Printre nebuni...

Ma uitam la tine inghetata. Si la propriu, si la figurat. Nici macar ochii nu mi se miscau. Te priveam fix si parca te auzeam. Dar nu te intelegeam. Am stat asa minute intregi. Mi s-au parut ore. N-am spus nimic... cred ca nici n-am respirat. Apoi cineva de sus m-a pornit. Si am spus „buna seara! Imi cer scuze, dar nu va cunosc”. Si am plecat.

Ma uit de la geam la tine. Te vad cum stai in masina si imi scrii un e-mail probabil kilometric. In care ai sa imi spui ca mi-am batut joc de tine, ca nu intelegi cum de nu te mai recunosc, unde ma intrebi pentru a mia oara cum am putut sa plec. N-am sa iti raspund. O stiu si eu, o stii si tu.

Adevarul este ca nu te cunosc. Nu te-am mintit si nu as fi capabila sa imi bat joc. Vezi tu, eu cunosteam un barbat ce seamana cu tine. Fizic. In rest, n-aveti nicio treaba. El, daca l-as fi parasit, spre binele meu, n-ar fi venit dupa mine. Nu pentru ca nu iubeste, ci pentru ca o face. El ar sti ca imi face rau. El, chiar daca s-ar tavali de dor si durere, n-ar veni nici macar sa ma zareasca de la distanta.

Tu nu esti el... pentru ca daca ai fi fost, acum eu n-as fi citit un e-mail kilometric plin de intrebari si reprosuri. De ce ma intrebi de ce am plecat, daca stii atat de bine? De ce ma intrebi cand o sa ma intorc, daca stii ca n-o s-o fac vreodata?

Ma iubesti? Uita-ma. Pentru ca iubirea ta, ma duce printre nebuni. Pentru ca atunci cand sunt cu tine, la suprafata sunt cea mai fericita femeie din lume, dar in interior, imi plesneste fiecare vas de sange. Pentru ca atunci cand ma privesti si imi spui ca ma iubesti, nu radiez de fericire... ci de teama. De teama... ca n-o sa pleci vreodata din viata mea!

Nu te cunosc... nu ma mai cunosc nici pe mine!

Imi este teama ca voi innebuni si imi voi dori sa suferi din cauza mea.

 p.s poza nu imi apartine, am salvat-o acum foarte mult timp de pe http://postsecret-ro.blogspot.com/ 

Cui pe cui... nu se scoate!!!

N-am mai scris de ceva vreme... adevarul e ca de data asta, am avut ocazii sa scriu... si de multe ori, chiar am inceput sa o fac, dar m-am razgandit pe parcurs. Fara motiv. Asa cum traiesc in ultimul timp: fara motiv! 

Am vrut sa renunt. Am iesit pe usa cu bagajale si mi-am jurat ca n-am sa ma mai intorc. Cand am ajuns la masina, cu lacrimile siroaie pe sub ochelarii de soare, deja aveam mustrari de constiinta. Poate totusi ar trebui sa te anunt, poate iti vei face griji, macar sa iti spun ca sunt ok. Chiar daca nu eram. Am deschis repede un mail pe telefon sa iti dau un ultim mesaj. Si am vrut sa iti scriu doar „am plecat, nu ma cauta, sunt bine” dar am sfarsit prin a nu-ti mai scrie nimic. Am plecat. Si nu m-am uitat in urma. Norocul, de fapt pe atunci il numeam ghinion curat, a fost ca trebuia sa plec o luna si doua saptamani undeva foarte departe. Unde tu, n-ai fi avut drum asa usor. Si am plecat. Nici nu vroiam sa imi mai deschid mail-ul... am rezistat chiar o zi intreaga fara sa il deschid... apoi il verificam din 10 in 10 minute... primeam mesaj dupa mesaj... ma intrebai unde sunt, de ce nu iti raspund, cand ma intorc, de ce nu iti spune secretara, cum am putut sa plec etc etc... sute de intrebari la care nu aveai raspuns... eu aveam o singura intrebare si nu iti era adresata: DOAMNE, DE CE M-AM INDRAGOSTIT DE UN BARBAT INSURAT?!!??

Incet, incet am crezut ca m-am invatat cu lipsa ta. M-am intors acasa si masina ta nu era in fata blocului. Am intrat in apartament si nimic nu era schimbat. Toate erau la locul lor. Pana si hainele tale uitate de-a lungul vremii. Prima noapte a fost cea mai groaznica. La 4 dimineata, schimbam lenjerii... toate miroseau a tine. Totul mi se parea ca are urme din tine. M-am hotarat sa ma mut  in perioada urmatoare si am zis ca nici de data asta nu o sa ma uit in urma. A treia seara am cedat. Nu te-am sunat pe tine ... ci l-am sunat pe el. Nu il mai vazusem de aproape 2 ani... Mi-a raspuns si mi-a spus ca de-a lungul timpului a incercat sa mai dea de mine, dar n-a avut noroc... Ghinion! Nu noroc... 

