eu despre tine... scriu...

Nu stiu ce e cu mine azi, dar imi e dor de tine. Abia astept sa te vad, sa vorbesc cu tine, sa ma certi, sa ma ierti, sa ma iei in brate... si abia astept sa imi dau seama ca existi. Stiu iubire, nu esti. Nu doar ca nu esti al meu, nu esti TU pur si simplu. Nu existi. Esti ca perechea aia nenorocita de pantofi pe care o caut peste tot si pe care nu o gasesc si ma multumesc cu o chestie care aduce a ceea ce imi imaginam, dar nu e nici pe departe ce imi doream. Si incep sa cred ca nu o gasesc dintr-un motiv cat se poate de simplu: nu a fost facuta nicaieri. Si cum eu am talent la facut pantofi cum au pestii la mers pe uscat, iti dai seama ca nu ma pot apuca eu de facut pantofi dupa gustul meu. Si poate ca ai dreptate frate! SUNT PREA PRETENTIOASA! Dar nici astia nu sunt in stare sa se ridice macar putin la nivelul TAU. Pana la urma nu vreau chiar cine stie ce: doar un TU, varianta decenta, cu o viata a ta numai buna de impartit, cu ceva timp pentru mine, cu ceva timp pt tine, cu prieteni de-ai tai noi, cu multe rasete, cu multe pareri impartite, cu imbratisari si saruturi mii, cu tot tacamul mai pe romaneste. Si am gasit cateva exemplare reale care aduceu foarte bine a tine... dar ba aveau deja o „ocupatie”, ba erau tampiti si nu vroiau una.

Si tot asa .... long story short: te vreau pe tine dobitocule... asta incerc sa iti spun acilisea si vad ca nu pricepi deloc! Pari baiat destept, ce Dumnezeului te-a apucat?! Dar simt ca s-a dus... simt ca s-a terminat. Nu e nevoie sa imi spui tu, nu e nevoie sa imi arati. S-a terminat. Nu mai suni cum sunai, nu mai esti cum erai. Acum daca iti amintesti din cand in cand, suni doar. Pentru ca te fac sa razi. Poate ca pentru un moment iti doresti sa ma auzi. Dar iti amintesti de ea si de ce i-ai promis si ca trebuie sa te tii de cuvant. Si uiti iar de mine. Nu te condamn. Ai tot ce vrei de la ea... de ce ai da ce ai, pentru mine? Pentru a o lua de la capat? E normal sa nu o faci... e normal iubire. Dar doare! Stiu ca la inceput te pierdeai in discutiile cu mine. Vroiai sa ma vezi cat mai mult, cat mai des. Si apoi ceva s-a rupt intre noi. Ca un muschi care n-a fost bine incalzit si la cel mai mic efort a cedat. Asa am cedat si noi. Poate si eu am renuntat prea devreme, dar nu ma poti condamna! Iadul pe care l-am trait imi e inca viu in minte. Inca imi mai tresare inima cand imi aduc aminte cum am plans. Cum am suferit. Cum am incercat sa imi revin. Nu imi poti condamna raceala. Nu, chiar nu poti!!! Nu imi spune ca nu mi-am lasat sentimentele in bratele tale! Nu uita ca am zburat la 10.000 de metri si am cazut liber, fara parasuta, fara alte ajutoare. Si am cazut fratioare. Si a durut al dracului de tare. Nu pot sa mai cad. Nu am 7 vieti ca o pisica.

Simti ce simt eu acum? Durerea asta insuportabila? O simti? Ma doare inima. Pentru ca e prea goala. Am inceput sa nu mai iubesc nimic in jur. Si atunci cand totusi iubesc cate ceva, ma feresc sa ii arat sau sa ii spun. Mi-e frica sa nu dispara. Asa cum au disparut toti. Si tu. Desi pe tine n-am apucat sa te iubesc. Pe tine te-am adulat si adorat. As fi putut totusi sa te si iubesc. Dar nu m-ai lasat. Ai fost prea preocupat de tine si de viata ta. Si a mea s-a dus dracu. Si nici macar nu iti pasa. Nu ti-a pasat niciodata. Doar eu am fost atat de naiva si de proasta incat sa cred ca iti pasa...

