Sunt in atentia tuturor si toti prietenii mei ma au in consemn. Ma supravegheaza 24 din 24 de ore sa nu cad prada din nou iubirii interzise. Toata lumea e cu ochii pe mine si toti se intreaba daca voi rezista.
Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.
Dar seara, cand voi toti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea. Acolo unde, pt voi, sunt perfecta. In realitate, gandesc cu sufletul. Iar sufletului meu ii este bine.
N-am mai scris de ceva timp. Pentru ca nu am avut cuvintele cu mine. Mi le-am lasat pe toate acasa, la mare departare si am inceput procesul de dezintoxicare.
Sa fii lucida si sa te indragostesti de un barbat insurat este sinonim, din punct de vedere al gradului de prostie, cu a te droga cu heroina de 2 ori pe zi. Mai ales atunci cand esti constienta ca relatia asta nu poate degenera intr-un divort al implicatului si intr-o relatie serioasa cu tine. Mai ales cand ii admiri relatia impecabila de familie (ignorand pata pe care o faci tu) si sotia si toti ceilalti membri ai familiei. Cu fiecare lucru pozitiv pe care il adaug CV-ului lui, adaug inca un gram de heroina in doza. Si mi-e teama ca intr-o zi o sa fac poc. Si atunci fac ce am invatat sa fac cel mai bine: fug si uit. Sau uit si fug. Nu mai stiu nici eu care e exact ordinea. Si pierd contactul cu el, cu lumea lui si cu lumea noastra. Pentru ca imi daunez mie. Eu ma stric pe mine. Nu stric gradina unui vecin, ci stric propria-mi curtea. Terfelesc toate rasadurile mele. Distrug toti pomii din curtea mea. Ma desprind din mine si ma vad din exterior: Frumoasa si epuizata. Indragostita si indurerata. Am gasit exact ce cautam: o drama. Mi-era atat de teama ca nu mai sunt capabila de iubire, incat mi-am dorit sa simt durere din iubire. Si acum, dupa ce m-a epuizat durerea asta, dupa ce a stors din mine fiecare farama de viata... acum sunt singura. Asa cum eram si inainte de tine. Dar atunci eram singura si goala. Acum sunt plina. Plina cu faramele si amintirea iubirii tale.
N-o sa plang pe bloguri. Nu am chef sa fac nimic. M-am intors „acasa” pentru ca am primit un mesaj care m-a trezit la realitate.
Un prieten foarte bun, s-a dus sa ma astepte in cer. Pana la urma... aveau dreptate...
La sfarsit...e doar un cimitir ... si multa ceata!
Stupid. Asta e cuvantul cheie: stupid!!! Este stupid. Fara logica, fara sens si fara explicatie. Tot ce fac si are legatura cu tine, e stupid. Tot ce faci si are legatura cu noi, e stupid. O stiu eu si o stim amandoi si totusi, suntem in acealasi loc. Practic ne indepartam frecvent, dar suntem tot acolo. Eu fac doi pasi de langa tine, tu faci doi spre mine. Si tot asa. Jucam o hora stupida. Te urasc. De fapt ma urasc mai mult pe mine. Ma urasc ca te-am facut sa te urci cu mine in avion si te prefaci ca nu ma cunosti si sa mergem la mii de kilometri distanta, intr-un oras in care nu cunoastem pe nimeni. Iar pe tine te urasc ca ai venit. Ca nu m-ai refuzat, ca sunt mereu pe primul loc in viata ta. Ca persoana mea e atat de importanta pentru tine. Te urasc sa stii.
Mai ales atunci cand ma iei in brate si ma lasi sa vorbesc minute in sir despre orice: ziare, pantofi, haine, fotbal, bani. Nu imi spui nimic, dar adulmeci fiecare cuvant. Si fiecare firicel de parfum pe care il am pe gat. Cand zambesti cand injur si cand te incrunti cand plang. Te urasc cand ma iei de mana si te joci cu unghiile mele. Cand imi analizezi fiecare particica din corp de parca ai vrea sa ma desenezi din minte mai tarziu. Cand imi trimiti 50 de mesaje unul dupa altul cu „ma gandesc la tine” urmat de 49 de „si acum” „si acum” „uite acum” „acum”. Cand imi spui ca soarta nu e dreapta cu noi, ca noi ne-am mai iubit si alta data. Cand esti gelos pe toti in jurul meu si imi spui ca sunt oarba ca nu ii vad cum ma adulmeca. Cand razi cu lacrimi atunci cand spun ceva amuzant. Cand imi respiri aerul. Cand ma sufoci. Cand imi spui ca pana la mine ai trait frumos, dar acum esti fericit. Cand imi spui ca trebuie sa pleci, dar mai ales atunci cand o faci.
