nimic nu poate fi pentru totdeauna!

M-am intors de cateva zile. Si sunt bine. Excelent chiar.

Nu am in intentie sa va spun cat de frumoasa este zona respectiva, cat de superb este totul, cat de impecabile sunt serviciile unor resorturi de lux. Va spun doar ca va doresc din tot sufletul meu, sa ajungeti acolo. Sa mergeti acolo cu cei dragi, sa va scaldati trupurile in apele oceanului, sa priviti rasaritul, dar mai ales apusul soarelui. Nu va recomand sa mergeti impreuna cu copiii, ci ori singuri cuc, ori cu un „celalalt” ori cu un grup de prieteni. Cand va duceti acolo, sa trageti aer adanc in piept si sa va relaxati. Eu am uitat si de telefon, si de e-mail si de mine si de tot. Nimic nu aveam in minte. M-am simtit ca o blonda parasita de neuroni si de orice urma de gand. Pentru prima data in viata mea, m-am simtit proasta, goala. Pe dinauntru.

Toate zilele au decurs la fel. Una singura a fost diferita. Dar toate, au fost absolut superbe. O sa va povestesc in linii mari doar ziua respectiva.

Eram la plaja de cateva ore, terminam si ultimul capitol din a 4a carte pe care o citeam. Sunt o drogata in privinta cartilor, de mica am fost fascinata de lumi imaginate de diversi oameni si intotdeauna mi-am trecut sufletul prin trairile personajelor. Cateodata cred ca de asta m-am maturizat si asa devreme. Pentru ca sufletul meu era sitit in permanenta prin nenorociri, deziluzii, iubiri perfecte si prietenii. Traiam prin ei . acum eram fericita ca eram iubita. Nu eu, ci personajul din carte, dar ce mai conta.

Auzeam pasi in spatele meu si instinctiv m-am uitat spre paharul de mojito. Era plin. Am aruncat rapid si o privire spre ceas: inca nu era ora mesei. Atunci... de ce auzeam pasi? Am continuat sa citesc fara sa privesc inapoi si cand pasii erau suficient de aproape am auzit „thank you, I got it from here”.

Vocea asta o stiam in toate limbile, o cunosteam in toate starile posesorului, dar nu o mai auzisem pe meleagurile alea. Nici nu o asteptam. S-a apropriat de mine si mi-a spus ca de obicei: Buna iubire! Ce faci?

m-am uitat in mare parte siderata la el, dar totusi, parca ceva din mine era pregatita pentru asta.

Citesc. Stii ca mereu imi doream zile libere doar pentru mine sa fiu eu, cu cartile si cu soarele.

Da stiu. Tocmai de asta m-am gandit ca aici te vei simti excelent.

Ce e cu tine aici ? nu faci parte din poveste, nu ? stiu ca ai rezervat de fapt vila pentru doua persoane si ca de fapt biletul meu de avion avea locul rezervat la geam, asa cum imi place mie. Locul de langa mine era liber. Mi s-a spus ca pasagerul respectiv nu a urcat in avion. Aici am un pat mare, matrimonial. Camera este plina de orhidee. Ieri mi-au pus maci. Toti stiu exact ce imi place fara sa le fi spus vreodata. Mi-am dat seama ca tu esti organizatorul, dar nu inteleg cum de ai stiut atatea detalii despre excursia asta si de ce ai planuit-o pentru doi, daca aici am venit singura?! De ce te-ai exclus inca de la inceput din poveste si de ce te incluzi acum ?

Am vrut sa venim impreuna. Era planuit inca de cand eram impreuna, era totul aranjat si rezervat. Chiar daca nu mai vroiai sa ai de a face cu mine, tot nu mi-am calcat pe inima sa anulez totul. Mi-am dorit sa vii singura, m-am bucurat cand cei de la agentie m-au sunat si mi-au spus ca te-ai urcat in avion. Zilele urmatoare m-am perpelit si incercam sa imi imaginez ce faci, cand, cum... si aseara mi-a fost dor de tine si de fericirea ta. De asta sunt aici acum. Nu raman. Maine dimineata am  avion. Ma gandeam ca putem lua masa de seara impreuna, dar este in ordine daca nu vrei. Te inteleg.

E ok. Si acum ce ai in plan sa faci?

