eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

lacrimi de copil mare...


Azi am plans ca un copil. M-au durut ingrozitor vorbele tale si nu am stiut cum altfel sa imi exprim frustrarea. Si am plans.

Doar ca de data asta am plans in bratele lui. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii lui. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul lui , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furioasa pe tine, cu atat sporea si inima lui ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari si negre ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de el sa nu mai fiu nevoita sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejata. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.

In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.

As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Nu stiu daca pot trai stiind ca esti asa de aproape. Nu stiu daca iti pot tolera fericirea.

Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt alta!!! Si... iar nu mai sunt a ta...

Simturi atrofiate…


Nu mai simt. Nu mai pot sa simt. Azi am vrut sa plang. Pentru ca nu te mai iubesc. Dar nu mai pot nici sa plang. M-am chinuit un timp, am incercat sa vars macar un sfert de lacrima, dar nu am reusit.

Mi s-au atrofiat simturile. Nici macar nu mai simt durerea sau lipsa ei. Iubirea. Nimic. Am devenit o nesimtita cu acte in regula.

Nu te mai iubesc si nici macar nu mai pot sa plang pentru asta. De azi... nu mai simt. De cateva zile simteam cum amortesc, cum apune si ultima farama de pasiune. Cand am plecat zilele trecute din patul tau la 3 dimineata si m-ai rugat sa raman, nici macar nu m-am uitat inapoi. M-am imbracat si am plecat. Fara sa imi pese de ce s-a intamplat sau de ce avea sa se intample. Te-am lasat singur intr-un pat cu cearceaful sifonat care miroase a mine. Nu imi mai pasa.

Cand mi-ai vorbit de sentimente, dupa tot ce s-a intamplat intre noi, jur ca imi venea sa vomit. Cum as putea sa mai simt ceva pentru tine!? Cum poti sa confunzi dorinta cu iubire?! Cum poti sa crezi ca vreau un loc in viata ta?!

Imi pare rau. Daca ai crezut ca m-am intors in timp, la tine, ... imi pare rau! Nu m-am intors. Aveam nevoie de o pauza, de refulare, de senzatii... nu de sentimente.

Si judeca-ma... in final si tu ai avut rolul tau in schimbarea mea...

tentatia mea...

Cum se cheama o relatie care te imbolnaveste pe tine si pe cei din jur?

Cum se numeste momentul ala de maxima prostie in care lucid fiind alegi sa inchizi ochii si sa te lasi dus de val pe un drum care nu duce nicaieri?

Cum se cheama o femeie care desi stie ca greseste continua sa se bazeze pe o nebanuita serie de elemente care pot scuza intentiile, dar nu si faptele?

Cum ii spui unei femei ca desi e trenul ei si doar al ei, adesea circuli cu el fara sa iti iei bilet?

Cum te trezesti dimineata cu sufletul curat cand stii ca aseara ai gresit din nou?

Cum te opui miilor de saruturi care te curenteaza si te amortesc in acelasi timp?

Cum te uiti in ochii cuiva, cand saruti aceleasi buze, care nu iti apartin?

Cum refuzi o iubire ce odata a fost a ta, doar din principiu?

Cum ii spui barbatului pe care il iubesti ca ai luat o pauza din a-l iubi si iubesti un altul acum?

Cum sa iti ascunzi privirea cand in cea mai serioasa sedinta primesti cea mai scurta invitatie obscena?

Stii cum?! IN GAND... pe toate ti le spui in gand...

Zilele astea traiesc pe principiul „singurul mod in care poti scapa de o tentatie, este sa ii cedezi”. Si eu asta fac. Ii cedez de cate ori imi cere asta si de cate ori simt nevoia. L-am iubit nebuneste si nu l-am avut atunci cand trebuia. Nu il mai iubesc, dar dorintele, povestile, visele, trebuie reeditate. Din principiu. Pentru ca atunci cand o sa il privesc peste 20 de ani intr-o poza, nu o sa ma gandesc ca a fost o iubire platonica. La dracu! Iubirea scuza tot... lipsa ei... face lucrurile mai usoare...

Ii musc buzele cu atentie... sa nu ii las urme. Il sarut o data si respir de doua ori. Visez, halucinez. Nu e dragoste si totusi nu e nici doar sex. E ... pasiune... sau poate firea mea naiva asta vrea sa creada...

Are toate elementele unei relatii clandestine pe care visezi sa o ai, dar nu recunosti ca ai avut-o.