Si cel mai mult te urasc...... cand nu esti NUMAI al meu...
Eu am un orgoliu prostesc. Dus la limite extreme. Dar stii ce?! Tocmai orgoliul asta prostesc, ma tine pe mine din jelit jegosii care mi-au tradat incredere, inima si orice altceva.
Voi toate iertati pentru ca „iubiti”, eu nu iert tocmai pentru ca am iubit. Si daca eu am iubit, tu de ce mortii ma-tii m-ai inselat, de ce m-ai tradat?! Exact... exact asta spun si eu... pentru ca poate m-ai iubit, dar nu m-ai respectat. Poate ai crezut ca merge si asa. Poate te-ai gandit ca o sa urlu cinci minute si apoi o sa plang isteric, dar in mai putin de o ora voi fi uitat si voi fi deasupra ta sa iti deschid apetitul.
Te-ai inselat.
m-ai inselat.
Nu iert. Nu uit. Pentru ca nu vreau. Nu ma intereseaza ca putrezeste sufletul in mine, ca se descompune sau ca se impute. Ma intereseaza doar ca e integru, nepatat de o jigodie ca tine. De fapt, ca voi toti. Tradatorii.
Eu nu insel. Nu tradez. Daca nu vreau sa fac un lucru o sa ti-l spun verde in fata. Nu ma voi obosi sa te mint. Nici in iubire, dar in special intre prieteni.
Am un defect din fabrica... dar sunt o norocoasa! Pentru ca de cate ori un dobitoc s-a gandit sa imi tradeze incredere si sa imi zbuciume intreg universul, eu am inchis ochii, am tras aer in piept si am zis doar „sper ca asta sa merite”. Si am plecat. Nu m-am mai intors niciodata si nu am varsat nicio lacrima pentru persoana in cauza. Bah dar stii cum?! NICIUNA! Cu o parte dintre ei am continuat sa ma intalnesc la ordinea zilei. Cu altii m-am intalnit dupa cativa ani. Indiferent de situatie, nu i-am iertat. Chiar daca am trait lucruri extraordinare cu ei, i-am ucis in mintea mea si am inlocuit amintirile cu ganduri groaznice despre ei. Astfel, nu am mai tanjit niciodata dupa iubirea lor.
Prietena mea cea mai buna a fost inselata acum 4 ani. A iertat, sunt inca impreuna. Nu stiu cum, dar ma jur ca sunt sigura ca noaptea cand pune capul pe perna, inainte sa inchida ochii, se gandeste daca nu cumva o va mai trada.
O cunostinta veche a fost inselata. Nu doar ca a iertat si a trecut peste, ci continua sa aiba o relatie cu el. Iar el, continua sa o insele. Constant. Si ea tot constant il iarta.
Am un prieten drag care era inselat de iubita lui. Numai eu o vazusem de cateva ori inselandu-l cu diversi barbati. Evident ca nu i-am spus nimic, pentru ca in relatia unei curve, nu te bagi. Curva este suficient de perversa si versata sa isi gaseasca scapare din orice cotlon intunecat ai baga-o. I-au zis altii. I-au aratat. S-au filmat. N-a crezut. Acum jumatate de an, curva, si-a transferat toate conturile prostului pe numele ei si a plecat in lumea larga. Sarac lipit pamantului, boul continua sa planga dupa ea. Ba chiar mai mult, o cauta.
Ei bine... eu ma bucur ca dintre cei 4 care m-au tradat vreodata, nu mi-a fost dor de niciunul dintre ei. Nu ii consider dusmani, ci consider ca nu exista. Dupa cum mi-au spus de mai multe ori, asta doare mai tare.
M-am intors de cateva zile. Si sunt bine. Excelent chiar.
