu putea sa imi distraga atentia de la durerea ce o simteam in tot corpul. Ca un gol in tot trupul, cu furnicaturi pe sira spinarii si cu ace in calcaie. Ma durea sufletul. Am oftat si mi-am urmat ritualul de dimineata.

conduceam cu ochelarii de soare la ochi ca sa nu imi vad ochii inlacrimati in oglinda. Nu ma gandeam la nimic si daca m-ar fi intrebat cineva de ce plang, n-as fi stiut sa ii spun de ce. Dar plangeam. Simteam o durere groznica undeva in tot corpul si credeam cu tarie ca am o mie de motive sa plang. Imi zaresc mobilul si vad ca are lumina aprinsa. Raspund surprinsa si vocea unui om care ma cunoaste foarte bine imi spune: tocmai am trecut pe langa tine, ai doua motive sa conduci cu ochelarii la ochi pe vremea asta: ori plangi, ori plangi cu adevarat!

Si m-a trosnit si mai tare plansul. Nu mai plange scumpo, esti tot ce si-ar dori un barbat, esti tot ce imi doresc si eu, si tu pierzi timpul cu toti prostii! E pacat de ochii aia negri sa ii inlacrimezi de fiecare data cand te enerveaza un prost.

Nu m-a enervat nimeni. De jumatate de an nimeni nu m-a facut sa plang. De asta plang. Pentru ca trec prin viata fara sa mai simt. Ce rezolv ca am parte de senzatii tari atunci cand iubirea mi-e interzisa, daca acum cand poate fi a mea, bat in retragere??! Stii... eu cred ca nu mai am suflet.

Ba ai. Dar e in pauza sufletul tau, scumpa mea. L-ai epuizat, ai iubit pana l-ai terminat. Si acum se incarca si el. Nu mai plange. Hai facem o intrecere pana la Pitesti? Ne descarcam nervii?

Nu pot. Am o intalnire.

Si te duci plansa?

Nu. Nu mai am suflet. O sa imi sterg lacrimile si zambetul meu stralucitor o sa le distraga atentia de la ochii mei tristi si de la buzele mele uscate. Nu vrei sa ne intalnim diseara?

Nu. Nu mai pot fi amantul tau. Nu pot fi scaparea ta de fiecare data cand ti-e frica. Te iubesc, enorm chiar, dar nu pot sa te sarut si sa stiu ca esti a mea doar pentru 5 minute.

Doar 5 minute!? Ai dreptate iubire... pentru 5 minute, nici nu ma dau jos din masina!

Te iubesc nebunoooo sa ai o zi superba! Si nu mai plange!

Nu mai plang. Si chiar nu am mai plans. Mi-am sters lacrimile si mi-am retusat machiajul. Mi-am exersat zambetul fals si fatal in oglinda si am coborat. Am intrat in birou plina de mine si ti-am vazut ochii aia care m-au mintit atata timp.

Buna dimineata. pentru inceput...

Eu nu mai plang. Sufletul meu e in pauza. Are nevoie sa se incarce. Cu iubire probabil. Caci acum e plin cu sarcasm si cinism. Eu nu mai plang, pentru ca lacrimile sunt sarate si imi usuca tenul. Eu nu mai plang, pentru ca rimelul imi afecteaza ochii. Eu nu mai plang! Pentru ca nu mai am pentru cine...

departe

Cateodata, simt o nevoie acuta sa ma fac nevazuta. Nu e doar o dorinta, e o nevoie. Am nevoie sa scap, sa fug, sa ma ascund, sa imi incarc bateriile. Sa uit. Sa uit ca am uitat tot. Am fugit. Pentru cateva zile am fost undeva departe, la mii de kilometri de orice cod postal apropriat mie. La mii de kilometri de orice zambet care imi provoca placere. La mii de kilometri de mine.

m-am privit in poza de la pasaport in timp ce eram deasupra norilor. Am facut poza asta pe vremea cand eram naiva si credula. Imi sclipeau ochii si puteai sa citesti in privirea mea multa iubire. Sau multa naivitate. Sau amandoua. Acum spun, multa prostie. Credeam ce imi spuneai, credeam ca sunt totul pentru tine si nu m-as fi gandit in veci ca tu ma minti vreo secunda. Si de fapt, tu nu imi spuneai adevarul vreo secunda. Am privit norii minute in sir ascultand Amores extranos, la maxim, sa nu imi mai aud gandurile.