Ma duc la somn. E prea dureros si nu vreau sa mai doara. O sa mai scriu despre tine. N-o sa stii. Dar iti promit ca vei scrie tu despre mine. Si va vedea o tara intreaga...

Chef de duca

Am un chef de duca asa cum mi-e pofta cateodata de bomboanele alea bune cu cocos pe care nu le mai comercializeaza nimeni de cativa ani. Tind sa cred ca eram singurul lor cumparator, ca altfel nu inteleg. Oricum, nu asta face subiectul acum. Poate intr-o zi cand mi-o fi mai foame.

Cum spuneam: chef de duca! Si nu sa ma duc cine stie unde pe vreo insula pustie. Nu, nu! Departe de mine gandul sa fac asta. Am chef sa ma duc intr-un oras unde nu reprezint nimic pentru nimeni, unde pe nimeni nu intereseaza de mine. Nu ca aici unde sunt acum ar fi bataie mare pe curul meu, dar intelegeti ce spun eu. Si acolo, in locul ala unde nu e nici dracu, acolo sa n-am semnal. Dar deloc. Nici macar o liniuta. Si desi sa car laptopul dupa mine, sa va spun cum e nu de alta, sa nu pot primi mailuri. Sa nu pot citi ce scrii tu despre altii. Sa nu am nicio legatura cu exteriorul. Sa stau linistita pana ma plictisesc de liniste. Nu vreau sa aud pasarelele, nici macar un ciripit. Vreau sa fiu cu mintea libera si cu inima impacata ca toate se petrec undeva departe de mine. E trist ca nu te mai iubesc. Cand te iubeam, parca aveam o ocupatie care sa imi umple momentele in care nu vroiam sa numar oi sa adorm. Ma gandeam la tine, la cum ar fi sa fim doar noi amandoi, la cum sa fii doar al meu. Si cum sa iti placa asta. Adesea imi tresarea sufletul cand credeam ca esti langa mine. Sau ca vei suna imediat. Dar imediat asta nu l-am gasit in calendar. E un imediat pe care inca il mai astept. Cred ca e ca o eclipsa. Traiesti o viata intreaga pentru un imediat.

As fi trait o viata intreaga asteptandu-te.

Doar ca si cand esti prost, asa cum sunt eu proasta, te mai trezesti din cand in cand, si lucid fiind realizezi ce varza esti si fugi mancand pamantul. Cam asa m-am trezit eu intr-o zi, dupa o perioada in care am fost al dracului de fericita alaturi de tine, si mi-am dat seama ca am trait intr-un balon de sapun si multa ceata. M-am trezit, si alaturi de mine nu dormeai tu, ci doar dorintele mele, m-am spalat pe fata si in oglinda nu imi radeai tu, ci doar un par ceva mai ciufulit, m-am uitat la telefon, si nu ma sunasei tu. Doar dobitocul ala care vroia nu stiu ce mail. Si atunci am inceput sa imi pun intrebari.

Am inceput sa citesc despre autisti. Sa vad daca fac parte dintre ei. Atunci mi-am adus aminte ca ai o viata a ta. Cu o iubita a ta. Cu o casa a ta. Cu un job al tau. Toate astea, fara mine. Pentru ca si eu le am separat. Fara partea cu iubitul. Eu te aveam pe tine. Mi-am dat seama ca totusi e bine. Daca acum divortam, nu avem ce imparti la partaj. Pentru ca nu e nimic de impartit. Bine, inima mea si-asa nu mai era intreaga ea de mult saraca. Asa ca nu simte ca ai ciobit-o si tu cu prostiile tale. Ce e mai dubios in toata povestea asta, e ca mi-e bine. Asta mi se pare cel mai sinistru. Ma asteptam sa imi smulg parul din cap, sa tip de durere, sa imi blestem zilele si ziua in care te-am lasat sa faci parte din ritualul meu zilnic. Sa ii spun intregii lumi cat de tare ma doare sufletul pentru ca a trebuit sa imi iau gandul si de la tine. In schimb, mie imi e bine.

