Interviu din trecut

Si ma intrebi acum, asa cum m-ai intrebat mereu „Tu, tu ce faci? Vreau sa stiu ce faci!”. Iti aud vocea si imi dau seama ca nu mi-ai fost niciodata iubit sau amant. Sau prieten. Mi-ai fost intotdeauna cel mai feroce dusman. Mi-am pierdut anii, zambetul si sufletul pentru ... o voce. Pentru un sentiment de caldura, pentru un te iubesc. De fapt nu  mi le-am pierdut pentru asta. Mi le-am pierdut pentru nimic.

Si ma intreb daca as face la fel. Probabil ca da. Ce sens are sa mint si sa spun ca altadata as fi mai desteapta, ca alta data as fi mai calculata. Ca altadata nu te-as fi iubit. Cand stim cu totii ca as fi sclava ta din nou si din nou si din nou. Dar nu si acum. Alta data.

M-ai intrebat cum ma vad peste 5 ani si din ce unghi o sa ma privesti tu. Sper ca nu o sa ma mai privesti. Sau ca macar eu n-o sa stiu ca o mai faci sau ca n-o sa imi mai pese.

Cat de mult o sa iti iubesti sotul? Sper ca mai mult decat o sa imi iubesc proprii copii. Daca este posibil. De ce? Ca doar asa o sa il iubesc mai mult decat te-am iubit pe tine.

Cui i-ai spus despre mine? Nimanui. Si apoi le-am spus tuturor. Cum? Ca sunt singura. Nu inteleg?! Le-am spus ca exista cineva atunci cand au vazut ca nu e nimeni langa mine. Niciodata. De ce? Pentru ca cea mai mare calitate a mea este si cel mai mare defect. Loialitatea? Fidelitatea, da. Ti-am fost fidela. O proasta, cea mai mare proasta.

Ti-ai imaginat vreodata viata cu mine? In vazul lumii? Nu.  Serios. Nu. Niciodata. De ce ? Pentru ca nu exista niciun univers in care sa fi fost posibila o forma de viata in vazul lumii pentru noi doi. Dar daca..?  Nu, fara niciun ‚dar daca”. Nu exista pur si simplu. Urmatoarea intrebare.

Cand m-ai iubit cel mai tare? Te-am iubit mereu constant. Enorm si constant. Bine, atunci momentul preferat cu  mine ? Vorbeai la telefon si m-am ghemuit in bratele tale. Am stat acolo o viata de om. Da, imi amintesc. Cu cine vorbeam, mai stii ? Nici nu stiam cine erai. Atunci ti-am zis prima data „linistea mea”. A da... Mi-ai spus asta intr-o seara.  Cel mai memorabil sarut? Mi-ai sarutat o data parul. In public. Din greseala. Da, in aeroport. Si te-ai prefacut ca te-am lovit din greseala.

De cate ori m-ai sunat in toti anii astia? De 4 ori. De ce? Nu stiu. Cate mesaje mi-ai dat? Cu mail-uri cu tot ? Mii.  La cate ti-am raspuns? Sute, probabil. De cate ori te-am sunat ? De mii de ori. Tie iti e mai usor sa imi auzi vocea. Mie nu imi place sa iti aud vocea decat daca esti langa mine. Daca erai.

M-ai ranit vreodata ? Da. In mod deliberat? Da. Eram constienta. Cand? M-am oprit o data si mi-am suflecat maneca de la camasa si ti-am aratat ca aveam pielea zbarlita toata pe mine. Ti-am zis „asa arata durerea, ai simtit vreodata asa ceva?”. Apoi am regretat. Am vazut in ochii tai oceane de furie. Niciodata n-ai vrut sa ma ranesti. Desi o faceai constant si negresit.

Ai fost fericita vreodata? Cu mine? Toti nebunii sunt fericiti. Eu de ce n-as fi fost?! Te-ai simtit iubita? Da. O data. Cum doar o data?! O data m-am si simtit. In rest stiam ca sunt. Cand ? Cand am facut accident. Nu, nu vorbim despre asta. Atunci am simtit ca sunt iubita. Nu vorbim despre asta.

Daca ai putea, cui i-ai spune despre mine? Nimanui. Si ii pot spune despre tine. Da, ti-am zis ca iti poti alege 3 persoane carora sa le povestesti despre mine. Nu, multumesc. N-ai mai fi secretul meu. Te-as imparti. Din nou.

M-ai iubit? Am spus ca iti raspund la intrebari la care nu ti-am raspuns vreodata pana acum. Asta ai stiut intotdeauna. Ma mai iubesti? Nu.  Ai schimba ceva? Nu inteleg intrebarea. Ai face ceva altfel? Probabil ca nu. Sau da, dar as minti.