Revin. Acum traiesc...

Am tot ceea ce altii viseaza, dar nu am ce vreau eu

Azi mi-am privit reflexia in oglinda din lift. Pentru prima data, m-am vazut asa cum eram, fara sa ma gandesc la cum ma vad altii, la cum se gandesc altii la mine. Mi-am iesit din mine pentru 5 secunde si m-am analizat din afara.

Nu ma consider o femeie frumoasa, nu sufar de falsa modestie, pur si simplu nu sunt. Sunt o femeie aranjata, ingrijita, care are un simt al esteticului ceva mai dezvoltat. Dar nu frumoasa. Placuta as spune. Castig suficient de multi bani incat sa imi permit la 22 de ani sa imi cumpar tot ce vreau cand vreau, fara sa ma gandesc la nimic altceva. Imi castig banii de la 16 ani si nu regret o secunda traseul pe care l-am urmat. Am o functie de conducere intr-o mare companie. O functie pentru care altii trebuie sa invete 5 ani. O functie pe care am luat-o de la minus 100 si am dus-o la un nivel mult peste milioane. Nu ma laud. Realizarile vorbesc pentru mine. Imi permit multe si am multe. Azi dimineata mi-am deschis sifonierul si am vazut zecile de haine care ma asteapta sa le imbrac. Unele, pentru prima data. Se spune ca cele mai frumoase haine pentru o femeie, sunt mainile unui barbat care o iubeste. Caut in fiecare dimineata mainile alea in pat si nu le gasesc. Deschid apoi sifonierul si ma gandesc ca trebuie sa imi mai cumpar ceva pentru a suplini oarecum lipsa acelor maini.

Stiu ca nimic nu le-ar inlocui. Banii nu aduc fericirea. O intretin al dracului de bine, asta e adevarat. Dar mai fericita decat am fost intr-o garsoniera de 20 de metri patrati, goala, intr-un cartier marginas al Bucurestului, n-am fost nicaieri. Ma imbracau perefect mainile alea doua. Acum ma imbraca doar camasile de milioane pe care le am. Nu imi produc senzatii sau satisfactii. Am tot ceea ce altii viseaza, dar nu am ce vreau eu. Cineva m-a intrebat intr-o zi daca as renunta la tot ce am acum pentru o mare iubire. Poate credeti ca am raspuns afirmativ. Va inselati. O mare iubire nu mi-ar cere sa renunt la munca depusa de 4 ani de zile. Zi si noapte. Noapte si zi. O mare iubire m-ar privi sub asternut, asa goala si simpla si ar fi mandra de mine. Nu, nu as renunta. La nimic.

Am tot. Am muncit pentru fiecare banut pe care il am sau pe care l-am cheltuit. Nu ma plang si nici nu ma laud. Din toata povestea asta, eu am pierdut. Nu stiu daca vreau sa lupt, nu stiu nici daca am pentru ce. Cu fiecare zi care trece imi dau seama ca sunt tot mai departe de un raspuns concret care sa imi puna ordine in ganduri. Nu invinovatesc pe nimeni de esecul meu si al lui. Nici pe el si nici pe mine. Noi ne-am iubit. Am avut totusi o soarta care ne-a schimbat pe fiecare il alt fel. Ne privim in ochi si ne vorbim cu licarul lacrimilor. Suferim, e lesne de inteles. Dar nu ne mai aratam asta. E tarziu acum si nu stiu cui ii mai pasa. Nu ma vedeam mama copiiilor lui. Ma vedeam mult mai simplu: iubita lui. Nu imi pasa de nimeni si nimic atata timp cat puteam sa fiu iubita lui.

Imi spunea ca e norocos, m-a gasit dupa atatea zeci de relatii de prisos. Era norocos, un noroc pe care l-am avut amandoi pentru prea putin timp. Dar ne-am iubit. Sunt sigura de asta.
Ma uit din nou in reflexia din oglinda. Pantofi frumosi, blugi de calitate, camasa alba de firma; ceas, ochelari de soare in mana. Se deschid usile si ma intorc sa ies si imi vad din nou reflexia: pantofi frumosi, blugi de calitate, camasa alba de firma, ceas, ochelari de soare in mana.

Neata scumpo. Iar ne-am imbracat la fel.

Zambesc... amar... noi, odata ne-am iubit... acum avem in comun un stil vestimentar si o poveste de dragoste... care moare pe zi ce trece...

Am tot! Tot ceea ce altii viseaza, dar nu am ce vreau eu!