Nimic. Vreau sa stau sa lenevesc. Voi lenevi la 500 de metri distanta de plaja ta... deci nu te voi deranja.

Nu ma deranjezi, dar te rog sa  pastrezi distanta.

Radea. Sigur iubire.

Inca nu ai aflat cum ma cheama? Nu ma cheama „iubire” ...

Stiu iubire, dar pentru mine asa te va chema intotdeauna.

Esti bronzat. Ai fost in concediu cu cei mici ?

Da. Am profitat un pic de soare si i-am dus acolo unde mi-ai spus tu ca e foarte tare.

Da. Foarte bine. Sunt sigura ca si ei i-a placut.

A fost foarte frumos, dar totusi mi-ai lipsit. Mult. Imi lipsesti mereu. Stiu ca nu vrei sa mai vorbim despre asta, dar imi lipsesti.

Stiu.

Am inteles. te las atunci. Nu vroiam sa te intrerup. Ne vedem mai tarziu.

Ok.

Si a plecat. L-am privit cum se indeparta cu capul in pamant si mainile in buzunar. Cand oare am ajuns sa fac un om atat de mandru si bun sa stea cu capul in pamant? Nici nu stiam ca pot sa fac asa ceva. S-a asezat undeva in departare intr-un hamac si a inceput sa citeasca dintr-o carte. O ora mai tarziu m-am apropriat.

Ma gandeam ca nu ti-am multumit pentru zilele asta superbe si pentru ca te-ai gandit ca mi-ar prinde bine.

Iei loc?

M-am intins langa tine. Te priveam cum te emotionai cand imi simteai parfumul, cand imi priveai ochii. Cum tremurai pentru ca imi simteai pielea atat de aproape.  Ne-am privit minute in sir fara sa ne spunem nimic. Nu stiam daca imi era dor, daca imi fusese dor vreodata.

M-am apropriat si mai mult si te-am sarutat. Suav, cu ochii inchisi. In secundele alea, mi-as fi dorit sa fie pentru totdeauna.

Si sa ma ia dracu...

Am momente cand habar n-am cine sunt. Cand uit complet viata cui traiesc. Clipe in care tresar ca din vis si nu imi amintesc ce am visat. Sau daca am visat.

Mi-a sunat sufletul. Ma chema la el. Am zambit complice si m-am bucurat ca aveam timp sa fiu optiunea lui in seara aia. Mi-am luat pantofii in mana, trench-ul pe mine si am rupt-o la fuga pe scari. Urasc sa tropai pe scari in tocuri de 12 cm. Am senzatia ca toti vecinii m-ar uri pentru asta. M-am incaltat si m-am urcat in masina. Eram fericita si zambeam. Abia asteptam sa ajung la tine. N-am injurat nici macar un semafor si doar sti...asta e o realizare! Murmuram o melodie intr-o limba pe care nu o cunosteam. Mi-am vazut telefonul aprinzandu-se si m-am bucurat ca am prins inca un rosu. Opresc, deschid mesajul si vad poza pe care o am in contacte la numele tau. Oftez zambind. Cel mai amar zambet al meu. Tresar. Era verde. Accelerez si nu mai tin cont de nimic pana la tine. Daca tot am de gand sa nu tin cont de nimic, ei bine, n-o sa tin cont de nimic. Reguli de circulatie, de conduita, de viata. GATA! Ma revolt.

Si sa ma ia dracu, daca asta merit. Sa ma ia si sa ma arda intr-un cazan plin cu smoala, sa imi smulga unghiile cu care te-am zgariat pe spate, sa imi scrijeleasca pielea pe care ai sarutat-o, sa imi taie buzele umede inca de saruturile tale, sa imi coasa gura cu care ti-am soptit vorbe de iubire. Sa imi arda parul fir cu fir si sa imi desprinda sanii pe care i-ai adorat adesea. Sa imi taie urechile cu care te-am ascultat si sa le dea dracilor sa se joace cu ele. Sa imi bata cate un cui in fiecare particica din corp care te-a atins. Sa imi ia carnea de pe maini sa nu mai simt. Sa imi scoata ochii cu care te-am privit si sa mi-i arunce in zare. Or sa se faca ploaie.

Am ajuns. Urc pe scari, tropaind la fiecare pas. Imi permit sa fac galagie in viata asta, care nu e a mea.