Ne-am intalnit chiar in seara aia. Intr-un parc. Nici nu mai stiu de cand nu am intrat intr-un parc sa stau cu cineva de vorba pe o banca. Am facut conversatie de fatada aproape o ora. Apoi el s-a uitat in ochii mei si mi-a spus: lasa vrajeala, cu rasul asta fals si cu impresia asta ca totul e bine si spune-mi de ce esti trista? Ce s-a intamplat cu tine de nu iti mai stralucesc ochii?

Zambesc trist si ii spun: au devenit matzi... nu mai stralucesc pt ca nu mai au de ce. S-au saturat de prea multa fericire.

In zilele ce au urmat, am incercat sa te inlocuiesc cu el. Am zis ca poate mama avea dreptate si „cui pe cui se scoate”... dar nu e asa. 

Parfumul tau, tot il mai simt cu narea dreapta... desi stanga pare ca l-a uitat. Vocea ta inca o mai aud cu urechea dreapta, desi stanga nu mai stie cine esti. Te zaresc adesea in dreapta mea, desi niciodata nu esti acolo... 

Cui pe cui... nu se scoate! 

Cu talpile goale...

Ma tot intrebati unde sunt…  de ce nu mai scriu …

Sunt in IAD. La propriu. In fiecare zi merg in talpile goale prin foc. In fiecare zi imi vad pielea rosie si basicata de caldura in exces. Sunt in iad si nu vad nicio portita de iesire. 

Dar ati auzit de oameni fericiti ? Acei oameni pe care ii vedeti pe strada si care radiaza si care va fac sa va intrebati : „asta ce are ?! a castigat la loto?”. Ei bine, eu asa merg pe strada in fiecare zi: de parca as fi castigat la loto. A inceput si sa imi fie greu de atata fericire. Imi este din ce in ce mai bine in toata povestea asta. Dar... Un „dar” imens chiar.... stiu ca este doar o fatada... si ca nu ma plimb pe strazi jubiland de fericire, ci de fapt ma plimb schelalaind prin flacarile iadului. 

Este totul ca o iluzie optica. Numai ca nu imi mai dau seama daca iluzia este iadul sau fericirea...

Cand o sa scap de aici...oare o sa am  riduri de expresie sau arsuri de gradul III?!?!

si totusi...

-    Esti fericita?!
-    Par a nu fi?

-    Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar   obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?

-    Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa invat din ridurile tale.
-    Adica sunt batran.
-    Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran.
-    Nu vrei banii mei, nu vrei sa ma desparti de ea, nu vrei sa imi cresti copiii, nu vrei nimic...
-    Cum nimic? Ai impresia ca voi plati eu nota la hotel?!
-    Nu... asta e o nimica toata. Ai putea sa stai aici oricand.
-    Da. Dar singura. Si ce farmec ar mai avea?!
-    Spune-mi... esti fericita?
-    Deocamdata, da.
-    Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample?
-    O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere.
-    Aham. Pleci fara sa te uiti in urma?
-    Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult.
-    Aham. Auzi, dar nu crezi ca as putea sa te parasesc eu primul? Sa imi caut o pitipoanca de pe Dorobanti, pentru care banii mei si numele sa fie suficiente?
-    Nu. Nu ai putea. In primul rand, pentru ca s-au mutat pe Decebal. Apoi, de fiecare data cand ai auzi-o cerand o noua pereche de pantofi  sau o noua geanta, ti-ai aminti privirea mea cand te zaresc. Ai vedea ca ei nici pentru genti si pantofi scumpi primiti de Bogdaproste nu ii sclipesc ochii cum imi sclipesc mie cand te vad.
-    Asa e. Adevarul este ca te iubesc doar pentru asta. Te luminezi la fata de parca esti un copil mic care a gasit darurile de Craciun.
-    Halal comparatie. Stii doar ca nu suport Craciunul.
-    Sau darurile.
-    Sunt fericita. Hai pentru moment sa lasam lucrurile asa.

Ti-am sarutat fruntea si buzele si ti-am spus noapte buna. Puteam sa jur ca in ochii tai era teama ca te-as putea parasi. Adevarul este ca te-am mintit. Chiar cred ca in tine, ca in fiecare barbat, zace gena aia care te poate ajuta sa treci de la o femeie la alta fara remuscari, amintiri sau resentimente. Gena aia pe care mi-as fi dorit sa o fi ales de pe tava atunci cand am avut sansa. Nu te condamn. In locul tau sa fiu, treceam la urmatoarea demult.

