barbatul din vitrina...

NB: stiu ca am o viata frumoasa. Sa mor. Chiar stiu! Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare seara pentru asta. Chiar daca jelesc, chiar daca rad. Dar e a mea. Toata! Toata viata asta e a mea. Am un simt al proprietatii dat dracu si viata asta a mea, nu imi place sa o impart. Sau sa rog pe altcineva sa traiasca pentru mine. E rolul meu, e rolul vietii mele!

Iubitul meu, cel caruia ii sunt amanta, imi face zilele si mai frumoase. Este barbatul din vitrina. Barbatul din catalog, extras din Nekerman. Sunt rasfatata si iubita cum n-am fost de toti iubitii mei la un loc. Ma alinta, ma dezmierda, ma iubeste, ma adora, ma mangaie  de parca as fi singura din viata lui. Iar eu ma bucur ca un catelus parasit de fiecare atingere. Cum citeam acum ceva timp la femmeletale, asa sunt eu. Cu o lipsa acuta de afectiune incat m-as indragosti si de un stalp de telegraf. Si sa mor, as face si un bec cu el, daca ma intelegi ce vreau sa spun. Sunt satula de figuristi si impresionisti si de pusti de bani gata ca de mere acre. Eu am muncit handicapatilor, nu mi-a dat mami si tati bani sa ma duc la mall sa imi iau haine. Asadar nu pot sa respect un barbat care din asta traieste si care nu are niciun fel de aspiratii decat de „tocare”. Am si eu prieteni nascuti in puf si unii dintre ei muncesc frate. Stiu ca e criza financiara, stiu ca e groasa treaba. Pe el il respect. Pentru ce e si pentru ce a fost si pentru fiecare brobinta de sudoare pe care o are pe frunte. Iar eu cand respect barbatul de langa mine, e mai ceva decat daca l-as iubi.

Totusi, iau relatia asta din mers, incet, pas cu pas. Nu stiu ce o sa se intample pe parcurs, dar ii stiu finalul. Prima poveste pe care o traiesc stiind cum si de ce o sa se termine. Fiind constienta ca nu e pentru totdeauna. Pentru ca nu e. Si totusi... e atat de bine!

Mi s-a pizdit masina. Zic „pizdit” pentru ca s-a „pizdit” pe bune. Se pare ca o masina condusa de o femeie are mai multe sanse sa ajunga in service decat una condusa de un barbat. Hai sictir! zic eu. Dar masina mea vroia la service, ca facea nu stiu ce nu stiu cum.  Cum eu habar n-aveam ca masina mea plange, pentru ca mi-e nu mi-a zis „fah proasto! Plang, ma doare motoru”, nu stiam nici ca trebuie dusa sau nedusa. Dar iubitul meu mi-a luat masina sa o parcheze pe locul ei proaspat eliberat de boul care a parcat in locul meu. Eu eram in baie. Habar n-aveam. Intru in baie, masina mea sanatoasa. Ies din baie, masina mea bolnava. La dracu! Cum puii mei sa aiba ceva „!?!?! E NOUA!!!
Daca iti zic iubire ca e pizdita crede-ma ca e pizdita. 
Adica cum e mah pizdita??? Logic ca e pizdita, e condusa de o posesoare de ... ma intelegi?! 
Da iubire, dar trebuie dusa la service. Sa o duci maine si te duci cu taxi-ul. Mi-a picat cerul in cap. Lumea mea s-a naruit, au inceput coruri de ingeri sa murmure rugaciuni, toate babele de la mine de la tara jeleau. Cum se poate asa ceva?! Eu sunt dependenta de masina. Si de telefon. Dar de masina. Cum sa o duc eu acolo si sa o las singura?? Cum?? Dupa o jumatate de ora de lamentari, iubitul meu da verdictul:  duc eu masina la service, tu o iei pe  a mea ca eu si-asa sunt plecat si cand ma intorc facem schimb. Si vad eu ce si cum la service ca tu o sa uiti sigur de la mana pana la gura. 
Aaaaa.... imi dai masina ta ?!?!?!?!?! pe bune?!???!!?!?!? MIEE????????? Din nou activasem sonografia :corurile de ingeri erau pe Ave Maria, babele se oprisera din jelit, tot stadionul isi tinea rasuflarea. DA! Iei tu masina mea, dar ai grija, nu tu cola, nu tu ruj, nu tu nimic ce poti sa intinzi pe acolo, m-ai inteles? Iubire, sa nu ma superi !

Aveam lacrimi in ochi. Poate nu ma intelegeti, dar omul asta imi dadea masina lui sa o conduc mai bine de o saptamana. Omul asta avea incredere in mine. Ma rog, aproape incredere :) . Masina aia care costa cat tot apartamentul meu si pentru care ar trebui sa imi vand un rinichi sa ii schimb cauciucurile. Iubitul meu zice ca exagerez ca nu sunt chiar asa scumpe. In fine. Am condus minunatia o saptamana. Intram in masina si ii simteam mirosul si ma jur ca nu vroiam sa mai ies. Puneam mana pe volan si ii simteam palmele inaintea mea. Eram in permanenta fericita. Intre timp, iubita mea era abandonata, fara benzina, la service. I-am zis sa o duca fara benzina ca nu vroiam sa mi-o pangareasca romanii mei pe acolo. Totusi, am muncit pentru masina aia.

Uite ca fuse si se duse. Trecura repede zilele. Eu am muncit in acelasi ritm: nebun. Mai ales ca el nu ma stresa decat la telefon si sunt aproape sigura ca nu ma verifica pe mine, ci masina. Dar ce mai conteaza?! A venit si am facut schimb de masini. A intrat in masina lui si primul lucru pe care l-a zis a fost: cum scot eu mirosul asta din ea acum? Cum o sa mai pot conduce eu cand masina asta respira parfumul tau? Cum o sa mai pot sa ma concentrez eu acum?

Din pacate, masina mea nu miroase a el. Si intre noi fie vorba, mie mi se pare la fel de pizdita. Adica in sensul bun. Nu stiu frate ce cacat au schimbat intr-o saptamana ca eu am crezut ca ii schimba toata caroseria in atata amar de vreme.

Am plecat spre benzinarie. Am alimentat si inainte sa platesc cautam o dracie d-aia care sa miroasa a cocos sa te ia cu ameteala cand intri. Si intra o doamna. Inalta, supla, frumoasa, ochelari de soare cu un telefon in mana. Tresar. Instinctiv ma uit pe geam spre parcare si rasuflu usurata cand vad ca afara e masina mea, nu a lui. Pentru ca femeia asta, era cu siguranta nevasta-sa.