Daca scriam saptamana trecuta, as fi scris folosind cuvinte dure pe care le-as fi adresat diverselor persoane din viata mea, in special MIE. Mie, mi-as fi spus multe. Ca sunt naiva, ca sunt prea buna, ca sunt prea miloasa, prea credula, prea usor de pacalit, prea copila, prea mandra, prea orgolioasa, prea putin bataioasa, prea fraiera.
Tie, ti le-am spus pe toate, pe nerasuflate, prin viu grai, neclipind macar si nevarsand macar un sfert de lacrima. Ti-am spus ca esti un nemernic, un ordinar, un nesimtit, un profitor, un nenorocit, un om fara suflet. Impasibilitatea cu care te uitai in ochii mei m-a facut sa rad. Zambeam amar cu gandul ca am fost proasta odata.
Credeai ca ma voi razbuna si te mira ca inca nu am facut-o. Dragule, razbunarea mea nu consta in a-ti strica nici macar o zi din viata. Mi-am primit gustul dulce amarui al razbunarii cand te-am privit in ochi si ti-am citit teama ca te pot distruge, ca as putea sa o fac si ca nu poti controla asta. Gandul asta este cea mai buna razbunare. Nu e nevoie sa te vad suferind, implorandu-ma sau plangand. Neputinta ta, ma copleseste de liniste. Mi-am recapatat linistea dandu-te definitiv la o parte. nu mai asociez niciuna una din amintirile trecute cu imaginea ta actuala si asta ma ajuta sa nu fiu afectata catusi de putin.
Eh, am fost naiva si proasta si am gresit. Acum te vad asa cum erai probabil dintotdeauna. Un om de nimic. Prea mic sa devii vreodata mare. Iti lipseste, stilul, clasa, dorinta, tot. Nu am sa iti spun ca iti lipsesc eu. Nu e nevoie de cuvinte, in adancul organelor tale, undeva mai intre ficat si splina ai sentimente. La nastere ursitoarele ti le-au pozitionat gresit in corp si de aceea dai rateuri adesea. Eh, dar cine sunt eu sa judec?!
Nu mai pot fi prostul tau obicei... nu mai pot tine locul celei care iti asculta minciunile si care le traieste silaba cu silaba.
Sper sa ai puterea sa ma vezi fericita. Pentru ca eu, voi fi!
A D I O !
Hey... te-am iubit, FRAIERE!