Nu ti-am spus ca plec. Nu am vrut sa stie nimeni. Nu ti-am spus ca vin. Si iata-ma ... am venit. Sunt tot eu, dar sunt alta. Iubeste-ma asa... egoist, fara sa te gandesti la consecinte. Am nevoie de mainile tale, am nevoie sa iti simt pulsul si inima batandu-mi in spate. Am nevoie de tine... apoi o sa plec din nou. Pentru ca tu nu o sa ma mai faci sa sufar. Nu o sa ma mai doara niciodata sufletul. Pentru ca nu il mai am.

Iti scriu din aeroport... in timp ce astept ca timpul sa ne regleze ceasurile si dorintele avand acelasi fus orar.

5 luni, 2 saptamani si 6 zile...

Ma ridicai brusc din pat fara sa imi acopar macar sanii. Inca mai respiram sacadat si inca ma mai scaldam intr-o caldura ciudata.

- Cum dracu am ajuns aici?

- Simplu. Ne-am urcat in masini, am parcat, ne-am cazat si apoi... chiar trebuie sa iti mai descriu?

M-ai sarutat atent pe umar, exact pe alunita aia pe care acum cativa ani imi spuneai ca mi-ai montat un senzor de placere.

M-am uitat din nou in jurul meu: o camera cocheta de hotel, cu draperiile trase, inecata intr-o lumina obscura. Sau intr-un intuneric luminat. Aveam sanii inca descoperiti si eram goala in niste cearceafuri pe care nu le spalam eu si care nu imi apartineau. Si nu erau nici ale tale. M-am acoperit si m-am ridicat din pat. Am tras draperia si am vazut cladirile din vesnicul Bucuresti. Intrai in baie si dadui drumul la apa. Scapai de cearceaf si ma uitam la o imagine din oglinda pe care nu o recunosteam: eram o eu, varianta skinny, varianta spray tan, varianta sala, varianta „naturala”. Cum dracu am ajuns aici? Incercai sa rememorez evenimentele din ultimele ore si sa imi explic cum ajunsesem in situatia asta. Tocmai ce intram intr-o sedinta si tocmai ce mi-ai trimis mesaj. „iarta-ma, sunt prins rau. Ne vedem mai tarziu la locul nostru? Te sarut nebuna mea”. Repede reply „ok. Meeting, ne vedem la 22:00. Intarzii oricum! Pup”

repede caut nr. de la hotel si sun si aflu ca deja rezervasei tu. Aveam camera noastra obisnuita. Cateodata ma intreb daca ne mai spala cearceafurile sau daca in acelasi pat isi tavalesc si altii lipsa iubirii. Cateodata nici nu imi pasa.

Deci un sms. Dar cum dracu am ajuns aici? Cum am ajuns sa ma culc cu tine, pe ascuns, intr-un pat strain, intr-un hotel din Bucuresti, intr-o zona neutra pentru amandoi?! Eu asta nu mai stiu... nu mai stiu de ce nu ma intereseaza ce faci in restul zilei, ce prieteni mai ai, ce muzica mai asculti... Nu mai stiu. Eu, cea care stia totul despre tine, dar in special despre mine,nu mai stiu nimic. Am pornit apa in dus si am intrat sperand sa imi spal de pe corp... toate intrebarile. Vroiam sa nu mai stiu. Si am incercat... dar nu te-ai abtinut si ai venit cu mine sub dus, razand, in stilul caracteristic.

- Sa inteleg ca ai rezolvat misterul referitor la drumul nostru pana aici?

- Nu. Nu stiu. Nu stiu cum am ajuns sa fiu a doua femeie din viata ta si nu stiu cum de nu vreau sa fiu prima.

- Of. Asta nu stiu nici eu. De fiecare data cand ma urc in masina si plec dupa una din intalnirile noastre, ma intreb de ce nu te urci cu mine in masina, de ce nu vii cu mine acasa. Si iti dau mesaj si stii ce imi raspunzi?! Ca asa a fost sa fie! Si te cred nebuna mea...

- Dar nu e straniu? Nu ne iubim si totusi de ce dracu riscam atatea?

- Cum sa nu ne iubim? Ne iubim nebuna mea, dar ne iubim egoist, nu ne punem sufletele la bataie... doar corpurile. Avem parte de pasiune si sentimente mai ceva ca pe vremea cand ne iubeam cu adevarat.

- Fa-ma sa uit cum am ajuns aici...

Nu stiu daca a trecut o luna, doua, trei sau cinci luni, 2 saptamani si sase zile. FIX.