Nu am in intentie sa va spun cat de frumoasa este zona respectiva, cat de superb este totul, cat de impecabile sunt serviciile unor resorturi de lux. Va spun doar ca va doresc din tot sufletul meu, sa ajungeti acolo. Sa mergeti acolo cu cei dragi, sa va scaldati trupurile in apele oceanului, sa priviti rasaritul, dar mai ales apusul soarelui. Nu va recomand sa mergeti impreuna cu copiii, ci ori singuri cuc, ori cu un „celalalt” ori cu un grup de prieteni. Cand va duceti acolo, sa trageti aer adanc in piept si sa va relaxati. Eu am uitat si de telefon, si de e-mail si de mine si de tot. Nimic nu aveam in minte. M-am simtit ca o blonda parasita de neuroni si de orice urma de gand. Pentru prima data in viata mea, m-am simtit proasta, goala. Pe dinauntru.
Toate zilele au decurs la fel. Una singura a fost diferita. Dar toate, au fost absolut superbe. O sa va povestesc in linii mari doar ziua respectiva.
Eram la plaja de cateva ore, terminam si ultimul capitol din a 4a carte pe care o citeam. Sunt o drogata in privinta cartilor, de mica am fost fascinata de lumi imaginate de diversi oameni si intotdeauna mi-am trecut sufletul prin trairile personajelor. Cateodata cred ca de asta m-am maturizat si asa devreme. Pentru ca sufletul meu era sitit in permanenta prin nenorociri, deziluzii, iubiri perfecte si prietenii. Traiam prin ei . acum eram fericita ca eram iubita. Nu eu, ci personajul din carte, dar ce mai conta.
Auzeam pasi in spatele meu si instinctiv m-am uitat spre paharul de mojito. Era plin. Am aruncat rapid si o privire spre ceas: inca nu era ora mesei. Atunci... de ce auzeam pasi? Am continuat sa citesc fara sa privesc inapoi si cand pasii erau suficient de aproape am auzit „thank you, I got it from here”.
Vocea asta o stiam in toate limbile, o cunosteam in toate starile posesorului, dar nu o mai auzisem pe meleagurile alea. Nici nu o asteptam. S-a apropriat de mine si mi-a spus ca de obicei: Buna iubire! Ce faci?
m-am uitat in mare parte siderata la el, dar totusi, parca ceva din mine era pregatita pentru asta.
Citesc. Stii ca mereu imi doream zile libere doar pentru mine sa fiu eu, cu cartile si cu soarele.
Da stiu. Tocmai de asta m-am gandit ca aici te vei simti excelent.
Ce e cu tine aici ? nu faci parte din poveste, nu ? stiu ca ai rezervat de fapt vila pentru doua persoane si ca de fapt biletul meu de avion avea locul rezervat la geam, asa cum imi place mie. Locul de langa mine era liber. Mi s-a spus ca pasagerul respectiv nu a urcat in avion. Aici am un pat mare, matrimonial. Camera este plina de orhidee. Ieri mi-au pus maci. Toti stiu exact ce imi place fara sa le fi spus vreodata. Mi-am dat seama ca tu esti organizatorul, dar nu inteleg cum de ai stiut atatea detalii despre excursia asta si de ce ai planuit-o pentru doi, daca aici am venit singura?! De ce te-ai exclus inca de la inceput din poveste si de ce te incluzi acum ?
Am vrut sa venim impreuna. Era planuit inca de cand eram impreuna, era totul aranjat si rezervat. Chiar daca nu mai vroiai sa ai de a face cu mine, tot nu mi-am calcat pe inima sa anulez totul. Mi-am dorit sa vii singura, m-am bucurat cand cei de la agentie m-au sunat si mi-au spus ca te-ai urcat in avion. Zilele urmatoare m-am perpelit si incercam sa imi imaginez ce faci, cand, cum... si aseara mi-a fost dor de tine si de fericirea ta. De asta sunt aici acum. Nu raman. Maine dimineata am avion. Ma gandeam ca putem lua masa de seara impreuna, dar este in ordine daca nu vrei. Te inteleg.
E ok. Si acum ce ai in plan sa faci?
Nimic. Vreau sa stau sa lenevesc. Voi lenevi la 500 de metri distanta de plaja ta... deci nu te voi deranja.
Nu ma deranjezi, dar te rog sa pastrezi distanta.
Radea. Sigur iubire.
Inca nu ai aflat cum ma cheama? Nu ma cheama „iubire” ...
Stiu iubire, dar pentru mine asa te va chema intotdeauna.
Esti bronzat. Ai fost in concediu cu cei mici ?
Da. Am profitat un pic de soare si i-am dus acolo unde mi-ai spus tu ca e foarte tare.
Da. Foarte bine. Sunt sigura ca si ei i-a placut.