Intru in apartament si observ ca inca n-ai venit. Aprind lumina si vad telefoanele, cheile de la masina si un pachet de tigari pe masa. Dar tu, tu nu esti. Ma uit in jur si habar n-am ce se intampla. Te caut in agenda si vad din nou poza. Poza, care ma tine in viata. Care ma pastreaza cu picioarele pe pamant. Se aude o cheie in usa si tresar din nou. Intri in apartament cu un buchet imens de flori de camp. Si cu un zambet pentru care as face orice!

Iarta-ma iubire ca m-ai asteptat. Mi-am dat seama cand am ajuns aici, ca saptamana asta, nu ti-am luat nici macar o floare. Am crezut ca aveam sa ma intorc la timp...

Te sarut patimas si imi infig usor unghiile in gatul tau. Suficient incat sa imi amintesc ce ma asteapta. Dar insuficient, pentru a ma opri...

Poza aia ... din care ma privesc toti ai tai cu un zambet larg... poza aia ... ma tine in viata! Caci altfel, as visa inzecit mai mult!

din nou...si de la capat...

3:00 A.M.

Eu: Alo?! S-a intamplat ceva???

Tu: ce faci scumpa mea? Dormi? Te-am trezit?

Eu: Da normal. Ai innebunit?! Parca ne-a fost vorba ca ne limitam convorbirile…

Tu: Eh.. tocmai de asta te-am sunat. M-am gandit mult si mi-am dat seama ca ai dreptate!

Eu: Ma bucur ca spui asta. Era suficient si un sms sa stii. Pa.

Tu: Nu, nu. Lasa-ma sa termin, te rog. Ai dreptate, nu e corect nici fata de ea si nici fata de tine.

Eu: Bine. Pe bune. Sunt in extaz ca ai inteles, acum lasa-ma sa dorm

Tu: Ne-am despartit.

Eu: Ce-ai facut???? Esti tampit la cap?? Ai spus ca ai inteles?!?!?! Ce dracu ai facut???

Tu: Poi am inteles. Am inteles ca te iubesc. Si i-am zis. Si ne-am certat, ne-am despartit. M-a amenintat ca se sinucide, dar pana maine uita. Mi-e dor de tine. Cand te vad?

Eu: Tu esti nebun!!! Nu pot sa cred ca din tot ce ti-am zis tu ai inteles tocmai asta si ai facut o asemenea prostie! Noi nu avem viitor idiotule! Cu ea aveai! Cu mine nu ai viitor, de ce nu pricepi?

Tu: Cu tine am prezent! De ce nu intelegi tu asta?!

Eu: Vai nu pot sa cred. Imi vine sa te omor cu mainile goale, sa te strang de gat pana nu o sa mai ai aer!!!

Tu: As prefera sa ma saruti pana nu o sa mai am aer!

Eu: Tu esti nebun... eu vorbesc serios si tie iti arde de glume! Cum ai putut sa o ranesti in halul asta? Ce o sa zica despre mine? Ce o sa spuna toti despre noi? Si pentru ce ?! pentru ca noi oricum nu avem un viitor!

Tu: mi-e dor de tine femeie, intelegi asta? Poti sa te aduni si sa iti imaginezi ca pentru mine zilele astea fara tine au fost un adevarat chin? Poti sa intelegi ca halucinez si nu te vad decat pe tine? Nu mai puteam sa mint, nu mai avea sens. Mi-e dor de tine.

Eu: Lasa-ma sa dorm te rog. Vorbim maine dimineata.

Tu: In 5 minute sunt la tine, hai sa dormim impreuna te rog! Promit ca nu scot un cuvant!

Eu: Nu cuvintele ar fi o problema...

Tu: Vin! Sa nu adormi fara mine!

Ma trezesc pe jumatate transpirata. E 3:00. Te sun.

Eu: Hey, eu sunt. Stii tocmai te-am visat ca ai facut o prostie. Am visat ca i-ai spus. Nu ii spune te rog. Te rog nu ii spune. Fac orice, doar sa nu ii spui! Nu pot avea pe constiinta durerea ei! Nu pot!!! Ma intelegi? Nu pot!

Tu: Hai la mine.

Eu: Poftim?

Tu: Ai spus ca faci orice...

