Chef de duca

Am un chef de duca asa cum mi-e pofta cateodata de bomboanele alea bune cu cocos pe care nu le mai comercializeaza nimeni de cativa ani. Tind sa cred ca eram singurul lor cumparator, ca altfel nu inteleg. Oricum, nu asta face subiectul acum. Poate intr-o zi cand mi-o fi mai foame.

Cum spuneam: chef de duca! Si nu sa ma duc cine stie unde pe vreo insula pustie. Nu, nu! Departe de mine gandul sa fac asta. Am chef sa ma duc intr-un oras unde nu reprezint nimic pentru nimeni, unde pe nimeni nu intereseaza de mine. Nu ca aici unde sunt acum ar fi bataie mare pe curul meu, dar intelegeti ce spun eu. Si acolo, in locul ala unde nu e nici dracu, acolo sa n-am semnal. Dar deloc. Nici macar o liniuta. Si desi sa car laptopul dupa mine, sa va spun cum e nu de alta, sa nu pot primi mailuri. Sa nu pot citi ce scrii tu despre altii. Sa nu am nicio legatura cu exteriorul. Sa stau linistita pana ma plictisesc de liniste. Nu vreau sa aud pasarelele, nici macar un ciripit. Vreau sa fiu cu mintea libera si cu inima impacata ca toate se petrec undeva departe de mine. E trist ca nu te mai iubesc. Cand te iubeam, parca aveam o ocupatie care sa imi umple momentele in care nu vroiam sa numar oi sa adorm. Ma gandeam la tine, la cum ar fi sa fim doar noi amandoi, la cum sa fii doar al meu. Si cum sa iti placa asta. Adesea imi tresarea sufletul cand credeam ca esti langa mine. Sau ca vei suna imediat. Dar imediat asta nu l-am gasit in calendar. E un imediat pe care inca il mai astept. Cred ca e ca o eclipsa. Traiesti o viata intreaga pentru un imediat.

As fi trait o viata intreaga asteptandu-te.

Doar ca si cand esti prost, asa cum sunt eu proasta, te mai trezesti din cand in cand, si lucid fiind realizezi ce varza esti si fugi mancand pamantul. Cam asa m-am trezit eu intr-o zi, dupa o perioada in care am fost al dracului de fericita alaturi de tine, si mi-am dat seama ca am trait intr-un balon de sapun si multa ceata. M-am trezit, si alaturi de mine nu dormeai tu, ci doar dorintele mele, m-am spalat pe fata si in oglinda nu imi radeai tu, ci doar un par ceva mai ciufulit, m-am uitat la telefon, si nu ma sunasei tu. Doar dobitocul ala care vroia nu stiu ce mail. Si atunci am inceput sa imi pun intrebari.

Am inceput sa citesc despre autisti. Sa vad daca fac parte dintre ei. Atunci mi-am adus aminte ca ai o viata a ta. Cu o iubita a ta. Cu o casa a ta. Cu un job al tau. Toate astea, fara mine. Pentru ca si eu le am separat. Fara partea cu iubitul. Eu te aveam pe tine. Mi-am dat seama ca totusi e bine. Daca acum divortam, nu avem ce imparti la partaj. Pentru ca nu e nimic de impartit. Bine, inima mea si-asa nu mai era intreaga ea de mult saraca. Asa ca nu simte ca ai ciobit-o si tu cu prostiile tale. Ce e mai dubios in toata povestea asta, e ca mi-e bine. Asta mi se pare cel mai sinistru. Ma asteptam sa imi smulg parul din cap, sa tip de durere, sa imi blestem zilele si ziua in care te-am lasat sa faci parte din ritualul meu zilnic. Sa ii spun intregii lumi cat de tare ma doare sufletul pentru ca a trebuit sa imi iau gandul si de la tine. In schimb, mie imi e bine.

Mi-era dor de tine, mi-era drag de tine, acum nu imi mai e. Dar mi-e bine. Sau cel putin asa imi place sa ma mint si o fac non stop pana incep sa ma cred. Intr-o zi o sa ma trezesc dimineata si tu nu o sa mai faci parte din gandurile mele. Deja nu mai faci. Sau nu mai faci ca la inceput. Imi amintesc totusi ca nu eu am fost cea care a vrut ceva de la tine. Tu ai fost prostul. Si nu stiu cum am reusit sa pic eu iar de pacalici. Ma alintai. Ma mai alinti inca. Intr-o limba pe care nu o mai inteleg. Cu gesturi pe care nu le mai vad.

E trist sa vezi ce ai alaturi in realitate. Realitatea poate fi cel mai mare dusman al fericirii. Adesea, ne imaginam lucruri care fara sa vrem ne umplu de fericire. Adesea ne trezim si vedem himerele cum se sting. Uitasem cum te cheama. Tocmai ai intrat pe mess. Mi-ai amintit iar. O sa uit incet si sigur. De tine, de mine, de noi. Si o sa iti fie dor. Pentru ca eu mi-am facut transplant si nu mai simt cu partile alea ale corpului. Am doar maini si picioare. Poate si gura cateodata. Si promit ca o sa uit imbratisarilea alea pe care nu le-am visat. Si saruturile. Am sa le uit. Si cand o sa vrei sa le retraiesti, sa nu vii la mine. La mine e inchis. S-au terminat zilele in care eram o simpla proasta. Astazi sunt o proasta sofisticata si cu respect de sine. Astazi, am uitat de tine, idiotule. Fii tu fericit. Eram mult prea buna pentru tine oricum.

Asa ca acum imi iau bula mea de sapun si ma duc acolo departe unde nici telefonul nu suna si nimeni nu ciripeste nimic. As vrea eu. De fapt ma duc la dracu in praznic sa imi termin treaba.