eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

o iubire bolnava...

Stiu o poveste, a unor oameni dragi mie, ce s-au iubit enorm. Reciproc. Dar care acum, n-o mai fac. El nu o mai iubeste. Punct. Si daca e sa ma intrebati pe mine, nici ea nu il mai iubeste pe el. A ramas in schimb cu o iubire imensa, poate mult mai mare decat iubirea pt el, pentru amintirile cu el. Nu poate uita. Nimic. Nu vrea sa uite nimic.

Are mii de poze cu ei doi pe care le rasfoieste in cateva zeci de albume. Zi de zi, ca si cand ar citi Biblia. Se inchina la fiecare poza si isi aminteste fiecare detaliu. Stie fiecare cuvant pe care si l-au spus. Le stie pana si pe cele pe care nu le-au spus, dar si-ar fi dorit sa o faca. Au impartit bune si rele in jur de 6 ani. Sau cel putin asa calculez eu , caci ei cu siguranta le-au pierdut sirul. Ani plini de iubire, certuri, lacrimi, rasete, despartiri teatrale, intrigi. Ani pe care el i-a uitat pe alocuri. Ani, pe care ea inca ii mai traieste. In reluare. Apasa doar rewind si revede clipe ce le-a iubit, ce le-a urat, ce le-a dorit. Clipe cu el. Pe vremea cand el facea parte din ea.

El a fost cel care a pus punct, ea a fost cea care a avut de suferit. Initial a crezut ca e doar inca o cearta. Dar cand s-a intors spre el, l-a vazut cu o noua ea. A crezut ca e ceva pasager. A disperat, a urlat, si-a certat iubirea. Si-a cerut drepturile. Dar nu a auzit-o nimeni. O data cu el, a pierdut si grupul de prieteni comuni, care s-au dovedit a fi comuni doar prin el. S-a terminat totul de mai bine de 3 sferturi de an. El a uitat definitiv. Ea inca mai traieste povestea lor.

Azi am descoperit zeci de poze cu ei, pe un site facut de ea. M-am intristat sa vad disperarea care o macina, care nu o lasa sa uite, care o umileste. Multe din pozele alea au fost facute de mine, am fost martora iubirii lor si stiu foarte bine ca a fost o iubire imensa. A fost. Nu mai este. Mi se rupe sufletul sa o vad inca in trecut si desi am incercat multe variante, ea nu vrea. Ea traieste doar acolo, doar in povestea aia. Traieste o iubire bolnava. Care o va imbolnavi cat de curand. Mi se sfasie inima cand o vad sperand. Mi se pare ca este imposibil sa treci peste o asemenea poveste, daca inca mai speri, daca inca mai crezi in ea. Si povestea asta, este crezul ei.

Nu stiu ce le e scris... nu stiu cat de mult trebuie sa iubesti sau cat de nebun trebuie sa ajungi ca sa traiesti astfel. Nu stiu ce-as face in locul ei, dar sper, vreau sa cred, ca nu m-as pune pres in fata atator oameni. Ca nu mi-as pune sufletul pe tava si furculite alaturi sa serveasca orcine. Nu mi-as pleca nicicand capul pentru ca am iubit.

You loved. You fought. You lost. WALK TALL.

16 comentarii:

vyanna spunea...

si noi am fost asa candva.. mai stii?

Ana spunea...

Ma regasesc in EA...stiu cum e sa speri...sa ti se ruleze acelasi film...sa traiesti prezentul in trecut...oricum e nevoie de cel putin 1 an ca sa treaca peste...si nu va uita niciodata,dar macar isi va vedea de viata ei...insa trebuie sa apara un nou EL,care sa ii ofere putere si incredere!

AncaMk spunea...

Nu cred ca "un nou el" ar fi solutia...daca nu-ti gasesti singur forta si echilibrul, nu faci altceva decat sa schimbi firul de care "atarni"...inlocuiesti o dependenta cu alta...parerea mea:)

vyanna spunea...

da, sunt de acord cu Anca. un nou el nu va face decat sa o afunde si mai mult in durere pentru ca probabil are asteptari f mari de la el si va fi urmarita tot timpul de:"uite el nu era asa, el nu facea asa, el nu zicea asa"..

josephine spunea...

eu n-am fost asa... eu mi-am plans iubirea, am urlat-o, mi-am simtit durerea in intimitatea celor 4 pereti din baie. acolo imi lingeam ranile si imi plangeam destinul, dar cand ieseam... eu eram alta... nu m-a vazut nimeni ca imi venea sa imi zmulg inima din piept... am stiut doar eu!

umilinta ei... nu duce nicaieri... si cred ca i-ar prinde bine o dependenta noua. cred ca e timpul. cui pe cui se scoate. si eu stiu asta cel mai bine. credeam ca nu e nimic pentru mine. dar acum sunt fericita din nou. nu iubesc, dar sunt al dracului de indragostita. ajung si acolo :)

josephine spunea...

@Ana eu am uitat. acum privesc in urma, ca la un film pe care l-am vazut odata. acum am puterea sa rad chiar. trebuie doar sa vrei si sa crezi... restul... vine de la sine!

Ork spunea...