Si totusi esti aici... si totusi sunt fericita!

„Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”

Singuratate.

Un singur rand de chei in cos. O singura periuta de dinti. Un singur prosop in baie. Un singur sampon in dulapior. O singura pereche de papuci de casa. Un singur pahar in cosul de vase. O masa de cinci persoane, un singur tacam pe masa. Un pat imens, o singura persoana doarme in el. O singura perna sifonata.

Iar la usa, asteapta un singur geamantan. Cand sunt singura, plec. In ultimul timp, mai des plec decat vin. Pentru ca sunt singura care ma asteapta acasa. 

Adica, nimeni!

Recidivez

Sunt in atentia tuturor si toti prietenii mei ma au in consemn. Ma supravegheaza 24 din 24 de ore sa nu cad prada din nou iubirii interzise. Toata lumea e cu ochii pe mine si toti se intreaba daca voi rezista. 

Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.

Dar seara, cand voi toti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea. 
Acolo unde, pt voi, sunt perfecta.  In realitate, gandesc cu sufletul. Iar sufletului meu ii este bine.

Dar doar langa tine.

Te iubesc nefiresc de prostesc!

Dezintoxicare... de tine...

N-am mai scris de ceva timp. Pentru ca nu am avut cuvintele cu mine. Mi le-am lasat pe toate acasa, la mare departare si am inceput procesul de dezintoxicare.

Sa fii lucida si sa te indragostesti de un barbat insurat este sinonim, din punct de vedere al gradului de prostie, cu a te droga cu heroina de 2 ori pe zi. Mai ales atunci cand esti constienta ca relatia asta nu poate degenera intr-un divort al implicatului si intr-o relatie serioasa cu tine. Mai ales cand ii admiri relatia impecabila de familie (ignorand pata pe care o faci tu) si sotia si toti ceilalti membri ai familiei. Cu fiecare lucru pozitiv pe care il adaug CV-ului lui, adaug inca un gram de heroina in doza. Si mi-e teama ca intr-o zi o sa fac poc. Si atunci fac ce am invatat sa fac cel mai bine: fug si uit. Sau uit si fug. Nu mai stiu nici eu care e exact ordinea. Si pierd contactul cu el, cu lumea lui si cu lumea noastra. Pentru ca imi daunez mie. Eu ma stric pe mine. Nu stric gradina unui vecin, ci stric propria-mi curtea. Terfelesc toate rasadurile mele. Distrug toti pomii din curtea mea. Ma desprind din mine si ma vad din exterior:  Frumoasa si epuizata. Indragostita si indurerata. Am gasit exact ce cautam: o drama. Mi-era atat de teama ca nu mai sunt capabila de iubire, incat mi-am dorit sa simt durere din iubire. Si acum, dupa ce m-a epuizat durerea asta, dupa ce a stors din mine fiecare farama de viata... acum sunt singura. Asa cum eram si inainte de tine. Dar atunci eram singura si goala. Acum sunt plina. Plina cu faramele si amintirea iubirii tale.

N-o sa plang pe bloguri. Nu am chef sa fac nimic. M-am intors „acasa” pentru ca am primit un mesaj care m-a trezit la realitate.

Un prieten foarte bun, s-a dus sa ma astepte in cer. Pana la urma... aveau dreptate...

La sfarsit...e doar un cimitir ... si multa ceata! 

Chiar daca lumea s-a-mpartit stupid la doi...

Stupid. Asta e cuvantul cheie: stupid!!! Este stupid. Fara logica, fara sens si fara explicatie. Tot ce fac si are legatura cu tine, e stupid. Tot ce faci si are legatura cu noi, e stupid. O stiu eu si o stim amandoi si totusi, suntem in acealasi loc. Practic ne indepartam frecvent, dar suntem tot acolo. Eu fac doi pasi de langa tine, tu faci doi spre mine. Si tot asa. Jucam o hora stupida. Te urasc. De fapt ma urasc mai mult pe mine. Ma urasc ca te-am facut sa te urci cu mine in avion si te prefaci ca nu ma cunosti si sa mergem la mii de kilometri distanta, intr-un oras in care nu cunoastem pe nimeni. Iar pe tine te urasc ca ai venit. Ca nu m-ai refuzat, ca sunt mereu pe primul loc in viata ta. Ca persoana mea e atat de importanta pentru tine. Te urasc sa stii.

