Aud adesea in jurul meu remarci de genul: “vai cat te invidiez!”. Pana si voi aici, in spatiul meu, imi mai trimiteti mesaje in care imi spuneti cateodata ca ma invidiati. De ce?! Pentru ca pun capul pe perna dupa 16 ore de munca ? Pentru ca adesea adorm in sughituri si suspine si ma trezesc cu ochii lipiti de atata plans? Pentru ca vin acasa doar sa ma schimb si atunci cand raman nu ma asteapta nimeni? Pentru ca in portbagaj pe langa roata de rezerva imi tin si un troler cu haine pentru situatii si calatorii de urgenta? Pentru ca atunci cand trebuie sa asist la un eveniment important din viata altora, o fac singura? Pentru ca toti imi spun „o sa iti vina si tie randul”? pentru ca am suferit in trecut si desi cred ca m-am invatat minte, daca ar veni un stalp de telegraf si mi-ar cere sa il iubesc aratandu-mi minimul de afectiune, nici macar nu as clipi si l-as iubi? De asta ma invidiati??? Pacat...
Eu nu o invidiez pe prietena mea care tocmai a cheltuit 20% din valoarea unui apartament cu 3 camere situat intr-o zona decenta, pe haine si pantofi. Nu o invidiez pe tipa cu care ma intalnesc adesea la diverse congrese internationale si care are functii pe cartea de vizita mai multe decat toti anii mei de scoala defalcati. Nu o invidiez nici pe carierista mea preferata, modelul meu in afaceri, care la 37 de ani tot ce a realizat nu are puls si atunci cand a realizat ceva, nu o tinea nimeni de mana. Nu invidiez nici jucatorii de fotbal profesionist plecati prin tari straine pe bani multi departe de familie si prieteni. Nu ii invidiez pe oamenii astia. Pentru ca sunt singuri. Si singura sunt si eu, nu trebuie sa imi doresc sa le seman altora.
O invidiez in schimb pe tipa aia care statea la masa cu prietenii ei si care desi nu a cerut, a primit de la iubitul ei 2 cuburi de gheata in pahar. Ii invidiez zambetul si sarutul de recunostinta pe care i l-a oferit in schimb. Ii invidiez pe prietenii mei buni care locuiesc impreuna de ani de zile si care desi se mai cearta cateodata, nu uita sa isi faca reciproc zilele mai frumoase. Ii invidiez pe toti cei care seara adorm avand pe cineva in brate sau fiind in bratele cuiva. Pe cei care dimineata se trezesc alaturi de cineva. Pe cei care atunci cand li se intampla un eveniment important, se grabesc sa il imparta cu cineva. Pe cei care pleaca in concedii in insule pustii pentru a fi doar impreuna. Pe cei care rad fara sa spuna bancuri, pe cei care se privesc in ochi si isi spun cat se iubesc fara cuvinte.
Am citit undeva (imi pare rau ca nu imi mai amintesc exact unde) o fraza: „Cred ca lumea a fost prea mare pentru mine. In schimb, o lume redusa la " doi" mi s-a parut ideala!”. Ma caracterizeaza in totalitate alaturarea asta de cuvinte. Chiar daca am o viata frumoasa, din care le iau pe toate cu bune cu rele si Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru fiecare fir de praf pe care mi-l da, cateodata as vrea sa am pe cineva alaturi. Spun doar cateodata, pentru ca in restul timpului n-am timp. Pentru ca nu vreau sa mai am timp.
Cred ca lumea a fost prea mare pentru mine. In schimb, o lume redusa la " doi" mi s-a parut ideala!
Vreau lumea mea... redusa la doi!