Eu: Da, dar ... nu inteleg

Tu: mi-e dor de tine. Da-mi un timp si o sa incep sa ma desprind de tine, deocamdata nu pot. Si chiar vreau sa ne despartim sa stii... nu cred ca o mai pot lungi mult si nici nu are sens.

Eu: Nu vreau sa fiu eu motivul.

Tu: Nu esti tu. Sunt sentimentele, noptile cu tine, ochii tai, mainile tale, buzele. Dar nu esti tu. Vino la mine.

Eu: Nu pot. Te astept, ai cheile.

***Orice asemanare cu personaje sau fapte reale este pur intamplatoare***

trebuie sa lupti... iar... iar... si ... iar

<>

Mereu am fost de parere ca trebuie sa lupti pentru ceea ce vrei sa ai si apoi trebuie sa lupti ca sa pastrezi ceea ce ai castigat. Am obosit. Sa lupt. Nu vreau sa fiu nevoita sa lupt pt fiecare lucru pe care mi-l doresc. Nu vreau sa lupt in fiecare secunda pentru ceva. Am obosit. Pur si simplu, vreau ca macar un singur lucru sa vina de-a gata. Fara ca eu sa fac ceva pentru asta. Sa se intample de la sine. Nici macar sa nu trebuiasca sa clipesc pentru realizarea lui. Am obosit.
Lupt de ani de zile. Cu mine mai ales. Cu orgoliul si mandria mea. Cu teama de a fi din nou ranita. In fiecare secunda lupt si mi-e teama sa fiu invinsa. Ma zbat si fac tot posibilul sa se intample lucrurile asa cum mi-am propus. Adesea castig. Adesea pierd. Rezultatul devine infirm oricare ar fi el. Sunt prea ocupata de lupta in sine si uit chiar sa ma bucur cand mi se intampla. N-am nimic de-a gata. Pentru toate am luptat. Vroiam ca macar tu sa fii de-a gata. Macar pentru tine sa nu fiu nevoita sa lupt. Tu nu stii, dar eu am obosit. Adesea mi-e teama ca oboseala asta o sa imi ia mintile intr-o zi. Sau ca teama asta de durere o sa ma innebuneasca de tot. Nu sunt o fricoasa. Nici pe departe. In orice batalie ma pun in randul intai si sunt prima la orice lupta. Trag aer in piept si imi spun ca pot. Dar acum... acum, dupa ce mi-am vazut inima pe jos, in praf, in gunoi, zdrobita si calcata in picioare de oricine... acum, mi-e frica de durere. Pentru ca am simtit-o in fiecare por si in fiecare globula. Fiecare particica din mine a simtit-o inzecit. Simt ca indiferent de cat de tare lupt, finalul va fi acelasi.

O Doamne... nu vreau sa rad iar si sa imi vad sufletul pierdut. Nu vreau sa fiu nevoita sa zambesc iar cand in mine urla fiecare fir de sange. Nu vreau sa spun ca sunt bine, cand as putea sa ma numesc cadavru. Nu vreau. Nu iar!

NU IAR!!! TE IMPLOR!

...

Se tin de mana. Nu imi dau seama care dintre ei e mai frumos. Ea. Ba nu, clar, el este. Amandoi sunt frumosi. Sunt impreuna de ani de zile. Cuplul perfect, as putea spune. Ii vezi razand, ii vezi sarutandu-se, ii vezi tinandu-se de mana. Tanjesti dupa ceva asemanator. Te rogi seara de seara sa iti dea si tie Doamne Doamne, mana care iti lipseste. Celelalte buze de care ai nevoie pentru a da viata unui sarut.

Isi iau ramas bun. Tinandu-se de mana se indreapta spre casa. Pleaca in admiratia tuturor. Ca la sfarsitul unei piese de teatru, cand actorii parasesc scena in aplauzele spectatorilor. Se lasa cortina.

Parca ea nu mai e atat de frumoasa. Si el, el a fost frumos vreodata?! Doamne, cat de nepotriviti sunt! Ce priviri stangace, ce cuvinte amare se aud. Unde sunt zambetele pe care si le imparteau doar cu cateva clipe in urma!? Unde sunt saruturile perfecte de adineauri?! Se aud reprosuri, regrete, cuvinte grele. Lacrimi se aud cazand. Patul, care odata era altarul lor, acum e doar un chin. Fiecare doarme pe partea lui, intrerupti de un zid imaginar de cuvinte urate.