Mai ales atunci cand ma iei in brate si ma lasi sa vorbesc minute in sir despre orice: ziare, pantofi, haine, fotbal, bani. Nu imi spui nimic, dar adulmeci fiecare cuvant. Si fiecare firicel de parfum pe care il am pe gat. Cand zambesti cand injur si cand te incrunti cand plang. Te urasc cand ma iei de mana si te joci cu unghiile mele. Cand imi analizezi fiecare particica din corp de parca ai vrea sa ma desenezi din minte mai tarziu. Cand imi trimiti 50 de mesaje unul dupa altul cu „ma gandesc la tine” urmat de 49 de „si acum” „si acum” „uite acum” „acum”. Cand imi spui ca soarta nu e dreapta cu noi, ca noi ne-am mai iubit si alta data. Cand esti gelos pe toti in jurul meu si imi spui ca sunt oarba ca nu ii vad cum ma adulmeca. Cand razi cu lacrimi atunci cand spun ceva amuzant. Cand imi respiri aerul. Cand ma sufoci. Cand imi spui ca pana la mine ai trait frumos, dar acum esti fericit. Cand imi spui ca trebuie sa pleci, dar mai ales atunci cand o faci.

Si cel mai mult te urasc...... cand nu esti NUMAI al meu...

Orgoliu vs Tradare

Eu am un orgoliu prostesc. Dus la limite extreme. Dar stii ce?! Tocmai orgoliul asta prostesc, ma tine pe mine din jelit jegosii care mi-au tradat incredere, inima si orice altceva.

Voi toate iertati pentru ca „iubiti”, eu nu iert tocmai pentru ca am iubit. Si daca eu am iubit, tu de ce mortii ma-tii m-ai inselat, de ce m-ai tradat?! Exact... exact asta spun si eu... pentru ca poate m-ai iubit, dar nu m-ai respectat. Poate ai crezut ca merge si asa. Poate te-ai gandit ca o sa urlu cinci minute si apoi o sa plang isteric, dar in mai putin de o ora voi fi uitat si voi fi deasupra ta sa iti deschid apetitul.

Te-ai inselat.

m-ai inselat.

Nu iert. Nu uit. Pentru ca nu vreau. Nu ma intereseaza ca putrezeste sufletul in mine, ca se descompune sau ca se impute. Ma intereseaza doar ca e integru, nepatat de o jigodie ca tine. De fapt, ca voi toti. Tradatorii.

Eu nu insel. Nu tradez. Daca nu vreau sa fac un lucru o sa ti-l spun verde in fata. Nu ma voi obosi sa te mint. Nici in iubire, dar in special intre prieteni.

Am un defect din fabrica... dar sunt o norocoasa! Pentru ca de cate ori un dobitoc s-a gandit sa imi tradeze incredere si sa imi zbuciume intreg universul, eu am inchis ochii, am tras aer in piept si am zis doar „sper ca asta sa merite”. Si am plecat. Nu m-am mai intors niciodata si nu am varsat nicio lacrima pentru persoana in cauza. Bah dar stii cum?! NICIUNA! Cu o parte dintre ei am continuat sa ma intalnesc la ordinea zilei. Cu altii m-am intalnit dupa cativa ani. Indiferent de situatie, nu i-am iertat. Chiar daca am trait lucruri extraordinare cu ei, i-am ucis in mintea mea si am inlocuit amintirile cu ganduri groaznice despre ei. Astfel, nu am mai tanjit niciodata dupa iubirea lor.

Prietena mea cea mai buna a fost inselata acum 4 ani. A iertat, sunt inca impreuna. Nu stiu cum, dar ma jur ca sunt sigura ca noaptea cand pune capul pe perna, inainte sa inchida ochii, se gandeste daca nu cumva o va mai trada.

O cunostinta veche a fost inselata. Nu doar ca a iertat si a trecut peste, ci continua sa aiba o relatie cu el. Iar el, continua sa o insele. Constant. Si ea tot constant il iarta.

Am un prieten drag care era inselat de iubita lui. Numai eu o vazusem de cateva ori inselandu-l cu diversi barbati. Evident ca nu i-am spus nimic, pentru ca in relatia unei curve, nu te bagi. Curva este suficient de perversa si versata sa isi gaseasca scapare din orice cotlon intunecat ai baga-o. I-au zis altii. I-au aratat. S-au filmat. N-a crezut. Acum jumatate de an, curva, si-a transferat toate conturile prostului pe numele ei si a plecat in lumea larga. Sarac lipit pamantului, boul continua sa planga dupa ea. Ba chiar mai mult, o cauta.

Ei bine... eu ma bucur ca dintre cei 4 care m-au tradat vreodata, nu mi-a fost dor de niciunul dintre ei. Nu ii consider dusmani, ci consider ca nu exista. Dupa cum mi-au spus de mai multe ori, asta doare mai tare.

De la unul dintre ei... am ADN-ul.