eu...

Fotografia mea
am ochii negri si pe vremea cand imi pasa, te iubeam pe tine!

semeni vant... culegi furtuna!

Mi-au placut intotdeauna apusurile dar am urat cu vehementa rasariturile. Toate. Se spune ca orice gest, orice lucru cat de mic, iti tradeaza caracterul. Si mereu ma intrebam de ce dracu urasc rasaritul soarelui atat de tare si iubesc sirurile de nori rosii. Acum stiu de ce. Imi place sa simt si adesea durerea o simti cel mai bine. Cu fiecare por al pielii cu fiecare papila. O simti in fiecare celula. Ai fiori pe sira spinarii si un gol imens in partea stanga. Ca un apus. Mult rosu, multa emotie.

Cand ma „bucuram” de apusul relatiei noastre, cu bune, cu rele si in special, cu multe minciuni, mi-am dat seama ca nu imi pare rau deloc. Ca de fapt imi doream in adancul sufletului meu sa imi para extrem de rau dar... nu imi pare. Ma gandeam ca eu am fost cea care a pierdut si tu, sau ea cei care ati castigat. Ascultam „the winner takes it all” ca pe o rugaciune. Ma gandeam ca asta trebuie sa simt, sa strig, sa traiesc. Totusi, ceva lipsea din puzzle-ul asta. Acum stiu ce. Era un apus, adevarat, dar este fara indoiala cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. Mi-am adus aminte ca atunci cand te-am vazut prima data am spus „sea que quiera Dios que sea”. Am plans atat de mult cand s-a terminat fara sa ma gandesc ca de fapt chiar asta trebuia sa intample. Ca erai ca o tumoare pentru mine si nu faceai altceva decat sa ma tragi in jos si sa ma tii pe loc. Un loc care nu era al meu, un loc de care nu aveam nevoie. Credeam ca acum tu esti cel care a luptat murdar, care a gresit, care a inselat si care, in final a castigat. Imi plangeam de mila ca am pierdut. Apoi, brusc, m-a lovit. Am tot! Tot ce altii viseaza si AM DOAR CE VREAU EU. Am prieteni, familie, bani, masina, casa, o cariera frumoasa in fata, sanatate si cel mai important: sunt ale mele!!! nu le-am imprumutat, nu am trisat sa le obtin si nici nu m-am folosit de cineva pentru a le avea. Spre deosebire de tine. Care ai o relatie in care minti constant si programat pentru ca altfel ar iesi la iveala un adevar pe care nici tu nu suporti sa il auzi. Care ai datorii la toti prietenii, rudele si cunostiintele tale, materiale sau nemateriale. O cariera la care va trebui sa renunti cand iti vei da seama ca nu o poti construi calcandu-i pe altii in picioare. Practic, ai doar minciuni si iluzii fericite.

Ieri m-am bucurat ca un copil mic de panica prin care treceai. E trist totusi ca am avut nevoie de 3 barbati care sa ma trezeasca la realitate si care m-au facut sa imi dau seama ca de fapt, eu sunt cea care a castigat, nu tu. Ti-am zis de atatea ori, semeni vant, culegi furtuna! Nu ai vrut sa ma asculti, acum bucura-te de uraganul ce il las in urma mea. Nu te obosi sa ma implori, sa iti para rau. Mie nu imi pare. Am castigat intr-un final o batalie in care nici nu am vrut sa lupt. Indiferenta este cea mai buna arma, as-ul din maneca oricui. Zbuciumul prin care ai trecut si nervii si frustrarea ca nu reuseai sa imi intelegi indiferenta, au fost micul meu jack-pot. Ti-am zis ca sunt praf la poker, ca nu ma pricep sa mint, dar castig adesea la ruleta. Pentru ca intuitia nu ma inseala niciodata. Doar tu m-ai inselat.

I’m always a half full glass person, but right now I’m enjoying the empty part of it: it’s so full with oxygen. You all say love it’s so important.

Well, I say oxygen is even more important.

doar eu... atat de straina mie

Nu stiu ce ma deranjeaza mai tare: linistea din jurul meu sau spatiul imens care ramane gol langa mine?

Lipsa ta sau simplul fapt ca ai facut parte din viata mea?

Compromisurile pe care le-am facut sau propozitiile pe care nu le-am zis?

Saruturile pe care le-am adorat sau lipsa lor?

Trecutul sau prezentul?

Eu sau tu ?

Ca am crezut in tine sau ca acum nu mai cred in nimic ?

Oare ce doare mai tare?!

Singuratatea sau neincrederea ?

Dorinta sau neputinta de a schimba ceva?

In timpul zilei sunt tot ceea ce ti-ai dori sa fii, sa fiu. Dar cand vine seara, sunt doar eu cu mine. Atat de straina mie si atat de singura. Am mintea atat de limpede, incat si ultimele ganduri imi sunt singure. Cand iti pierzi si ultima farama de incredere se duce si ultimul dram de imaginatie. Se opreste productia ca intr-o economie bolnava. Asa si inima mea: nu mai pompeaza sange pentru ca nu mai are cui sa i-l transporte. Totul e intr-o greva totala. Am ajuns asa cum mi-a dorit odata cineva sa nu ajung: o carcasa umana imbracata frumos.

Liniste. Ploaie. Un pat de doua persoane. Doua perne. O singura persoana.

Doar eu... atat de straina mie !