A fost foarte frumos, dar totusi mi-ai lipsit. Mult. Imi lipsesti mereu. Stiu ca nu vrei sa mai vorbim despre asta, dar imi lipsesti.
Stiu.
Am inteles. te las atunci. Nu vroiam sa te intrerup. Ne vedem mai tarziu.
Ok.
Si a plecat. L-am privit cum se indeparta cu capul in pamant si mainile in buzunar. Cand oare am ajuns sa fac un om atat de mandru si bun sa stea cu capul in pamant? Nici nu stiam ca pot sa fac asa ceva. S-a asezat undeva in departare intr-un hamac si a inceput sa citeasca dintr-o carte. O ora mai tarziu m-am apropriat.
Ma gandeam ca nu ti-am multumit pentru zilele asta superbe si pentru ca te-ai gandit ca mi-ar prinde bine.
Iei loc?
M-am intins langa tine. Te priveam cum te emotionai cand imi simteai parfumul, cand imi priveai ochii. Cum tremurai pentru ca imi simteai pielea atat de aproape. Ne-am privit minute in sir fara sa ne spunem nimic. Nu stiam daca imi era dor, daca imi fusese dor vreodata.
M-am apropriat si mai mult si te-am sarutat. Suav, cu ochii inchisi. In secundele alea, mi-as fi dorit sa fie pentru totdeauna.
Sunt departe. Ca de obicei, dar de data asta si mai departe.
Saptamana trecuta imi treceam in revista agenda si incercam sa creez cat mai multe „gauri negre” in care as putea fi doar eu cu mine pe calduri de 40 de grade. Stabileam itinerarii si ma gandeam cum pot face sa fiu doar eu cu mine. Ii spusesem secretarei ca imi doream sa fiu singura. Ea se uita la mine mirata si imi spuse: „de ce singura? Esti atat de implinita in doi, de ce vrei sa fii singura?”
N-am stiut ce sa ii raspund si nu i-am raspuns. Am dat din maini a lehamite. Vroiam sa fiu singura doar eu cu mine, nu pentru ca fusesem cu cineva care ma sufocase, ci pentru ca fusesem singura si totusi nu ma ocupasem deloc de mine, de mintea si de sufletul meu. Tocmai acum cand imi permiteam luxul asta, nu o faceam.
Ma uit prin corespondenta. Invitatii la diverse evenimente la care nu am ajuns si altele la care nu voi ajunge. Si un plic fara expeditor. Deschid curioasa si vad un bilet de avion. Pe numele meu. O saptamana de zile. Plecarea... a doua zi. O chem pe C. Imi spune ca nici ea nu stie, ca a primit plicul o data cu celelalte de la paznic. Citesc inca o data locatia si deja stiu de la cine e biletul, dar nu inteleg de ce.
O data mai demult, primisem un mail cu o oferta pentru locatia asta si tu ma intrebasei daca vreau sa mergem impreuna. Ti-am zis zambind ca mi-ar placea sa merg singura. Sa ma bucur de insula aia exotica si de linistea oceanului singura. Nu ti-a convenit raspunsul meu, dar, din fericire, am stiut dintotdeauna cum sa te impac.
Oare de ce mi l-ai trimis tocmai acum? Acum, cand chiar de asta am nevoie? Cum de ai stiut? Cum de inca mai stii ce am nevoie si cand? Nu inteleg cum de inca nu m-ai uitat.
Am pus-o pe C. sa vada despre ce este vorba. Mi-a spus ca rezervarea este pentru o camera single si ca totul este pus la punct in cele mai mici detalii. Totusi, cei care au facut rezervarea, nu au vrut sa spuna si numele celui care a achitat toata distractia. Nu stiu exact de ce aveam nevoie de o confirmare, cand eram sigura ca tu esti in spatele povestii.
M-am tot gandit si partea analitica a mea a iesit la suprafata. Am analizat fiecare litera de pe bilet si fiecare discutie a noastra referitoare la acest subiect. Am calculat pe calendar cate zile au trecut de cand nu ti-am vorbit sau de cand nu m-ai vazut. Ne-am intalnit la Frankfurt ultima data, intr-un terminal din aeroport. Am schimbat cateva zeci de cuvinte fade, aparent fara sens. Apoi ne-am petrecut restul timpului uitandu-ne unul in ochii celuilalt. Fix. Clipind rar pentru a nu risipi momentele cand ne puteam adulmeca.