Mi-era dor de tine, mi-era drag de tine, acum nu imi mai e. Dar mi-e bine. Sau cel putin asa imi place sa ma mint si o fac non stop pana incep sa ma cred. Intr-o zi o sa ma trezesc dimineata si tu nu o sa mai faci parte din gandurile mele. Deja nu mai faci. Sau nu mai faci ca la inceput. Imi amintesc totusi ca nu eu am fost cea care a vrut ceva de la tine. Tu ai fost prostul. Si nu stiu cum am reusit sa pic eu iar de pacalici. Ma alintai. Ma mai alinti inca. Intr-o limba pe care nu o mai inteleg. Cu gesturi pe care nu le mai vad.

E trist sa vezi ce ai alaturi in realitate. Realitatea poate fi cel mai mare dusman al fericirii. Adesea, ne imaginam lucruri care fara sa vrem ne umplu de fericire. Adesea ne trezim si vedem himerele cum se sting. Uitasem cum te cheama. Tocmai ai intrat pe mess. Mi-ai amintit iar. O sa uit incet si sigur. De tine, de mine, de noi. Si o sa iti fie dor. Pentru ca eu mi-am facut transplant si nu mai simt cu partile alea ale corpului. Am doar maini si picioare. Poate si gura cateodata. Si promit ca o sa uit imbratisarilea alea pe care nu le-am visat. Si saruturile. Am sa le uit. Si cand o sa vrei sa le retraiesti, sa nu vii la mine. La mine e inchis. S-au terminat zilele in care eram o simpla proasta. Astazi sunt o proasta sofisticata si cu respect de sine. Astazi, am uitat de tine, idiotule. Fii tu fericit. Eram mult prea buna pentru tine oricum.

Asa ca acum imi iau bula mea de sapun si ma duc acolo departe unde nici telefonul nu suna si nimeni nu ciripeste nimic. As vrea eu. De fapt ma duc la dracu in praznic sa imi termin treaba.

visare maxima...

Am momente cand sunt de-a dreptul idioata si ma gandesc la tine ca la un obiect de-al meu. ca si cand tu ai fi ursuletul ala de plush idiot cu care dorm adesea si pe care il alint asa cum iti ziceam si tie cateodata. nu tie mah. lui. asa, revenim. spuneam ca am ganduri cateodata ca ai fi al meu. stiu ca nu esti, crede-ma ca habar n-am cine a castigat premiul pentru literatura anul asta, dar stiu ca nu esti al meu. dar imi place sa visez ca ai putea fi.

Si vii langa mine si ma alinti cu iubita mea. yaks, ce cliseu obosit, dar de la tine, suna atat de frumos si pur. mergem la ai tai, si stii foarte bine: maica-ta ma adora de-a dreptul! rau de tot! taica-tu imi spune mereu ca daca nu erai fiul lui preferat (apropo, esti singurul lui fiu) o insela pe maica-ta cu mine. iar eu ii spun ca daca nu era la 3 m sub pamant deja, il ajutam eu sa fie. iar tu, tu nebunule ma adori. pur si simplu ma mananci din priviri. iti sclipesc ochii cand te uiti la mine cum rad. imi spui adesea ca nu m-ai iubit daca nu as fi asa ranjita. poi, fraiere, daca nu eram asa ranjita nici eu nu te iubeam pe tine! stam la masa si maica-ta imi spune cum o sa trebuiasca sa invat eu sa iti fac tie sarmale. zambesc si dau din cap a aprobare. dar crede-ma, nu aprob nimic! nu ca nu ti-as face tie dragul meu sarmale, ci nu as face sarmale punct! nici daca ai fi george clooney, daraminte cand esti doar un simplu tu! ma mangai pe picior si imi soptesti la ureche ca abia astepti sa imi arati camera in care ai copilarit. stiu ca vrei doar sa te culci cu mine si in patul ala in care pe vremuri doar visai femei. stiu asta. si nu prea imi pasa. pentru ca abia astept sa ma las in bratele tale. dar maica-ta nu tace si deja imi spune ca trebuie sa pun si orez si ca vorba aia cu cei care pun orez in sarmale sunt saraci e o mare aberatie. aoleu, te rog taci si lasa'le dracului de sarmale. nu vezi ca fii-tu vrea sa ma tranteasca in patul ala nenorocit?! nu ii cunosti ranjetul ala?! de fapt, nici n-ai avea de unde. nu imi ranjeste asa decat mie. in fine... tace si ne lasa sa mergem la culcare. bine spus, la culcare. chiar am de gand sa ma culc cu tine. si chiar vreau sa ne lase si maica'ta sa nu creada ca facem altceva. nu vom dormi. sa ii spui iubire te rog. sa ii spui cum ma vei tranti pe patul ala care scartaie din toate unghiurile si cum o sa imi placa si o sa te trag dupa MINE. restul sa nu ii mai spui. sa tii doar pentru serile in care sunt la dracu in praznic si ai vrea sa ma inseli. sa te gandesti la noaptea asta. sa iti fie mai usor. :)

