Camasa mea... imaculata!

Nu am pretetia ca scriu bine. Nu cer ca oamenii sa stie sa ma citeasca. Sa ma inteleaga. Scriu pt mine si pentru gandurile mele. Bune, rele, egoiste, altruiste. Sunt ale mele. Ati vazut parintii cum isi apara odraslele chiar si atunci cand fac nefacute?! Asa imi apar si eu sentimentele. Sunt ale mele, le apar pana o sa ma separe de lumea asta 7 metri de tarana. Ca la final voi fi in Rai sau in Iad...nu este problema nimanui!

Am scris si in trecut si am o parere foarte bine impamantenita despre relatii. In general. Nu imi plac compromisurile, le fac pe cat se poate de rar. Le inteleg rostul pe pamant, dar le evit. Nu am mai avut o relatie in adevaratul sens al cuvantului de ceva timp. Nu mai stiu exact de cand pt ca nu imi amintesc. Nu stiu daca am uitat voluntar sau nu.

Nu imi plac totusi relatiile de fatada. Nu ma refer doar la cele din reviste. Ma refer si la rude prietenii etc. Aceia care pozeaza in the happy ending family, iar data viitoare cand intreb despre ei, aud ba ca se cearta pe nu stiu ce furculita la partaj, ba ca el a plecat cu una (nu una ca mine, ca eu n-am plecat nicaieri cutrelor), ba ca pe ea a prins-o cu unul. Nu inteleg. De ce?! De ce stai ?!! Si tu ca femeie si tu ca barbat ? 

Eu vad iubirea ca pe o camasa alba. Imaculata. Si relatiile... ca pe o calimara cu cerneala. Hop dau eu peste, sare o picatura de cerneala. Hop dai tu, alta picatura. Si uite asa camasa mea e numai pete. O bagam la spalat, evident. Pentru ca o iubim. Dar cerneala... nu iese definitiv. Si daca totusi ai reusit sa scoti 99.99% din pata... cu lupa tot vezi 0.01% din ce a ramas.

Cred ca de asta sunt singura. Cred ca asta este motivul pentru care in baie e o singura periuta de dinti. Pentru ca refuz sa merg patata pe strada. Prefer sa am doar jumatate de camasa imaculata, decat una intreaga patata.

Este o prostie nu?! Ca o sa alerg intr-o zi dupa un baiat care o sa ma strige mami trebuie sa fac compromisuri, nu?! Asta este pretul pe care trebuie sa il platesc... sa accept ca am nevoie de compromisuri.

Am inteles. Dar... deocamdata nu ma tine buzunarul sa platesc pretul asta. Poate alta data.

PS Nu va mai atacati prin comentarii. Fiecare are dreptul la propria opinie. Buna, rea etc. Apoi contrar aparentelor, nu imi place cand cineva ma lauda pentru iubirea pt un barbat insurat. Dimpotriva...ma intristeaza. Inseamna ca mai sunt si altii care au trecut prin asta. Eu ma condamn si regret. Dar ce sa fac acum?! Sa ma sinucid ca nu stiu ce anonima imi spune ca asta e motivul pentru care se duce lumea asta de rapa!? Macar am simtit. Macar am realizat. Macar am plecat.

Introspectie...

Cred cu desavarsire ca iubirea pentru un om insurat nu ma defineste. Numele meu nu incepe cu lacrimile pe care le-am varsat si nu se termina cu dragostea interzisa. Sunt un om simplu, cu mecanisme vechi, la vedere. Nu ma prefac si nu ma cramponez de oamenii care nu ma plac. Totusi, sunt atatia pe care nu ii plac si pe care nu ii las sa fie partasi la respiratia mea. 

