eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

somos dos amantes a escondidas...


-->
Zambesc privind spre geam. Ma ridic usor din pat sa nu il trezesc si ma aproprii de fereastra. Intotdeauna am iubit pervazele late pe care sa pot sta si sa pot privi lumea de-afara. Fara sa ies afara. Ma uit la masinile care trec pe bulevard, la hotelul de vis-a-vis, la cele doua fete bete care traverseaza strada in fuga. Bete de fericire, imi spun in gand. Ma uit apoi spre pat. Dormi adanc si sunt sigura ca nici macar nu visezi. Esti invelit doar pe jumatate si pot sa jur ca habar n-ai ca nu mai sunt langa tine sa iti tin temperatura corpului ridicata. Chiar daca suntem in acelasi oras, acum suntem amandoi departe de casa. Singura legatura cu exteriorul si cu realitatea o reprezinta telefoanele mobile. Tocmai de asta amandoua sunt inchise.
Vad sticla de sampanie pe masa si cele doua pahare goale. Camasa ta pe parchet si rochita mea undeva intre baie si hol. Un pantof la intrare si celalalt la geam. Zambesc complice si iau camasa ta si imi acopar trupul gol. Privesc din nou pe geam si imi imaginez conversatiile pe care ar urma sa le am cu toti cunoscutii daca ar stii ce fac eu acum. Le aud reprosurile, iar dezamagirea din priviri imi furnica sira spinarii. Toti mi-ar spune ca e gresit, ca nu trebuie, ca nu e bine. Ma incrunt, ma uit din nou la tine. Dar nu, eu nu mai renunt doar pentru ca asa ar fi mai bine. Sau mai usor. Trag draperiile si camera se cufunda in intuneric. Beau ultimele inghitituri de sampanie si ma bag din nou in bratele tale. Te trezesti fara sa deschizi ochii, zambesti si spui... daca n-ar fi un pacat sa respir parfumul tau...
Oftez... iubire, pacat ar fi sa nu o faci!!!
Nu o sa te las sa ne judeci si tu. Aici, in intimitatea camerei asteia de hotel, suntem numai noi doi si niciun pacat. Promit ca n-am sa te iubesc, promit ca n-am sa te vreau din ce in ce mai mult si promit ca nu voi fi doar a ta. Trebuie doar sa invat cum se fac toate astea. Pentru ca deocamdata, sunt doar a ta.


"Dicen que lo nuestro está prohibido,
que es el veneno del pecado
y un mal trago del destino,
que solo somos dos amantes a escondidas,
que tu me harás una infeliz toda mi vida..."

11 comentarii:

d.i. spunea...

Eu n'o sa judec, nu pot, nu vreau, nu trebuie !
Iti spun doar sa traiesti, sa incerci sa fii fericita cat mai mult cu putinta, dar ai grija... de la extaz la agonie nu e nici macar un pas !

d.i. spunea...

sau poate nu te judec pentru ca ar insemna sa ma judec pe mine...

Stefan spunea...

stiind cum este, no comment (ar fi pacat)
k

Claudia spunea...

sa iubesti este divin. cine rateaza asa ceva din cauza convenientelor societatii este un las care a primit darul vietii de pomana

Search spunea...

Deci finalul e de nota zece

Lola. spunea...

interesanta postarea.la fel si versurile.
ai grija de tine si....sa fii fericita in continuare!!! >:D<

bibi spunea...

si daca te judeca alti ce'ti pasa?! Cati n-ar da sa simta macar cateva secunde ce simti tu?

Najdhya spunea...

Nu e nimic de judecat! Iubirea, indiferent de natura ei nu se poate judeca...daca exista vini, atunci sunt ale lor.

Fara suflet ... spunea...

cine ar putea sa te judece ? exista unele sentimente , unele dorinte , care sincer , nu depind de noi . Oricat ai vrea sa nu faci asta , oricum se va intampla... sper doar sa iti aduca fericire , desi o astfel de relatie poate nu are viitor. Am zis "poate" ... Si indiferent de alegerile tale , iti vei aduce mereu aminte de noptile alea :-<

trucat spunea...

...lumina şi întunericul sunt nevoia de a mă schimba... de a-mi potrivi accesoriile vestimentare, caz în care le (mai) am pe mine, orice dezgust, dar şi orice formă de sublim, sau ce consider eu ca sublim, din care, unele dezgustătoare, mă face să trăiesc intens, fără vreo posibilitate de oprire... jur să fac tot ce nu am făcut pâna acu', hotărât fiind că asta nu se va întâmpla niciodată, şi vei vedea că am dreptate, că nu am avut ce face, că am fost constrâns să fac-zic aşa sau altfel şi dacă îţi vei vedea greşelile, promit ceva ce nu ştiu încă, şi în cele din urmă, voi răsufla uşurat în faţa răsăritului şi a apusului, cerându-mi iertare pe jumătate...

EspejoDeAura spunea...

Ma regasesc in toate postarile tale.