Ne-am trezit dimineata... si maica-ta a trecut la reteta ta preferata de omleta. m-am mai trezit langa tine si sunt foarte sigura ca mi-ai spus ca la micul dejun preferi sa ma mananci pe mine. nicidecum o omleta lesinata.

Iti povestesc maine treaba cu micul dejun.

Trebuie sa ma trezesc din visare ca ma asteapta un taxi sa ma duca la film cu niste prieteni pe care ii ador.

in loc de inceput...

Refuz sa cred ca izvorul fericirii e defect. La fel de bine refuz sa cred ca tu nu esti pentru mine. Refuz sa cred ca nu e nimeni care sa ma sarute de noapte buna. Refuz sa cred ca tu ai plecat pe bune din viata mea. Refuz sa cred ca fara tine o sa imi fie greu. Refuz sa cred ca totul in jurul meu se rezuma la a fi cu tine. Refuz sa cred ca iti e bine acum. Refuz sa cred ca mie imi e bine acum. Refuz. Intelegi matale??? Nu mai pot. Stii cati kilometri mai pot dupa nu mai pot??? Cateva mii. Daca e sa calculez in ani, de 4 ani nu mai pot. Si tu stii asta. Simti asta. Si nu faci nimic. Pentru ca e al dracului de tarziu acum sa mai facem vreunul ceva. Mi-a fost incredibil de dor de tine idiotule. Mai ales ieri. Ieri, mi-am imaginat ca nu te-am uitat. Ieri am crezut ca inca esti langa mine, doar ca nu in secunda aia. Din clipa in clipa asteptam sa imi sune telefonul si sa imi apara numarul ala pe care il stiu pe de rost desi nu ti-am spus-o niciodata. Mi-e dor de tine imbecilule. Si nu de tine, ca ai fi tu mare macho! Nici pe departe! Imi e dor sa fiu adorabila si proasta si sa mai cred in tine. Sa mai cred cand imi spui ca sunt prima si ultima din viata ta. Sa mai cred ca aseara ai dormit toata noaptea ca nu te-ai simtit bine. Sa mai cred ca ma vei suna in 5 minute. Sa mai cred ca ai fost atat de ocupat incat nici macar nu mi-ai citit mesajul, daraminte sa mai si raspunzi la el. Sa mai cred ca lumea incepe si se termina cu tine. Sa mai cred ca imi e dor de tine. Imbecilule. Nu imi e. Asta e realitatea. Fara tine imi e mai bine decat imi era inaintea ta. Am tot ce vreau eu, si tot ce si-ar dori poate doar altii. Am tot, si tu nu ai pus nici macar o bucata de faianta in toata treaba asta. Si nu sunt suparata pe tine! Deloc chiar! Te iubesc de 10 ani cu aceeasi intensitate. Minima. Niciodata nu mi-a mai fost asa de dor de tine asa cum mi-a fost ieri. Cand mi-am dorit sa imi fie dor.

Fericirea exista. Se cheama film si e o poveste de dragoste. Tot ce poti face e sa ai noroc sa faci parte din distributie. Daca nu faci, nu-i problema, intr-o viata viitoare urmeaza un alt casting. Citeste ziarele sa il prinzi!

Orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare. De altfel, cifrele sunt alese aleator. Daca ti se pare ca ma refer la tine, mai citeste o data. Ai sa iti dai seama ca niciodata nu ma refer la tine.