Am iubit un fraier. Apoi inca unul. Apoi a mai aparut inca unul. Fiecare dintre ei, a fost cel mai bun si cel mai nemaipomenit . Pana la final. Cand au inceput sa apara ca ciupercile dupa ploaie, defectele. Si toate au dus la schimbarea timpului iubirii. Din prezent, in trecut.”Iubesc” in „am iubit”. Primul era imatur si iubitor. Iubitor cu altele. Al doilea era rau, ranchiunos si fara perspective. Cateodata imi doream sa fie asa doar cu restul lumii, desi eu beneficiam din plin de rautatea, posesivitatea si gelozia lui. Iar el... el a fost perfect. Din clipa in care l-am cunoscut.  Paradoxal, asa perfect cum era, avea cel mai mare defect dintre toti: era insurat. Probabil ca o parte din mine o sa il iubeasca toata viata. Dar acum nu mai simt. Nu sunt sigura daca nu mai simt nimic in general, sau nimic pt el.

Perfectiunea este o chestiune relativa. Asa am privit-o intotdeauna. Ca sa fii pe deplin fericit, unele lucruri le ai, iar pe altele doar ti le doresti. Asa functionam noi oamenii. De asta atunci cand apare oriunde in lume unul care le are pe toate, imediat langa el apar si lucrurile care il duc la the next level.  Si cum case, insule, masini, femei, au la tot pasul, isi gasesc refugiul in alta parte. Asa mi-as gasi eu refugiul in tine. De fapt, de asta ma tem. Ma tem ca o sa le am pe toate. Nu o sa mai am la ce sa sper, la ce sa aspir si bucatica aia din mine care poarta numele tau, se va activa. Vei fi drogul meu. Portita de scapare din lumea mea perfecta si ideala.

Ma tem ca intr-o zi lumea va fi prea frumoasa pt mine si imi voi dori sa ma tarasc cu tine in iad. 

Sper ca intr-o zi ma vei ierta. Si ca am plecat si ca n-am sa ma intorc.

Printre nebuni...

Ma uitam la tine inghetata. Si la propriu, si la figurat. Nici macar ochii nu mi se miscau. Te priveam fix si parca te auzeam. Dar nu te intelegeam. Am stat asa minute intregi. Mi s-au parut ore. N-am spus nimic... cred ca nici n-am respirat. Apoi cineva de sus m-a pornit. Si am spus „buna seara! Imi cer scuze, dar nu va cunosc”. Si am plecat.

Ma uit de la geam la tine. Te vad cum stai in masina si imi scrii un e-mail probabil kilometric. In care ai sa imi spui ca mi-am batut joc de tine, ca nu intelegi cum de nu te mai recunosc, unde ma intrebi pentru a mia oara cum am putut sa plec. N-am sa iti raspund. O stiu si eu, o stii si tu.

Adevarul este ca nu te cunosc. Nu te-am mintit si nu as fi capabila sa imi bat joc. Vezi tu, eu cunosteam un barbat ce seamana cu tine. Fizic. In rest, n-aveti nicio treaba. El, daca l-as fi parasit, spre binele meu, n-ar fi venit dupa mine. Nu pentru ca nu iubeste, ci pentru ca o face. El ar sti ca imi face rau. El, chiar daca s-ar tavali de dor si durere, n-ar veni nici macar sa ma zareasca de la distanta.

Tu nu esti el... pentru ca daca ai fi fost, acum eu n-as fi citit un e-mail kilometric plin de intrebari si reprosuri. De ce ma intrebi de ce am plecat, daca stii atat de bine? De ce ma intrebi cand o sa ma intorc, daca stii ca n-o s-o fac vreodata?

Ma iubesti? Uita-ma. Pentru ca iubirea ta, ma duce printre nebuni. Pentru ca atunci cand sunt cu tine, la suprafata sunt cea mai fericita femeie din lume, dar in interior, imi plesneste fiecare vas de sange. Pentru ca atunci cand ma privesti si imi spui ca ma iubesti, nu radiez de fericire... ci de teama. De teama... ca n-o sa pleci vreodata din viata mea!

Nu te cunosc... nu ma mai cunosc nici pe mine!

Imi este teama ca voi innebuni si imi voi dori sa suferi din cauza mea.

 p.s poza nu imi apartine, am salvat-o acum foarte mult timp de pe http://postsecret-ro.blogspot.com/ 

Cui pe cui... nu se scoate!!!