Ce iti doresti cel mai mult? Liniste. Si doua perne sifonate. De ce inca nu ai iubit? Ca il compar cu tine. Si de unde stii ca n-am?! Pentru ca esti fidela. Daca ai avea iubit, nici macar nu ti-ai mai aminti toate lucrurile astea. Da. Probabil.

Nu mai am intrebari. E randul tau. Intreaba-ma orice vrei.

Pot sa plec?

Mi-ai trecut. Sau mi-ai ramas mare.

A trecut mult. Sau a trecut prea putin. Timp. 

M-am trezit intr-o dimineata cu o pofta absurda de o tigare pe care n-am fumat-o niciodata. Toata ziua m-am gandit sa imi cumpar un pachet de tigari si sa il fumez, ca pe o tigare de dupa. De dupa nimic, dar este irelevant. Am cumparat pachetul si cand ma pregateam sa plec de la casa si sa ies din benzinarie, m-am cutremurat. Nu stiu daca de placere sau de teama, cert este ca aveam pielea de gaina. Simteam cum cineva ma priveste, dar uitandu-ma in jur, nimeni nu o facea. Am tras aer adanc in piept si ma pregateam sa plec. Apoi ... ti-am simtit mirosul. Am oftat trist si am stiut ca suntem in aceeasi incapere. Dupa mai bine de doi ani. Ti-am cautat ochii cu privirea si o parte din mine spera sa se insele. Iar o parte din mine, ardea de nerabdare sa simta sufocarea din nou. 

Si te-am vazut. Si mi-ai zambit si am cautat in memorie cele un milion de motive pentru care nu te mai iubesc. Sau, pentru care nu te mai pot iubi. Mi-ai sarutat calduros obrazul si simteam cum te bucuri sa ma vezi. Mi-ai strans usor mana si m-ai intrebat ce fac. Mi-ai atins usor mijlocul si am simtit rochia cum se electrizeaza de palma ta. Ce fac?! Ce fac?! In afara faptului ca stau ca muta si te privesc de parca ai fi inceputul si sfarsitul lumii mele, nu fac nimic. Cand esti tu, restul e nimic. Iti spun ca incerc sa imi activez creierul si sa imi opresc inima din a te vedea. Razi, de fapt, ranjesti si ma intrebi ironic daca mai sunt sensibila la tine. Da, esti ca o alergie. De care ma tem si din cauza careia iau pastile. Esti la fel de amuzanta. Ramai la ... o apa ? E prea tarziu sa mai bei tu cafea. 

Ma uit la tine, ranjesc la randu-mi, imi dreg glasul si iti spun ca as fi capabila sa ma indragostesc iar de tine. Si mi-am propus ca in viata asta, sa fac greseala asta doar o data. Ma intrebi ce-s cu tigarile, de cand imi place fumul de tigare. Cred ca de fapt asta era momentul „de dupa” pentru care voiam sa fumez. Sa stiu ca m-am vindecat. Ca mi-ai trecut. Esti acelasi barbat extraordinar, dar care nu are loc in viata mea. Esti prea mare pentru viata mea mica. 

Razi. Imi spui intr-o limba pe care fac eforturi sa o inteleg ca esti constient ca nu te mai iubesc. Si ca desi cateoadata te gandesti cum poti intra din nou in lumea mea, iti dai seama mereu ca de fapt ma iubesti prea mult ca sa o faci.

Nu te-am vazut de aproape 2 ani. 

Poate tu. 

N-am intrebat cand, cum si de ce. Ochii tai ma implorau sa nu o fac. Iti dau drumul la mana si iti spun ca ma bucur sa te vad. Si ca sper sincer sa nu te mai vad curand. 

Desigur, iubita mea. Nu o sa ma mai vezi curand. Mi-ai sarutat fruntea asa cum ai facut-o probabil de un milion de ori in viata asta si de 5 milioane de ori in gandul meu. Mi-ai luat pachetul de tigari din mana si mi l-ai aruncat la gunoi. Stiam ca o sa faci asta. Daca n-ai fi facut asta, n-ai fi fost tu. Si n-as mai fi fost nici eu. 

Te-ai urcat in masina si am inchis ochii. Vezi tu, nu pentru ca voiam sa adulmec momentul asta cu tine sau pentru ca voiam sa trag adanc in piept mirosul tau, ci pentru ca nu voiam sa vad in ce masina te urci.

Nu voiam  ca mintea mea bolnava, care inca mai are o parte in carantina, sa te caute peste tot.

cea care are sufletul gol

Am observat ca n-am mai scris de aproape un an de zile. De fapt, n-am mai simtit de un an de zile. Nu mai simt de un an de zile. Parca cineva mi-a oprit inima. As vrea sa cred ca mi-a pus-o in stand by, as vrea sa cred ca ea mai asteapta totusi ceva. As vrea sa cred ca nu mi-am amanetat sufletul.