A doua zi, se pregatesc de o noua scena. Doamne, ce frumosi sunt! Ce perfecti sunt... Doamne, oare eu o sa am parte vreodata de asta!? Te intrebi admirandu-i iar si iar. Habar n-ai, ca aseara a adormit plangand pentru a suta oara! Nici prin cap nu iti trece, ca ea nu mai e ce a fost odata. Are pe fata semnele sutelor de compromisuri. Cicatricile zecilor de ori cand a dat o noua sansa. Nu mai poate. O stie, dar stie ca nu ar putea nici fara. El se intreaba zi de zi, de ce nu mai ii vede in ochi sclipirea de care s-a indragostit. De ce nu mai e intre ei pasiunea care ii facea sa doarma pe jos fara sa le fie frig.

Dar, intrebarile nu isi mai au rostul. Ei sunt cuplul perfect. Nu isi pot dezamagi fanii. Trebuie sa fie perfecti, iubirea lor trebuie invidiata si dorita de cat mai multi.

Dumnezeu se intreaba adesea, de ce ne dormi iubirea aia perfecta... dar ii suntem prea dragi, si ne indeplineste dorintele. Sfarsim in relatii „perfecte” care ne mananca sufletele ca termitele. Ne dorim fericirile altora si atunci cand le avem intocmai, ne intrebam de ce Dumnezeu e rau cu noi. Uitam sa vedem dincolo de aparente. Ne dorim lucruri care sclipesc de fericire, care ne fura privirile mereu. Uitam sa vedem realitatea si fericirea in care ne aflam. Tanjim dupa lucruri care credem ca ne-ar putea face fericiti. Uitam numarul compromisurilor pe care trebuie sa le facem.

Adesea merg mana in mana cu iubitul meu si vad priviri furise. Cum se uita la el, cum se uita la mine. La cum radiem impreuna. Adesea aud voci in spate spunand „tu de ce nu faci asa?!” „tu de ce nu ma saruti asa”. Parem perfecti. Nu suntem, parem doar. Inca ne luptam cu teama de a merge mai departe, de a face compromisuri. Eu sunt genul care mizeaza pe lucrurile simple. Pe cuvintele mici, spuse cu ajutorul ochilor. Pe cubul de gheata pe care mi-l pui in pahar, cand nici n-apuc sa ti-l cer. Il rog pe Doamne Doamne, sa ne dea sansa sa fim plini de defecte. Sa avem o relatie reala plina de lucruri reale. Sa ma certi, sa te iert, sa ma saruti, sa ma tii in brate. Sa ne dea timp sa renuntam la eu-ul care ne umple sufletele si sa devenim noi. Sa ne trezim intr-o dimineata si sa ii multumim pentru tot ce ne-a dat. Sa ma faci sa plang doar ca sa ma vezi razand cu lacrimi. Sa te privesc cand dormi si sa iti soptesc sa ma visezi.

Doar timp ne trebuie... timp sa gresim...

te las, ispita mea...

Se spune ca atunci cand zeii vor sa te pedepseasca, iti indeplinesc dorintele. Dumnezeu m-a ascultat pe mine. Mi-a auzit zecile de suspine si ofuri, si mi-a dat liniste. Mi-a spus in soapta sa nu mai plang, ca ce e al meu e pus de o parte. Sa nu mai suspin dupa ce nu am, ca oricum nu e menit sa fie al meu. Mi-a spus sa am rabdare, caci va veni si ziua in care voi fi calma si impacata cu mine si cu tine si te voi privi in ochi fara sa am vreun regret sau vreo durere in suflet. Si am plans. Si am oftat. Dar acum mi-am gasit linistea. Nu stiu ce ma linisteste atat de tare, nu stiu ce imi fura din agitatia zilelor care trec parca pe langa mine, nu stiu ce imi da putere sa cred. Stiu doar ca o fac fara sa suspin, fara sa plang.