N-am mai scris de ceva vreme... adevarul e ca de data asta, am avut ocazii sa scriu... si de multe ori, chiar am inceput sa o fac, dar m-am razgandit pe parcurs. Fara motiv. Asa cum traiesc in ultimul timp: fara motiv! 

Am vrut sa renunt. Am iesit pe usa cu bagajale si mi-am jurat ca n-am sa ma mai intorc. Cand am ajuns la masina, cu lacrimile siroaie pe sub ochelarii de soare, deja aveam mustrari de constiinta. Poate totusi ar trebui sa te anunt, poate iti vei face griji, macar sa iti spun ca sunt ok. Chiar daca nu eram. Am deschis repede un mail pe telefon sa iti dau un ultim mesaj. Si am vrut sa iti scriu doar „am plecat, nu ma cauta, sunt bine” dar am sfarsit prin a nu-ti mai scrie nimic. Am plecat. Si nu m-am uitat in urma. Norocul, de fapt pe atunci il numeam ghinion curat, a fost ca trebuia sa plec o luna si doua saptamani undeva foarte departe. Unde tu, n-ai fi avut drum asa usor. Si am plecat. Nici nu vroiam sa imi mai deschid mail-ul... am rezistat chiar o zi intreaga fara sa il deschid... apoi il verificam din 10 in 10 minute... primeam mesaj dupa mesaj... ma intrebai unde sunt, de ce nu iti raspund, cand ma intorc, de ce nu iti spune secretara, cum am putut sa plec etc etc... sute de intrebari la care nu aveai raspuns... eu aveam o singura intrebare si nu iti era adresata: DOAMNE, DE CE M-AM INDRAGOSTIT DE UN BARBAT INSURAT?!!??

Incet, incet am crezut ca m-am invatat cu lipsa ta. M-am intors acasa si masina ta nu era in fata blocului. Am intrat in apartament si nimic nu era schimbat. Toate erau la locul lor. Pana si hainele tale uitate de-a lungul vremii. Prima noapte a fost cea mai groaznica. La 4 dimineata, schimbam lenjerii... toate miroseau a tine. Totul mi se parea ca are urme din tine. M-am hotarat sa ma mut  in perioada urmatoare si am zis ca nici de data asta nu o sa ma uit in urma. A treia seara am cedat. Nu te-am sunat pe tine ... ci l-am sunat pe el. Nu il mai vazusem de aproape 2 ani... Mi-a raspuns si mi-a spus ca de-a lungul timpului a incercat sa mai dea de mine, dar n-a avut noroc... Ghinion! Nu noroc... 

Ne-am intalnit chiar in seara aia. Intr-un parc. Nici nu mai stiu de cand nu am intrat intr-un parc sa stau cu cineva de vorba pe o banca. Am facut conversatie de fatada aproape o ora. Apoi el s-a uitat in ochii mei si mi-a spus: lasa vrajeala, cu rasul asta fals si cu impresia asta ca totul e bine si spune-mi de ce esti trista? Ce s-a intamplat cu tine de nu iti mai stralucesc ochii?

Zambesc trist si ii spun: au devenit matzi... nu mai stralucesc pt ca nu mai au de ce. S-au saturat de prea multa fericire.

In zilele ce au urmat, am incercat sa te inlocuiesc cu el. Am zis ca poate mama avea dreptate si „cui pe cui se scoate”... dar nu e asa. 

Parfumul tau, tot il mai simt cu narea dreapta... desi stanga pare ca l-a uitat. Vocea ta inca o mai aud cu urechea dreapta, desi stanga nu mai stie cine esti. Te zaresc adesea in dreapta mea, desi niciodata nu esti acolo... 

Cui pe cui... nu se scoate! 

Cu talpile goale...

Ma tot intrebati unde sunt…  de ce nu mai scriu …

Sunt in IAD. La propriu. In fiecare zi merg in talpile goale prin foc. In fiecare zi imi vad pielea rosie si basicata de caldura in exces. Sunt in iad si nu vad nicio portita de iesire. 