Nu ma trezesc noaptea tremurand ca am visat. Dar mi-ar placea sa o fac. Nu imi incep dimineata gandidu-ma la cineva anume. Dar cred ca ar fi primul lucru pe care l-as face in fiecare zi, chiar si inainte sa deschid ochii. Nu ma pierd in timpul zilei amintindu-mi povesti  care sa imi trimita fiori pe sira spinarii. Dar ce m-as mai cutremura! Nu adorm avandu-te in gand. Pentru ca nu te mai am.

Cred, imi doresc  si sper sa nu fi fost tu, unica mea sansa de a fi fericita. Vreau sa fii altul. Vreau sa fiu totul pt altul. Si el sa fie totul pentru mine. Uite, vreau un cliseu, chiar si greu de digerat. Vreau ceva normal si in acelasi timp extraordinar. Vreau sa ma intorc la tine de fiecare data. Chiar daca bine, chiar daca rau.  Chiar daca deloc si chiar daca totul. Vreau tot si vreau nimic. Vreau si vreau sa vrei. Vreau sa te iubesc cu fiecare celula. Chiar si alea bolnave si paralitice. Vreau sa te simt in fiecare secunda din viata mea. Chiar si atunci cand nu esti. Vreau sa ma trezesc si sa nu te caut in pat, ci sa te am. Vreau sa inchid ochii si sa imi pot imagina si simti fiecare rid de-al tau. Vreau ca atunci cand ma cauti si iti lipsesc sa stii unde sunt. Sa fiu numai si numai a ta. Doar eu, doar cu mine! Si atunci cand vrei o alta, sa fiu tot eu. Vreau sa fii egoist in privinta mea. Vreau sa fiu totul pentru tine. Vreau sa fii tot. Al meu. A ta.

Dar vezi tu... in teorie e mai simplu... practica ne omoara... Pe tine cred ca te-a pierdut in patul unei femei care vrea mai putin de la tine intr-o viata decat as vrea eu intr-o singura zi. Dar daca totusi, iti doresti sa ai totul, vino acolo unde te astept. Ma vei recunoaste foarte usor... eu voi fi cea care are sufletul gol.

A fost odata...

Amintirile pot fi crunte. Pot fi cronice. Pot fi dureroase. Amintirile dor uneori ca o operatie fara anestezie. 

Doare sa te uiti in oglinda si sa stii exact care sunt firele alea de par pe care ti le-a atins ultima data. Sa vezi exact locsorul ala de pe frunte unde ti-a lasat ultimul sarut. Sa ii vezi urma mainii in palma ta, asa cum te-a strans ultima data. Sa vezi o particica din buza de sus inca rosie de la ultimul lui sarut. Doare. Mai ales, cand nimeni altcineva nu le mai vede. Sa tragi aer in piept si sa spui „asa a fost sa fie!”. Si chiar sa crezi ca asa a fost sa fie. 

Slava Cerului ca au inflorit magnoliile! Miros a nou, a speranta, a mai bine. Era o vreme cand totul in jur mirosea doar a tine. 

Asa a fost sa fie!!!

Nota de plata

Imi ghidez viata dupa principiul „nu le poti avea pe toate: unde le-ai pune?!” Nu consider ca inimii mele ii place atitudinea asta limitata la logistica pura, dar de ceva timp nu conteaza ce spune dansa.

Am ceva, imi lipseste altceva. E corect, asa trebuie viata sa functioneze. Fac ceva bine, apoi ceva rau, platesc diferenta. Pacatul meu cel mai mare este cel pentru care tot o sa platesc diferente, indiferent de binele pe care il fac. Sunt impacata cu situatia de a alege gresit intr-un moment de nebunie pura si de a plati toata viata in contul asta. As vrea sa platesc si partea ta de pacat. Daca e cineva acolo care tine contabilitatea, sa treaca in dreptul numelui meu datoria. O sa lupt o viata sa o platesc. Sau macar sa o micsorez.

Tu... tu fii fericit! Fa-ma sa privesc de pe partea cealalta a trotuarului un om fericit si implinit. Fa-ma sa vad ca a meritat si ca se va merita tot chinul ce vine o data cu luciditatea mea.

Daca o sa petrec o viata intreaga singura, pentru ca te-am iubit pe tine... atunci asa sa fie!

Pentru cei care cred ca sunt dezamagita ca nu si-a parasit sotia... voi, naivilor, credeti ca eu as fi fost capabila sa iubesc un barbat care isi paraseste familia, fie si pentru mine?! L-am iubit tot mai mult pentru asta. Nefiresc, sunt constienta... dar l-am iubit cu adevarat.

Si sunt constienta ca o sa platesc pentru asta.