eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

Mi-ai trecut. Sau mi-ai ramas mare.

A trecut mult. Sau a trecut prea putin. Timp. 


M-am trezit intr-o dimineata cu o pofta absurda de o tigare pe care n-am fumat-o niciodata. Toata ziua m-am gandit sa imi cumpar un pachet de tigari si sa il fumez, ca pe o tigare de dupa. De dupa nimic, dar este irelevant. Am cumparat pachetul si cand ma pregateam sa plec de la casa si sa ies din benzinarie, m-am cutremurat. Nu stiu daca de placere sau de teama, cert este ca aveam pielea de gaina. Simteam cum cineva ma priveste, dar uitandu-ma in jur, nimeni nu o facea. Am tras aer adanc in piept si ma pregateam sa plec. Apoi ... ti-am simtit mirosul. Am oftat trist si am stiut ca suntem in aceeasi incapere. Dupa mai bine de doi ani. Ti-am cautat ochii cu privirea si o parte din mine spera sa se insele. Iar o parte din mine, ardea de nerabdare sa simta sufocarea din nou. 


Si te-am vazut. Si mi-ai zambit si am cautat in memorie cele un milion de motive pentru care nu te mai iubesc. Sau, pentru care nu te mai pot iubi. Mi-ai sarutat calduros obrazul si simteam cum te bucuri sa ma vezi. Mi-ai strans usor mana si m-ai intrebat ce fac. Mi-ai atins usor mijlocul si am simtit rochia cum se electrizeaza de palma ta. Ce fac?! Ce fac?! In afara faptului ca stau ca muta si te privesc de parca ai fi inceputul si sfarsitul lumii mele, nu fac nimic. Cand esti tu, restul e nimic. Iti spun ca incerc sa imi activez creierul si sa imi opresc inima din a te vedea. Razi, de fapt, ranjesti si ma intrebi ironic daca mai sunt sensibila la tine. Da, esti ca o alergie. De care ma tem si din cauza careia iau pastile. Esti la fel de amuzanta. Ramai la ... o apa ? E prea tarziu sa mai bei tu cafea. 


Ma uit la tine, ranjesc la randu-mi, imi dreg glasul si iti spun ca as fi capabila sa ma indragostesc iar de tine. Si mi-am propus ca in viata asta, sa fac greseala asta doar o data. Ma intrebi ce-s cu tigarile, de cand imi place fumul de tigare. Cred ca de fapt asta era momentul „de dupa” pentru care vroiam sa fumez. Sa stiu ca m-am vindecat. Ca mi-ai trecut. Esti acelasi barbat extraordinar, dar care nu are loc in viata mea. Esti prea mare pentru viata mea mica. 


Razi. Imi spui intr-o limba pe care fac eforturi sa o inteleg ca esti constient ca nu te mai iubesc. Si ca desi cateoadata te gandesti cum poti intra din nou in lumea mea, iti dai seama mereu ca de fapt ma iubesti prea mult ca sa o faci.

Nu te-am vazut de aproape 2 ani. 


Poate tu. 


N-am intrebat cand, cum si de ce. Ochii tai ma implorau sa nu o fac. Iti dau drumul la mana si iti spun ca ma bucur sa te vad. Si ca sper sincer sa nu te mai vad curand. 


Desigur, iubita mea. Nu o sa ma mai vezi curand. Mi-ai sarutat fruntea asa cum ai facut-o probabil de un milion de ori in viata asta si de 5 milioane de ori in gandul meu. Mi-ai luat pachetul de tigari din mana si mi l-ai aruncat la gunoi. Stiam ca o sa faci asta. Daca n-ai fi facut asta, n-ai fi fost tu. Si n-as mai fi fost nici eu. 

Te-ai urcat in masina si am inchis ochii. Vezi tu, nu pentru ca vroiam sa adulmec momentul asta cu tine sau pentru ca vroiam sa trag adanc in piept mirosul tau, ci pentru ca nu vroiam sa vad in ce masina te urci.

Nu vroiam  ca mintea mea bolnava, care inca mai are o parte in carantina, sa te caute peste tot.

cea care are sufletul gol



Am observat ca n-am mai scris de aproape un an de zile. De fapt, n-am mai simtit de un an de zile. Nu mai simt de un an de zile. Parca cineva mi-a oprit inima. As vrea sa cred ca mi-a pus-o in stand by, as vrea sa cred ca ea mai asteapta totusi ceva. As vrea sa cred ca nu mi-am amanetat sufletul.


Nu ma trezesc noaptea tremurand ca am visat. Dar mi-ar placea sa o fac. Nu imi incep dimineata gandidu-ma la cineva anume. Dar cred ca ar fi primul lucru pe care l-as face in fiecare zi, chiar si inainte sa deschid ochii. Nu ma pierd in timpul zilei amintindu-mi povesti  care sa imi trimita fiori pe sira spinarii. Dar ce m-as mai cutremura! Nu adorm avandu-te in gand. Pentru ca nu te mai am.

