eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

Rabdare...


Un cuvant atat de strain mie... si totusi cuvantul caruia ii cunosc sensul cel mai bine. Stiu ca nu pot avea rabdare, iar pentru asta m-am documentat serios. Stiu ce inseamna fiecare litera din cuvantul asta si stiu ca pentru mine, este printre cele mai urate cuvinte inventate vreodata. Cu cel mai tampit sens ever.

Mi-a lipsit rabdarea intotdeauna. Adesea cred ca ursitoarele au uitat sa imi sopteasca sa fiu rabdatoare si asta e motivul pentru care nu pot avea pic de rabdare. Mie decat sa imi spui sa am rabdare sa fac un lucru, mai bine imi dai un sut in cur, ma arunci intr-o groapa si pui pamant pe deasupra. E fix acelasi lucru. Ma chinuie jalnic toata mania asta cu „ai rabdare”, sau „cu rabdarea treci marea”. Pana mea, daca vroiam sa trec marea ma suiam intr-un vapor, nu asteptam sa se intample cine stie ce. Dar n-ai cu cine domnule!

Macar eu recunosc... nu stiu frate sa am rabdare. Sunt cel mai nerabdator om in viata si daca abia astept sa se intample ceva, imi canalizez fiecare nerv, fiecare vas de sange, fiecare por catre lucrul ala. Si nu stiu sa programez ditamai circuitul in capul meu sec sa o ia mai in slow motion. Adesea cand fac cate-o comanda pentru ceva la serviciu, si daca e in regim de urgenta si daca nu e, atunci cand sunt intrebata „cand sa fie gata”, intotdeauna, negresit, dau acelasi raspuns: „ieri, la pranz ar fi perfect!”. Si cateodata, chiar vorbesc serios.

Dar nu stiu prin ce minune, am atata rabdare cu tine. Cu noi. Nu stiu cum am descoperit minunea asta. Cateodata nici mie nu imi vine sa cred. Sunt calma si linistita, si pentru prima data in viata, sunt a dracului de rabdatoare. Poi nu ma clintesti absolut deloc, nu ma agit deloc si am rabdare sa se intample totul incet si sa decurga conform asteptarilor. Chiar si cand ma enervezi, desi recunosc ca se intampla destul de rar, am rabdare sa imi treaca, inainte de a-ti arunca cu vreo tigaie in cap si de-a-ti arata cam cati nervi imi produci.

Mama zice ca sunt repezita si ca trebuie sa invat sa fiu rabdatoare. Nu pot sa zic „mama zicea” pentru ca biata femeie inca o mai face. imi spunea ca inainte sa deschid gura si sa spun o ineptie la nervi mai bine numar pana la 200 si daca si atunci mai am nervi sa numar pana la 1000. La 10 ma opream si ziceam gata. Nu de alta, dar n-aveam rabdare sa numar mai mult... acum am evoluat, nu mai numar si nici nu mai zic ceva doar la nervi. Adesea astept sa ma „racesc” si sa imi treaca nervii si abia apoi daca mai simt nevoia mai zic ceva.

Cum spuneam... nu e rabdare domnule... bine ca am rabdare cu tine! Ma bucur ca imi produci astfel de sentimente si ca sunt capabila sa le percep. Desi cateodata la o frecventa mai redusa. Eu am rabdare cu tine... tu ai rabdare cu mine sa imi pun la punct capitolul asta cu rabdarea...

2 comentarii:

emptysoul ♥ spunea...

a visa asta-i fericirea...a rabda...si astepta...asta-i viata

Saturnianul spunea...

M-ai terminat cu articolul asta. Pentru ca ma regasesc exact. Si ma aflu in situatia de a trebui sa am o maaaare rabdare asteptind sa se intimple ceva. Dar cineva care stie ca n-o am, m-a invatat sa o am. Nu-mi place dar incep sa ma obisnuiesc.

Sper ca iti e mai bine. Rasfoind prin blogul tau am vazut ca treci printr-o perioada nu tocmai... placuta. Capul sus! Rabdare nu-ti zic, ca nici mie nu-mi place chiar daca am invatat-o :D

O zi faina sa ai!