eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

Cui pe cui... nu se scoate!!!


N-am mai scris de ceva vreme... adevarul e ca de data asta, am avut ocazii sa scriu... si de multe ori, chiar am inceput sa o fac, dar m-am razgandit pe parcurs. Fara motiv. Asa cum traiesc in ultimul timp: fara motiv! 

Am vrut sa renunt. Am iesit pe usa cu bagajale si mi-am jurat ca n-am sa ma mai intorc. Cand am ajuns la masina, cu lacrimile siroaie pe sub ochelarii de soare, deja aveam mustrari de constiinta. Poate totusi ar trebui sa te anunt, poate iti vei face griji, macar sa iti spun ca sunt ok. Chiar daca nu eram. Am deschis repede un mail pe telefon sa iti dau un ultim mesaj. Si am vrut sa iti scriu doar „am plecat, nu ma cauta, sunt bine” dar am sfarsit prin a nu-ti mai scrie nimic. Am plecat. Si nu m-am uitat in urma. Norocul, de fapt pe atunci il numeam ghinion curat, a fost ca trebuia sa plec o luna si doua saptamani undeva foarte departe. Unde tu, n-ai fi avut drum asa usor. Si am plecat. Nici nu vroiam sa imi mai deschid mail-ul... am rezistat chiar o zi intreaga fara sa il deschid... apoi il verificam din 10 in 10 minute... primeam mesaj dupa mesaj... ma intrebai unde sunt, de ce nu iti raspund, cand ma intorc, de ce nu iti spune secretara, cum am putut sa plec etc etc... sute de intrebari la care nu aveai raspuns... eu aveam o singura intrebare si nu iti era adresata: DOAMNE, DE CE M-AM INDRAGOSTIT DE UN BARBAT INSURAT?!!??

Incet, incet am crezut ca m-am invatat cu lipsa ta. M-am intors acasa si masina ta nu era in fata blocului. Am intrat in apartament si nimic nu era schimbat. Toate erau la locul lor. Pana si hainele tale uitate de-a lungul vremii. Prima noapte a fost cea mai groaznica. La 4 dimineata, schimbam lenjerii... toate miroseau a tine. Totul mi se parea ca are urme din tine. M-am hotarat sa ma mut  in perioada urmatoare si am zis ca nici de data asta nu o sa ma uit in urma. A treia seara am cedat. Nu te-am sunat pe tine ... ci l-am sunat pe el. Nu il mai vazusem de aproape 2 ani... Mi-a raspuns si mi-a spus ca de-a lungul timpului a incercat sa mai dea de mine, dar n-a avut noroc... Ghinion! Nu noroc... 

Ne-am intalnit chiar in seara aia. Intr-un parc. Nici nu mai stiu de cand nu am intrat intr-un parc sa stau cu cineva de vorba pe o banca. Am facut conversatie de fatada aproape o ora. Apoi el s-a uitat in ochii mei si mi-a spus: lasa vrajeala, cu rasul asta fals si cu impresia asta ca totul e bine si spune-mi de ce esti trista? Ce s-a intamplat cu tine de nu iti mai stralucesc ochii?
Zambesc trist si ii spun: au devenit matzi... nu mai stralucesc pt ca nu mai au de ce. S-au saturat de prea multa fericire.

In zilele ce au urmat, am incercat sa te inlocuiesc cu el. Am zis ca poate mama avea dreptate si „cui pe cui se scoate”... dar nu e asa. 

Parfumul tau, tot il mai simt cu narea dreapta... desi stanga pare ca l-a uitat. Vocea ta inca o mai aud cu urechea dreapta, desi stanga nu mai stie cine esti. Te zaresc adesea in dreapta mea, desi niciodata nu esti acolo... 



Cui pe cui... nu se scoate!