Urasc femeile care incearca sa isi schimbe barbatii ce ii au alaturi. Si da, sunt femeie.
Urasc egoismul multora dintre noi, de a ne indragosti si de a ne atasa de un lucru asa cum este el, (urat, necioplit, vai steaua lui, murdar, si mai stiu eu cum), si apoi de a face pe marele artist, marele sculptor si de a incerca sa il schimbam. Urasc femeile care isi iubesc barbatii pentru ceea ce isi doresc ele sa fie. Urasc femeile egoiste care isi schimba barbatii doar pentru ca ele vor asta. Urasc femeile pisaloage care isi cicalesc barbatii la infinit. Urasc femeile care isi fac barbatii sa le minta ca stau peste program la birou cand de fapt ei sunt la bere cu baietii. Urasc femeile care isi cotroleaza barbatii. Urasc femeile care fac inventarul mesajelor si convorbirilor din mobilul barbatului lor. O Doamne, urasc femeile care vor sa schimbe cu orice pret orice obicei care nu le convine. Urasc femeile care isi conving barbatul sa isi schimbe parfumul. Urasc femeile care ii fac orarul barbatului de alaturi. Ati inteles ideea?! Urasc femeile care fac asta! Ma scarbesc, ma umplu de sila si greata, imi vine sa vomit cand le vad in jur si compatimesc barbatii ce le sunt alaturi.
Si da, sunt femeie.
Si nu, nu imi pasa ce ai sa imi spui. De-a lungul anilor, am avut de a face cu diverse tipuri de oameni. Unii care vorbeau prea tare, unii care vorbeau prea incet, unii care nu isi dadeau sau isi dadeau unghiile cu lac. Diversi baieti, mai tarziu barbati. Cu diverse obiceiuri pe care le detest inca. Nu l-am schimbat pe niciunul. Pentru ca ii iubeam sau ii placeam cu tot cu marele defect. Nu simt nevoia sa schimb pe nimeni. Doar pe mine. Dar asta e un alt capitol.
In seara asta am fost la un film pe care l-a ales iubitul meu. A fost oarecum fortat de imprejurari, caci eu le vazusem pe majoritatea fara el. N-am stat la rand cand a luat biletele, l-am asteptat intr-o parte. Alaturi era un barbat frumos, inalt si bine imbracat. Cu o pitipoanca de brat. Cu blana pe ea. Mi-am intors privirea. Dar nu aveam cum sa imi intorc si auzul. „iubi, nu mergem la niciun „tradator” sa fie clar! Mergem la asta si gata.” „dar iubito, ai spus ca mergem la tradator”. „te rog sa nu ma enervezi, IUBI, mergem la filmul asta si nu are sens sa discutam.”
Si au intrat la filmul la care intram si noi. Au stat chiar pe randul din fata. Pe toata durata filmului i-am observat chiar fara sa vreau. Auzeam reprosuri peste reprosuri. Sfaturi peste sfaturi. Ma obosise pitipoanca pana si pe mine, va dati seama cum era bietul fraier!? „nu mai rontai floricele. Bei prea multa cola. Nu mai tine picioarele asa. Nu mai nu mai nu mai nu mai”. Avea un discurs infinit. Obositor. Filmul dureaza mai bine de 2 ore si jumatate. Femeie aia dura de ceva timp in viata bietului fraier.
Ma enerveaza groaznic cum rontaie al meu floricele. Cum le cauta in galeata aia nenorocita, parca fara fund. Ma enerveaza cand canta la volan. Ma enerveaza cum tuseste din 10 in 10 minute. Ma enerveaza cum ma tine de un singur deget, nu de toata mana. Ma enerveaza cand imi pune mana pe sani desi mai sunt si altii prin preajma.
Stiti ce imi place cel mai mult?! Cum rontaie floricelele si le cauta in galeata aia nenorocita, parca fara fund. Cum canta la volan. Cum tuseste din 10 in 10 minute. Cum ma tine de un singur deget si nu de toata mana. Cand imi pune mana pe sani desi mai sunt si altii prin preajma.
Nu simt nevoia sa il schimb. Nu vad de ce i-as face orar, program si alte imbecilitati. Nu inteleg de ce as simti nevoia sa il schimb catusi de putin, cand mie asa imi place. Nici eu nu vreau ca el sa imi schimbe prostul obicei de a ma uita la televizor in timp ce mananc. Sau de a imi tine degetul in gura in timp ce vorbesc la telefon. Sau... sau... sau...
Urasc femeile care vor cu orice pret sa isi schimbe barbatii pe care ii au alaturi.
Asa cum te-am urat si pe tine, cand ai vrut sa ma schimbi... cu alta!