Hmm... e greu, e greu sa dai si un sfat, daramite sa uiti! Mi-e greu si mie sa-i dau un sfat, cu toate ca eu am "uitat" o iubire de acest gen in circa 13 ani si nici atunci... Mi-am plans iubirea intre 4 pereti - de fapt am fugit de a ma gandi la asta si am tot iesit cu prietenii pana cand, intr-un final, dupa 1 an de zile m-a ajuns si m-a daramat psihic si fizic. Inca am ramas cu anumite sechele.
Dar, totusi, o noua iubire te poate face sa uiti. Mi s-a oferit uimitoarea sansa de a iubi inca odata. Asta chiar te face s-o uiti pe cealalata... nu s-o uiti, ci s-o pui pe raftul ei, asteptandu-si randul frumos pentru atunci cand vei face o incursiune in trecut :)
Nu pot decat sa-i tin pumnii, sa fiu cu gandul alaturi de ea si ii doresc sa fie fericita, impacata cu sine, conteaza foarte mult. Te rog sa-i transmiti sa nu se invinovateasca cu nimic, nimic din ce ar fi facut ea nu ar fi schimbat deznodamantul!... stiu asta acum, dar mi-a luat o gramada de ani ca sa ma prind :)

Ingerul tau spunea...

:)) superb titlul blogului, dar dupa cat se pare iubirile nu se sfarsesc niciodata doar cu acea replica care de fapt este chiar o scurta declaratie de dragoste :), pentru ca "te-am iubit" inseamna "te iubesc". Dar despre iubire nu trebuie sa incetam sa scriem sau sa vorbim, ca si despre Dumnezeu de altfel. Singura solutie dupa parerea mea umila :) este gasirea izvorului iubirii... Si acolo la izvor trebuie discutat cu proprietarul... :)

Simon spunea...

E un adevarat horror ce povestesti tu aici. De-a dreptul sfasietor. Am citit foarte greu pana la capat.
Sper din tot sufletul sa-si gaseasca pana la urma echilibrul interior... fiindca ceea ce traieste ea acum, frizeaza patologicul. Si nu o spun ca pe o critica ci ca pe o observatie.
Dar desigur, e usor sa stai pe margine si sa dai sfaturi. Mult mai greu insa sa treci prin toate astea tu insuti.
Ca sa fiu cumva pe aceeasi linie cu "Ingerul tau", de deasupra, as adauga faptul ca totusi centrul de greutate al vietii noastre psihice, n-ar trebui sa fie axat pe o structura "epicuriana" a Sentimentelor si Placerii personale.Fiindca "materia psihica" din care sunt facute Sentimentele este o una instabila, reactiva si "radioactiva" totodata. Sentimentele pot apare si dispare la fel de repede pe cat au aparut si pot ingloba foarte mult Absurd in ele. Orice cladesti pe ele, se poate narui la fel de repede.

PS: Spre deosebire insa de "Ingerul de sus", nu-mi place titlul blogului ...
Imi inspira resentimente ...

josephine spunea...

cu totii am fost raniti si am suferit enorm... si am trait poate adesea in trecut, reluand in minte conversatii absurde, poate doar oi gasi un raspuns. n-am gasit. n-am invatat nici din greselile altora. tocmai de aceea, n-am pretentia ca ea sa invete din greselile mele. as vrea totusi sa se trezeasca si sa vada in oglinda ceea ce vad eu cand o privesc: o femeie superba, fizic, o femeie cu un suflet imens, un copil dulce, o adevarata prietena. apoi as vrea sa faca pace cu relatia care a trecut. si daca s-ar intoarce la ea, nimic nu va mai fi la fel... iar ea va fi mai mica cu cel putin 50 de cm in ochii tuturor...

Anda spunea...

Hmmm...am crezut, mult timp, ani in sir, ca si ea, ca nu trece...ca asta a fost ocazia mea...am recitit conversatii, am rasfoit poze, am brodat scenarii care numai Dumnezeu stie cat de reale sau de posibile or fi fost...Cui pe cui se scoate, da. Dar imi place sa cred ca sunt acum destul de tare incat sa merg inainte de una singura. Chiar daca nu am uitat. Nu mai plang, nu mai urlu, nu mi se mai pare ca lumea s-a terminat. Decat uneori :) Asta pentru ca, mai mult decat orice, imi doresc sa gasesc pe cineva care sa ma "vada". Cu acest scop, fac tot ce pot, tot ce tine de mine, prea mult uneori, se pare...Sper ca de fiecare data, cu fiecare poveste, sa mai invat cate ceva...

insignifiant spunea...

O suferinta indelungata nu te face decat imbecil sau sfant...

Anonim spunea...

asai,o iubire bolnava.eu sunt taur si peste tot se spune ca tauri vor iubi o singura data in viata si ca prima iubire nu o vor uita ,si de-astea... din pacate am si ajuns sa cred in asta.ieri am trecut prin diverta si am citit titlul unei carti : "Tu mai vrei,el nu mai vrea".ce pot sa spun ,cartea parea sa-mi fie dedicata.dar vad ca nu sunt singura.si la mine s-a terminat cu nu ma mai iubeste si punct.

Anonim spunea...

pot sa spun ca ma regasesc si eu intr o parte a acestei povesti..dupa 4 ani..mi a spus ca nu mai mai iubeste....de 2 ani incerc sa uit ce a fost..sa nu mai privesc in trecut..am incetat sa mai sper..dar inca il mai iubesc...am ramas f buni prieteni...chiar daca a aparut in viata mea un nou EL..nu am reusit sa l uit..pe zi ce trece parca tin tot mai mult la el..imi doresc sa il uit dar nu pot...traiesc prezentul in trecut..

Anonim spunea...

Doar cine a trait o MARE IUBIRE poate sa inteleaga, restul care trec de la o iubire la alta ca si gasca prin apa n-au dreptul sa spuna nimic!

Anonim spunea...

Si eu mi-as dori sa il uit. ..