Mi-am luat geanta si am plecat la o ultima intalnire pe ziua respectiva.
Am ajuns acasa... in sfarsit. Cateodata, nici eu nu mai stiu exact ce inseamna acasa pentru mine. Evident, ca de obicei, nimeni. Doar zecile de orhidee inflorite. Cand am plecat, doar cateva aveau boboci, acum au si inflorit. Noroc ca totusi le uda cineva. Le intreb ironic „v-a fost dor de mine nu ?!”.
Zambesc si ma indrept spre frigider. Sper sa gasesc lapte. Mi-e pofta de lapte. De obicei nu beau lapte rece, dar am momente cand mi-e pofta de anumite lucruri, care in mod normal imi displac. Cum ar fi sa imi fie pofta de o cearta lacrimogena, cu farfurii sparte si urlete de reprosuri dupa dezvaluirea unei tradari. Nu imi place deloc scena asta, dar am momente cand mi-e pofta sa o joc. Asa si acum: as fi baut un pahar de lapte rece.
Cum ma asteptam, cum nimeni nu ma astepta, nimeni n-a luat nici lapte. Asa ca bem o cana din Jack & Jonnie si speram ca nu imi va fi letala combinatia. Sorb cate un pic din licoarea magica si privesc peisajul din jurul meu. Blocurile ude si gri, noaptea apasatoare si ploaia... o... ploaia e atat de frumoasa!!! Canta zeci de melodii, se loveste de copaci, de geamuri, de masini si compune o muzica in care imi placea sa dansez desculta. Inchid ochii si imi aduc aminte... era o vreme cand n-aveam nici griji, n-aveam nici inima franta... si dansam in ploaie! Atunci nu mi se udau hainele, nu mi se stricau pantofii, nu mi se intindea rimelul si parul meu arata chiar mai bine ud...
NA: acesta a fost un post care doar face referire la starea mea civila actuala(singura cuc), dar care este indreptat in totalitate catre incapacitatea mea de a mai dansa in ploaie. Cel putin pentru moment.
Pun capul pe perna si imi aud inima batand cu putere intr-un ritm pe care nu il cunosc. Respir ca si cand as fi alergat zeci de kilometri. Cum mai am putere?! Ma ridic in capul oaselor si privesc spre fereastra. Caut raspunsuri pentru intrebari pe care nu le pun. Ma aproprii tot mai mult de geam si vad nu foarte departe un pod. Instinctiv iau trenciul pe mine si ma indrept spre nicaieri. Apa are darul de a ma linisti. Inotand, sau pur si simplu privind-o cum curge, ma calmez.
Desi e 3 dimineata, mai trec cateva masini pe strazi. Oamenii ma privesc ciudat intuind ca plang intr-o limba pe care ei nu o cunosc. Traversez strazile fara sa ma asigur si ajung pe mult ravnitul pod. Merg pana la jumatatea lui si ma opresc. Ma uit ca un criminal in stanga si in dreapta mea si ma bucur ca nu vine nimeni in jur.
Privesc apa cum curge si cum se oglindeste lumina de pe pod in ea. Oare cat e de adanca? Oare sunt pesti care inoata? Reiau in minte evenimentele tragice din ultimele saptamani. Ma tin inca bine. Stiu ca nu s-a terminat inca valul de nenorociri, dar ce e val, ca valul trece. Dar cu ce pret? Maine o sa fiu mai insensibila, apoi poimaine nu o sa ma mai impresioneze mai nimic, pana cand intr-o zi, o sa trec prin lume nepasandu-mi de nimeni si nimic.
Daca as aluneca acum de pe pod, oare si-ar da seama cineva de lipsa mea? Oare s-ar gandi ca m-am sinucis sau ca m-a impins cineva? Poate camerista de la hotel. Joi cand ar trebui sa eliberez camera, cand o sa vada ca depasesc termenul limita, o sa vina sa imi bata la usa. Cum n-o sa ii raspund o sa intre. O sa imi vada toate actele, toti banii si toate hainele acolo. O sa sesizeze politia si o sa ma caute peste tot. N-or sa ma gaseasca, iar ai mei vor fi chemati sa imi ia lucrurile. Voi fi disparut pentru cativa ani buni deja, multi m-or fi si uitat pana cand intr-o zi, trupul meu va fi gasit de un pescar matinal. Desfigurat si neinsufletit.
