Am observat ca n-am mai scris de
aproape un an de zile. De fapt, n-am mai simtit de un an de zile. Nu mai simt
de un an de zile. Parca cineva mi-a oprit inima. As vrea sa cred ca mi-a pus-o
in stand by, as vrea sa cred ca ea mai asteapta totusi ceva. As vrea sa cred ca
nu mi-am amanetat sufletul.
Nu ma trezesc noaptea tremurand
ca am visat. Dar mi-ar placea sa o fac. Nu imi incep dimineata gandidu-ma la
cineva anume. Dar cred ca ar fi primul lucru pe care l-as face in fiecare zi,
chiar si inainte sa deschid ochii. Nu ma pierd in timpul zilei amintindu-mi
povesti care sa imi trimita fiori pe
sira spinarii. Dar ce m-as mai cutremura! Nu adorm avandu-te in gand. Pentru ca
nu te mai am.
Cred, imi doresc si sper sa nu fi fost tu, unica mea sansa de
a fi fericita. Vreau sa fii altul. Vreau sa fiu totul pt altul. Si el sa fie
totul pentru mine. Uite, vreau un cliseu, chiar si greu de digerat. Vreau ceva
normal si in acelasi timp extraordinar. Vreau sa ma intorc la tine de fiecare
data. Chiar daca bine, chiar daca rau.
Chiar daca deloc si chiar daca totul. Vreau tot si vreau nimic. Vreau si
vreau sa vrei. Vreau sa te iubesc cu fiecare celula. Chiar si alea bolnave si
paralitice. Vreau sa te simt in fiecare secunda din viata mea. Chiar si atunci
cand nu esti. Vreau sa ma trezesc si sa nu te caut in pat, ci sa te am. Vreau
sa inchid ochii si sa imi pot imagina si simti fiecare rid de-al tau. Vreau ca atunci
cand ma cauti si iti lipsesc sa stii unde sunt. Sa fiu numai si numai a ta.
Doar eu, doar cu mine! Si atunci cand vrei o alta, sa fiu tot eu. Vreau sa fii
egoist in privinta mea. Vreau sa fiu totul pentru tine. Vreau sa fii tot. Al meu.
A ta.
Dar vezi tu... in teorie e mai
simplu... practica ne omoara... Pe tine cred ca te-a pierdut in patul unei
femei care vrea mai putin de la tine intr-o viata decat as vrea eu intr-o
singura zi. Dar daca totusi, iti doresti sa ai totul, vino acolo unde te
astept. Ma vei recunoaste foarte usor... eu voi fi cea care are sufletul gol.