Dar ati auzit de oameni fericiti ? Acei oameni pe care ii vedeti pe strada si care radiaza si care va fac sa va intrebati : „asta ce are ?! a castigat la loto?”. Ei bine, eu asa merg pe strada in fiecare zi: de parca as fi castigat la loto. A inceput si sa imi fie greu de atata fericire. Imi este din ce in ce mai bine in toata povestea asta. Dar... Un „dar” imens chiar.... stiu ca este doar o fatada... si ca nu ma plimb pe strazi jubiland de fericire, ci de fapt ma plimb schelalaind prin flacarile iadului. 

Este totul ca o iluzie optica. Numai ca nu imi mai dau seama daca iluzia este iadul sau fericirea...

Cand o sa scap de aici...oare o sa am  riduri de expresie sau arsuri de gradul III?!?!

si totusi...

-    Esti fericita?!
-    Par a nu fi?

-    Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar   obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?

-    Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa invat din ridurile tale.
-    Adica sunt batran.
-    Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran.
-    Nu vrei banii mei, nu vrei sa ma desparti de ea, nu vrei sa imi cresti copiii, nu vrei nimic...
-    Cum nimic? Ai impresia ca voi plati eu nota la hotel?!
-    Nu... asta e o nimica toata. Ai putea sa stai aici oricand.
-    Da. Dar singura. Si ce farmec ar mai avea?!
-    Spune-mi... esti fericita?
-    Deocamdata, da.
-    Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample?
-    O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere.
-    Aham. Pleci fara sa te uiti in urma?
-    Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult.
-    Aham. Auzi, dar nu crezi ca as putea sa te parasesc eu primul? Sa imi caut o pitipoanca de pe Dorobanti, pentru care banii mei si numele sa fie suficiente?
-    Nu. Nu ai putea. In primul rand, pentru ca s-au mutat pe Decebal. Apoi, de fiecare data cand ai auzi-o cerand o noua pereche de pantofi  sau o noua geanta, ti-ai aminti privirea mea cand te zaresc. Ai vedea ca ei nici pentru genti si pantofi scumpi primiti de Bogdaproste nu ii sclipesc ochii cum imi sclipesc mie cand te vad.
-    Asa e. Adevarul este ca te iubesc doar pentru asta. Te luminezi la fata de parca esti un copil mic care a gasit darurile de Craciun.
-    Halal comparatie. Stii doar ca nu suport Craciunul.
-    Sau darurile.
-    Sunt fericita. Hai pentru moment sa lasam lucrurile asa.

Ti-am sarutat fruntea si buzele si ti-am spus noapte buna. Puteam sa jur ca in ochii tai era teama ca te-as putea parasi. Adevarul este ca te-am mintit. Chiar cred ca in tine, ca in fiecare barbat, zace gena aia care te poate ajuta sa treci de la o femeie la alta fara remuscari, amintiri sau resentimente. Gena aia pe care mi-as fi dorit sa o fi ales de pe tava atunci cand am avut sansa. Nu te condamn. In locul tau sa fiu, treceam la urmatoarea demult.

Si totusi esti aici... si totusi sunt fericita!

„Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”

Singuratate.

Un singur rand de chei in cos. O singura periuta de dinti. Un singur prosop in baie. Un singur sampon in dulapior. O singura pereche de papuci de casa. Un singur pahar in cosul de vase. O masa de cinci persoane, un singur tacam pe masa. Un pat imens, o singura persoana doarme in el. O singura perna sifonata.

Iar la usa, asteapta un singur geamantan. Cand sunt singura, plec. In ultimul timp, mai des plec decat vin. Pentru ca sunt singura care ma asteapta acasa. 

Adica, nimeni!

Recidivez

Sunt in atentia tuturor si toti prietenii mei ma au in consemn. Ma supravegheaza 24 din 24 de ore sa nu cad prada din nou iubirii interzise. Toata lumea e cu ochii pe mine si toti se intreaba daca voi rezista. 

Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.

Dar seara, cand voi toti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea. 
Acolo unde, pt voi, sunt perfecta.  In realitate, gandesc cu sufletul. Iar sufletului meu ii este bine.

Dar doar langa tine.

Te iubesc nefiresc de prostesc!