Azi te-am regasit si ti-am zambit asa cum eu stiu mai bine si mai frumos. Ti-a fost dor de mine, stiu. Adesea iti este dor. Dar pana azi, nu te puteam privi in ochi. Fara sa imi doresc mai mult. Azi am facut-o. Zambind chiar. Te-ai uitat in ochii mei si iti doreai mai mult. Ai fost surprins cand ai vazut ca eu nu imi doream mai mult. Aveam cel mai sincer zambet. Am uitat toate promisiunile pe care le-ai facut, am uitat toate noptile in care m-am gandit la tine. Am uitat, ispita mea. Am uitat! Acum ma asez linistita in pat, ii multumesc lui Dumnezeu, si am incetat sa te mai visez. Pentru ca nu imi mai doresc sa faci parte din viata mea. Cel putin, nu asa.

Mi-am gasit linistea, ispita mea. Nu am tot ce imi doream, dar am linistea aia la care tanjeam adesea. Linistea aia pe care tu nu ai fost capabil sa mi-o oferi. Pentru ca trebuia sa ma lasi sa imi pun zeci de intrebari, sa imi fac zeci de ganduri, sa ma varcolesc si sa ma rascolesc pana adormeam. Ma trezeam cu mii de intrebari, reluam toate conversatiile in gand doar doar oi gasi un raspuns. Si nu gaseam. Ajungeam la concluzii pe care le abandonam in mai putin de 5 secunde. Ma chinuiam, imi doream si visam. Le-am facut pe toate in zadar. Am ramas totusi cu cel frumos sarut pe care mi l-ai dat. Atunci, in ploaie, cand vorbeam la telefon. Mergeai in fata mea, n-ai mai rezistat, te-ai intors si m-ai sarutat. N-am stiut ce se intampla asa ca am inchis ochii. Dupa minute in sir am auzit „alo... alo mai esti?!”. Mai eram, dar eram in al 9 lea cer. Pentru cateva minute m-ai facut fericita. Mi-ai povestit sarutul ala din zeci de unghiuri, te-a rascolit pana si pe tine. Mi-ai spus ca daca m-ai fi intalnit mai devreme, acum eram deja sotia ta. Dragule, nu caut sa ma marit! Nu caut oameni de care sa depind. Imi ajunge dependenta de cola. Dar acum e bine. Ne e bine. Aproape bine. Pentru ca stim amandoi ca vom trece definitiv peste, in ziua in care ne vom implini dorinta aia nebuna. Da stii care, aia cu calcatul camasii. Apoi vom rade si vom glumi ani de-a randul. Pentru ca vreau sa imi ramai prieten mult timp. Sa rad cu tine, de noi, de ei, de altii. Sa vin sa joc la nunta ta :) stiind ca n-am fost eu cea care a pierdut. Si iti doresc din suflet, sa nu fii nici tu cel care pierde.

Acum te las, ispita mea. Ma intorc la linistea mea. Cel langa care pot dormi fara sa ma gandesc la nimic. Pentru ca e al meu atat cat vreau eu sa fie.

Chef de duca

Am un chef de duca asa cum mi-e pofta cateodata de bomboanele alea bune cu cocos pe care nu le mai comercializeaza nimeni de cativa ani. Tind sa cred ca eram singurul lor cumparator, ca altfel nu inteleg. Oricum, nu asta face subiectul acum. Poate intr-o zi cand mi-o fi mai foame.

Cum spuneam: chef de duca! Si nu sa ma duc cine stie unde pe vreo insula pustie. Nu, nu! Departe de mine gandul sa fac asta. Am chef sa ma duc intr-un oras unde nu reprezint nimic pentru nimeni, unde pe nimeni nu intereseaza de mine. Nu ca aici unde sunt acum ar fi bataie mare pe curul meu, dar intelegeti ce spun eu. Si acolo, in locul ala unde nu e nici dracu, acolo sa n-am semnal. Dar deloc. Nici macar o liniuta. Si desi sa car laptopul dupa mine, sa va spun cum e nu de alta, sa nu pot primi mailuri. Sa nu pot citi ce scrii tu despre altii. Sa nu am nicio legatura cu exteriorul. Sa stau linistita pana ma plictisesc de liniste. Nu vreau sa aud pasarelele, nici macar un ciripit. Vreau sa fiu cu mintea libera si cu inima impacata ca toate se petrec undeva departe de mine. E trist ca nu te mai iubesc. Cand te iubeam, parca aveam o ocupatie care sa imi umple momentele in care nu vroiam sa numar oi sa adorm. Ma gandeam la tine, la cum ar fi sa fim doar noi amandoi, la cum sa fii doar al meu. Si cum sa iti placa asta. Adesea imi tresarea sufletul cand credeam ca esti langa mine. Sau ca vei suna imediat. Dar imediat asta nu l-am gasit in calendar. E un imediat pe care inca il mai astept. Cred ca e ca o eclipsa. Traiesti o viata intreaga pentru un imediat.