Cred, imi doresc  si sper sa nu fi fost tu, unica mea sansa de a fi fericita. Vreau sa fii altul. Vreau sa fiu totul pt altul. Si el sa fie totul pentru mine. Uite, vreau un cliseu, chiar si greu de digerat. Vreau ceva normal si in acelasi timp extraordinar. Vreau sa ma intorc la tine de fiecare data. Chiar daca bine, chiar daca rau.  Chiar daca deloc si chiar daca totul. Vreau tot si vreau nimic. Vreau si vreau sa vrei. Vreau sa te iubesc cu fiecare celula. Chiar si alea bolnave si paralitice. Vreau sa te simt in fiecare secunda din viata mea. Chiar si atunci cand nu esti. Vreau sa ma trezesc si sa nu te caut in pat, ci sa te am. Vreau sa inchid ochii si sa imi pot imagina si simti fiecare rid de-al tau. Vreau ca atunci cand ma cauti si iti lipsesc sa stii unde sunt. Sa fiu numai si numai a ta. Doar eu, doar cu mine! Si atunci cand vrei o alta, sa fiu tot eu. Vreau sa fii egoist in privinta mea. Vreau sa fiu totul pentru tine. Vreau sa fii tot. Al meu. A ta.

Dar vezi tu... in teorie e mai simplu... practica ne omoara... Pe tine cred ca te-a pierdut in patul unei femei care vrea mai putin de la tine intr-o viata decat as vrea eu intr-o singura zi. Dar daca totusi, iti doresti sa ai totul, vino acolo unde te astept. Ma vei recunoaste foarte usor... eu voi fi cea care are sufletul gol.

A fost odata...



Amintirile pot fi crunte. Pot fi cronice. Pot fi dureroase. Amintirile dor uneori ca o operatie fara anestezie. 

Doare sa te uiti in oglinda si sa stii exact care sunt firele alea de par pe care ti le-a atins ultima data. Sa vezi exact locsorul ala de pe frunte unde ti-a lasat ultimul sarut. Sa ii vezi urma mainii in palma ta, asa cum te-a strans ultima data. Sa vezi o particica din buza de sus inca rosie de la ultimul lui sarut. Doare. Mai ales, cand nimeni altcineva nu le mai vede. Sa tragi aer in piept si sa spui „asa a fost sa fie!”. Si chiar sa crezi ca asa a fost sa fie. 

Slava Cerului ca au inflorit magnoliile! Miros a nou, a speranta, a mai bine. Era o vreme cand totul in jur mirosea doar a tine. 


Asa a fost sa fie!!!

Nota de plata



Imi ghidez viata dupa principiul „nu le poti avea pe toate: unde le-ai pune?!” Nu consider ca inimii mele ii place atitudinea asta limitata la logistica pura, dar de ceva timp nu conteaza ce spune dansa.

Am ceva, imi lipseste altceva. E corect, asa trebuie viata sa functioneze. Fac ceva bine, apoi ceva rau, platesc diferenta. Pacatul meu cel mai mare este cel pentru care tot o sa platesc diferente, indiferent de binele pe care il fac. Sunt impacata cu situatia de a alege gresit intr-un moment de nebunie pura si de a plati toata viata in contul asta. As vrea sa platesc si partea ta de pacat. Daca e cineva acolo care tine contabilitatea, sa treaca in dreptul numelui meu datoria. O sa lupt o viata sa o platesc. Sau macar sa o micsorez.
Tu... tu fii fericit! Fa-ma sa privesc de pe partea cealalta a trotuarului un om fericit si implinit. Fa-ma sa vad ca a meritat si ca se va merita tot chinul ce vine o data cu luciditatea mea.

Daca o sa petrec o viata intreaga singura, pentru ca te-am iubit pe tine... atunci asa sa fie!



Pentru cei care cred ca sunt dezamagita ca nu si-a parasit sotia... voi, naivilor, credeti ca eu as fi fost capabila sa iubesc un barbat care isi paraseste familia, fie si pentru mine?! L-am iubit tot mai mult pentru asta. Nefiresc, sunt constienta... dar l-am iubit cu adevarat.

Si sunt constienta ca o sa platesc pentru asta.


A.M.P.L.E.C.A.T.



M-am saturat de dragoste. Si de oameni idioti care cred ca iubesc. Si de aceia care cred ca eu nu o fac.
Iar cand spun ca m-am „saturat”, inseamna ca mi-a ajuns sa mai astept. Nu ca am avut prea mult dragoste si n-am avut ce face cu ea.

N-ai iubit daca n-ai plecat mai departe. Sau n-ai iubit cu adevarat. Doare sa fii pe partea cealalta a trotuarului cand tot ce iubesti mai mult e chiar in fata ta. Habar n-ai cat de tare doare sa fii cu capul pe umeri si sa pleci. Mai ales atunci cand ti se inmoaie genunchii si ti se umezesc ochii.

Stii ce inseamna DUREREA?! Crezi ca ai simtit-o?! Genul ala de durere care nu trece cu analgezice. Si din cauza careia tot corpul urla ca si cand ar fi parlit la foc mocnit. Genul ala de durere de te furnica in talpi. Sentimentul ala de nod in gat. Mainele umezi si reci. Respiratia slaba si cu iz de oftat. Undeva in capul pieptului, e arsura. Cea care crezi ca o sa te mistuie.

Ei bine, daca n-ai stat pe partea cealalta a trotuarului simtind cum sangele nu iti mai curge prin vene si daca nu ai RAMAS pe partea aceea... ei bine, poti sa stii ca poate n-ai iubit niciodata...

n-ai iubit niciodata indeajuns incat sa tragi aer in piept si sa faci cel mai greu lucru de pe pamant: SA PLECI!