Derulez in minte tot filmul. Stiu exact ce replici o sa aiba fiecare, stiu cine o sa ma planga si cine nu. Cui o sa ii para rau si cine o sa se prefaca. Cei care se vor bucura. Stiu tot. Las ultima lacrima sa imi cada pe obraz. Azi am mai omorit inca o bucatica din mine, dar drumul e inca lung. Maine dimineata cui o sa ii pese daca voi purta doliu. Cine o sa isi dea seama ca sufletul meu a fost ucis cu sange rece?!
Imi sterg ochii si zambesc.
Acum raul asta este insufletit... are un suflet care vorbeste o alta limba.
Aud adesea in jurul meu remarci de genul: “vai cat te invidiez!”. Pana si voi aici, in spatiul meu, imi mai trimiteti mesaje in care imi spuneti cateodata ca ma invidiati. De ce?! Pentru ca pun capul pe perna dupa 16 ore de munca ? Pentru ca adesea adorm in sughituri si suspine si ma trezesc cu ochii lipiti de atata plans? Pentru ca vin acasa doar sa ma schimb si atunci cand raman nu ma asteapta nimeni? Pentru ca in portbagaj pe langa roata de rezerva imi tin si un troler cu haine pentru situatii si calatorii de urgenta? Pentru ca atunci cand trebuie sa asist la un eveniment important din viata altora, o fac singura? Pentru ca toti imi spun „o sa iti vina si tie randul”? pentru ca am suferit in trecut si desi cred ca m-am invatat minte, daca ar veni un stalp de telegraf si mi-ar cere sa il iubesc aratandu-mi minimul de afectiune, nici macar nu as clipi si l-as iubi? De asta ma invidiati??? Pacat...
Eu nu o invidiez pe prietena mea care tocmai a cheltuit 20% din valoarea unui apartament cu 3 camere situat intr-o zona decenta, pe haine si pantofi. Nu o invidiez pe tipa cu care ma intalnesc adesea la diverse congrese internationale si care are functii pe cartea de vizita mai multe decat toti anii mei de scoala defalcati. Nu o invidiez nici pe carierista mea preferata, modelul meu in afaceri, care la 37 de ani tot ce a realizat nu are puls si atunci cand a realizat ceva, nu o tinea nimeni de mana. Nu invidiez nici jucatorii de fotbal profesionist plecati prin tari straine pe bani multi departe de familie si prieteni. Nu ii invidiez pe oamenii astia. Pentru ca sunt singuri. Si singura sunt si eu, nu trebuie sa imi doresc sa le seman altora.
O invidiez in schimb pe tipa aia care statea la masa cu prietenii ei si care desi nu a cerut, a primit de la iubitul ei 2 cuburi de gheata in pahar. Ii invidiez zambetul si sarutul de recunostinta pe care i l-a oferit in schimb. Ii invidiez pe prietenii mei buni care locuiesc impreuna de ani de zile si care desi se mai cearta cateodata, nu uita sa isi faca reciproc zilele mai frumoase. Ii invidiez pe toti cei care seara adorm avand pe cineva in brate sau fiind in bratele cuiva. Pe cei care dimineata se trezesc alaturi de cineva. Pe cei care atunci cand li se intampla un eveniment important, se grabesc sa il imparta cu cineva. Pe cei care pleaca in concedii in insule pustii pentru a fi doar impreuna. Pe cei care rad fara sa spuna bancuri, pe cei care se privesc in ochi si isi spun cat se iubesc fara cuvinte.
Am citit undeva (imi pare rau ca nu imi mai amintesc exact unde) o fraza: „Cred ca lumea a fost prea mare pentru mine. In schimb, o lume redusa la " doi" mi s-a parut ideala!”. Ma caracterizeaza in totalitate alaturarea asta de cuvinte. Chiar daca am o viata frumoasa, din care le iau pe toate cu bune cu rele si Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru fiecare fir de praf pe care mi-l da, cateodata as vrea sa am pe cineva alaturi. Spun doar cateodata, pentru ca in restul timpului n-am timp. Pentru ca nu vreau sa mai am timp.
Cred ca lumea a fost prea mare pentru mine. In schimb, o lume redusa la " doi" mi s-a parut ideala!
Sunt in atentia tuturor si toti prietenii mei ma au in consemn. Ma supravegheaza 24 din 24 de ore sa nu cad prada din nou iubirii interzise. Toata lumea e cu ochii pe mine si toti se intreaba daca voi rezista. 