As fi trait o viata intreaga asteptandu-te.

Doar ca si cand esti prost, asa cum sunt eu proasta, te mai trezesti din cand in cand, si lucid fiind realizezi ce varza esti si fugi mancand pamantul. Cam asa m-am trezit eu intr-o zi, dupa o perioada in care am fost al dracului de fericita alaturi de tine, si mi-am dat seama ca am trait intr-un balon de sapun si multa ceata. M-am trezit, si alaturi de mine nu dormeai tu, ci doar dorintele mele, m-am spalat pe fata si in oglinda nu imi radeai tu, ci doar un par ceva mai ciufulit, m-am uitat la telefon, si nu ma sunasei tu. Doar dobitocul ala care vroia nu stiu ce mail. Si atunci am inceput sa imi pun intrebari.

Am inceput sa citesc despre autisti. Sa vad daca fac parte dintre ei. Atunci mi-am adus aminte ca ai o viata a ta. Cu o iubita a ta. Cu o casa a ta. Cu un job al tau. Toate astea, fara mine. Pentru ca si eu le am separat. Fara partea cu iubitul. Eu te aveam pe tine. Mi-am dat seama ca totusi e bine. Daca acum divortam, nu avem ce imparti la partaj. Pentru ca nu e nimic de impartit. Bine, inima mea si-asa nu mai era intreaga ea de mult saraca. Asa ca nu simte ca ai ciobit-o si tu cu prostiile tale. Ce e mai dubios in toata povestea asta, e ca mi-e bine. Asta mi se pare cel mai sinistru. Ma asteptam sa imi smulg parul din cap, sa tip de durere, sa imi blestem zilele si ziua in care te-am lasat sa faci parte din ritualul meu zilnic. Sa ii spun intregii lumi cat de tare ma doare sufletul pentru ca a trebuit sa imi iau gandul si de la tine. In schimb, mie imi e bine.

Mi-era dor de tine, mi-era drag de tine, acum nu imi mai e. Dar mi-e bine. Sau cel putin asa imi place sa ma mint si o fac non stop pana incep sa ma cred. Intr-o zi o sa ma trezesc dimineata si tu nu o sa mai faci parte din gandurile mele. Deja nu mai faci. Sau nu mai faci ca la inceput. Imi amintesc totusi ca nu eu am fost cea care a vrut ceva de la tine. Tu ai fost prostul. Si nu stiu cum am reusit sa pic eu iar de pacalici. Ma alintai. Ma mai alinti inca. Intr-o limba pe care nu o mai inteleg. Cu gesturi pe care nu le mai vad.

E trist sa vezi ce ai alaturi in realitate. Realitatea poate fi cel mai mare dusman al fericirii. Adesea, ne imaginam lucruri care fara sa vrem ne umplu de fericire. Adesea ne trezim si vedem himerele cum se sting. Uitasem cum te cheama. Tocmai ai intrat pe mess. Mi-ai amintit iar. O sa uit incet si sigur. De tine, de mine, de noi. Si o sa iti fie dor. Pentru ca eu mi-am facut transplant si nu mai simt cu partile alea ale corpului. Am doar maini si picioare. Poate si gura cateodata. Si promit ca o sa uit imbratisarilea alea pe care nu le-am visat. Si saruturile. Am sa le uit. Si cand o sa vrei sa le retraiesti, sa nu vii la mine. La mine e inchis. S-au terminat zilele in care eram o simpla proasta. Astazi sunt o proasta sofisticata si cu respect de sine. Astazi, am uitat de tine, idiotule. Fii tu fericit. Eram mult prea buna pentru tine oricum.

Asa ca acum imi iau bula mea de sapun si ma duc acolo departe unde nici telefonul nu suna si nimeni nu ciripeste nimic. As vrea eu. De fapt ma duc la dracu in praznic sa imi termin treaba.