a fost odata...acum e altceva!

Imi dau seama adesea ca sunt rezultatul unor iubiri vechi care mi-au ponosit sufletul si mi-au amarat noptile. Adesea, mi-as fi dorit sa nu treceti toti cu bocancii prin viata mea. Si daca tot ati facut-o, mi-ar fi placut sa fi avut un strat de marmura sa nu lasati urme atat de adanci. Mi-ar fi placut sa nu fi plans dupa tine pe la colturile liceului cand nu ma bagai in seama. Pe vremea cand eu nu ii bagam pe multi in seama. Mi-ar fi placut sa nu imi legat viata de tine in vara aia nebuna. Chiar daca am facut-o doar pentru o vara. Mi-ar fi fost mai bine daca in loc sa imi doresc mai mult de la tine, sa imi fi stabilit alte prioritati. Mi-ar fi placut ca atunci cand ai hotarat ca trebuie sa te reintorci in viata mea pentru a mia oara si atunci cand eu am hotarat cu ochii deschisi si glasul raspicat ca e in ordine sa o faci, sa nu o fi facut. Mi-ar fi placut sa nu ma lasi plangand atunci cand ai facut-o. Sa nu ma minti de atatea ori. Sa nu ma uiti de atatea ori. Mi-ar fi placut sa nu visez ca vietile noastre pot avea un punct comun. Atunci cand amandoi stiam perfect ca nu au. Ca tu ai multe puncte comune, dar cu ea, nu cu mine.
Stiu ca e stupid sa spun ca mi-as fi dorit sa nu se intample toate astea, cand de fapt, la un moment dat, am fost cea mai fericita ca s-au intamplat toate. Nu am regrete legate de trecut. Dar mi-ar fi placut la nebunie sa nu fiu atat de influentata de trecut cand aleg sa cred intr-o noua poveste. Tind sa imi sabotez basmul inca de la „a fost odata...”. Pentru ca mi-e frica. Tremura sufletul in mine de frica. Mi-e teama sa nu trec prin ce-am trecut de atatea ori. Mi-e teama de suferinta aia care mi-a sfasaiat sufletul de parca ar fi o condamnare la moarte. Mi-am resuscitat sufletul de atatea ori incat adesea cred ca e imun. Dar nu e. Moare si invie dupa cum spun „a fost odata...” si „s-a terminat.”. Nu stiu cand tresare mai tare, la inceput ori la sfarsit.
Toate povestile pe care le-am trait, ma fac sa o traiesc si mai calculat pe cea prezenta. Sunt atenta la fiecare pas, la fiecare mangaiere, la fiecare atingere. Ba chiar mai mult! Aseara, pe cand eram din nou in bratele tale, am deschis ochii. Mi-era frica sa ma las in voia pasiunii si i-am deschis. Mi-am limitat astfel trairea la 75%. Mi-am controlat corpul si l-am rugat sa nu mai simta chiar tot. Mi-am implorat sufletul sa nu ia in seama si noaptea aia. De asta te sarut cu ochii deschisi. De frica. Mi-e frica sa ma las in voia sortii. mi-e frica sa traiesc basmul asta. Acum 5 ani, as fi trait altfel. La intensitate maxima. Dar acum 5 ani, inca nu trecusem prin iad. Acum sunt atenta la fiecare pas. Pe care il fac, pe care il faci. Mi-e greu sa te cred, pentru ca atunci cand am crezut, am cazut. Stiu ca scopul tau nu este sa ma ranesti. Dar la fel de bine stiu ca o vei face. Intentionat sau nu.

A fost odata...